Testări medicale gratuite pentru localnicii din Glodeanu Siliștea

30 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Caravana de testare din cadrul campaniei „Nu am făcut destul” se va afla în localitate în zilele de sâmbătă și duminică, iar testările gratuite vor fi făcute de  medici specialiști, medici rezidenți și studenți la Medicină din București și Craiova.

 

La sfârșitul acestei săptămâni, caravana de testări medicale gratuite „Nu am făcut destul” va ajunge și în județul Buzău, unde va poposi, timp de două zile, în comuna Glodeanu Siliștea. Este vorba de o campanie de screening organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Asociația Pacienților Cronici din România (APCR), demarată în urmă cu câțiva ani, ca o acțiune pentru depistarea precoce a cancerului de sân în rândul femeilor din mediul rural. Cu timpul, serviciile oferite gratuit în cadrul caravanei s-au diversificat, astfel că localnicii din Glodeanu Siliștea vor putea beneficia de o gamă largă de testări, pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică.

Cei care se vor adresa echipei de voluntari din cadrul caravanei vor putea beneficia gratuit de analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), de analize de urină (pentru cancerul renal), ecografii mamare și trimitere la mamografii în cazul în care există suspiciuni de cancer mamar, dermatoscopii – o metodă modernă și rapidă, neinvazivă, de examinare a pielii, utilă în diagnosticul a numeroase afecțiuni dermatologice, EKG, indice de masă corporală, teste instant de glicemie și colesterol, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar și boli cardiovasculare și teste de anticorpi Covid-19.

 

Testările vor fi făcute de medici specialiști, medici rezidenți și studenți la Medicină din București și Craiova care s-au alăturat voluntar campaniei derulate de FABC. Dat fiind contextul epidemiologic generat de pandemie, testările se vor face doar pe bază de programare, iar în acest sens, la sediul Primăriei Glodeanu Siliștea și în mai multe puncte din localitate vor fi afișate înștiințări cu locul și orele la care localnicii se vor putea prezenta la testări, precum și modalitățile de programare.

Campania FABC a ajuns la cea de-a opta ediție, care a demarat în luna august și se va încheia în octombrie. Localnicii din Glodeanu Siliștea se vor număra astfel printre cele peste 1.000 de persoane din șase județe care beneficiază de testări medicale gratuite în această etapă, alături de localnici din  Teleorman, Tulcea, Constanța, Brăila și Călărași. „Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural, spitalele sunt inaccesibile din punct de vedere al distanței. Dată fiind pandemia, caravana noastră este cu atât mai utilă”, a declarat Cezar Irimia, președintele FABC, cu câteva zile înainte ca această caravană sa ajungă și în județul Buzău.

 

Acesta a mai precizat că, pe lângă testările gratuite, campania mai are o componentă foarte importantă, anume cea de informare și educare a pacienților. Astfel, localnicii din Glodeanu Siliștea vor avea la dispoziție în spațiile de investigații pliante și afișe cu informații despre cancerul de sân, cancerul de prostată, cancerul ovarian și melanom, dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge.

Organizatorii au mai anunțat că accesul în spațiile de testare se va face numai în urma unui triaj. În același timp, toate persoanele prezente – medici, pacienți, organizatori – vor respecta măsurile de protecție sanitară ce constau în păstrarea distanței corespunzătoare, purtarea măștii și folosirea dezinfectantului pus la dispoziție de organizatori. În plus, atât medicii, cât și organizatorii sunt vaccinați sau testați Covid-19.

De-a lungul celor 7 ediții anterioare, caravana a ajuns în 35 de județe din țară, unde au fost testate peste 7.000 de persoane din mediul rural, cu implicarea a peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari. Cu ocazia acestor testări, au fost diagnosticate 5 paciente cu cancer mamar, care a beneficiat astfel de șansa începerii tratamentului înainte ca boala să ajungă intr-un stadiu foarte avansat.

 


Adaugati un comentariu


 

*