Tinerete, antreprenoriat, implicare, arta si viata sub numele JCI

15 decembrie 2014 | 1 comentariu |

Zece tineri buzoieni remarcabili au fost premiati in cadrul celei de-a treia Gale a JCI Buzau, iar pentru salvarea vietii unui copil s-au implicat atat membrii organizatiei cat si artisti locali renumiti pentru talent si pentru implicare in proiecte umanitare.

 

Gala JCI (foto: Liviu Stoica)

Gala JCI (foto: Liviu Stoica)

Tinerete, implicare, daruire si empatie. Cateva cuvinte simple, dar care ar putea zugravi activitatea Junior Chamber International (JCI) Buzau care, vineri seara, si-a incheiat activitatea din acest an cu Gala JCI 2014.

Peste 50 de buzoieni au aflat, la cea de-a treia editie a Galei, despre cultura, spiritul si impactul pe care il are organizatia la nivel local.

Ana Maria Anica, Dora Gaitanovici si duo-ul Teo si Dan Manciulea sunt artistii care au mentinut atmosfera festiva pe durata intregii seri, sprijinind totodata initiativa JCI de a-l sustine pe micutul David Pertea, care sufera de o forma rara de cancer al sangelui si duce o lupta stransa cu timpul pentru a fi operat. Campania „David vrea sa traiascaa fost prezentata de Alex Dinca, unchiul copilului, care a reusit sa impresioneze pana la lacrimi.

Povestea lui DAVID o puteti afla si voi, AICI:

 

Liviu Vasilescu si cei 10 tineri remarcabili

Liviu Vasilescu si cei 10 tineri remarcabili

Gala JCI 2014, eveniment gazduit de Cafeneaua Artistilor, a pus in valoare, ca si in anii precedenti, povestea a 10 tineri remarcabili, nominalizati in cadrul programului Ten Outstanding Young Persons (TOYP).

Cei zece tineri exceptionali nominalizati TOYP in acest an sunt: Silviu Iordache (antreprenor si manager general al Panosol, companie buzoiana producatoare de panouri solare), Ovidiu Ionescu (jucator profesionist de tenis de masa, legitimat la clubul TTC Hagen), Simona Ferentz (eleva cu rezultate deosebite la olimpiadele de religie si istorie), Dana Epure si Dani Vulpe (cuplu de dansatori profesionisti si manageri ai Salsa Place), Florin Lungu (fotograf profesionist si fondatorul „Intrunirii fotografilor din Buzau”), Dora Surugiu-Kocsolade (Managing Partner al Maastricht School of Management Romania, cu sediul la Bucuresti), Victoria Lupascu (doctoranda in limba chineza la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA), Sorin Chiru (antreprenor si manager al Elcargid, Buzau), Simona Anastasiu (activist si voluntar implicat in societatea civila) si Alexandru Jercaianu (student, rezultate deosebite la concursurile si olimpiadele de matematica).

Au fost acordate si doua premii celor care au votat online: Rodica Jercaianu si Danna Popa.

 

Liviu Vasilescu - presedinte JCI

Liviu Vasilescu – presedinte JCI 2014

Atmosfera a fost una festiva, dar destinsa, prieteneasca si in acelasi timp emotionanta. Ora Pamantului (Eath Hour), Academia de Cetatenie Activa, Clubul de vorbit in public, Clubul de carte, intalniri ale antreprenorilor si managerilor locali sau Conferinta Nationala JCI Romania 2014 s-au numarat printre proiectele si evenimentele duse la bun sfarsit de membrii JCI Buzau, in acest an si prezentate in cadrul Galei, la ceas de bilant.

 „A treia editie a Galei Anuale a fost, nu doar una cu tenta aniversara, ci si una speciala pentru ca din decorul formal al unui amfiteatru, ne-am mutat intr-o cafenea primitoare si perfect incadrata cu tema sarbatorilor si a finalului de an. Nominalizatii au fost dovada ca buzoienii pot fi remarcabili in sens pozitiv, publicul a fost energic, iar echipa din 2014 a organizat cel mai frumos eveniment cu care am inchis vreodata un an de activitate”, a declarat Liviu Vasilescu, Presedinte 2014 JCI Buzau.

Proiectele JCI urmaresc promovarea si sustinerea tinerilor antreprenori locali, organizarea si oferirea de cursuri de educatie non-formala pentru tineri, organizarea de activitati si evenimente de promovare a spiritului civic, toate avand ca scop final realizarea unui impact pozitiv in comunitatea buzoiana.

 

Dora Gaitanovici (foto: Liviu Stoica)

Dora Gaitanovici -moment artistic

La randul sau, directorul de proiect al Galei Anuale JCI Buzau, Silviu Dragomir, a concluzionat ca  „La cea de-a treia editie a Galei Anuale a JCI Buzau a fost pentru prima data cand am implicat comunitatea in alegerea celui mai popular dintre cei 10 tineri premiati. Am inregistrat peste 700 de voturi, ceea ce, pe langa faptul ca a fost si pentru noi o surpriza, ne-a bucurat in mod deosebit. Este un semn ca dupa mai bine de 3 ani de activitate, echipa JCI Buzau a inceput sa atraga din ce in ce mai multi tineri dornici sa puna umarul la impactul pozitiv pe care ni-l dorim cu totii. De asemenea, a fost pentru prima data cand am introdus in eveniment si momente artistice. Ana-Maria Anica, Teo si Dan Manciulea si Dora Gaitanovici au raspuns pozitiv invitatiei noastre si i-au incantat pe cei prezenti cu talentul lor. Nu in ultimul rand, ne-am dorit sa ii implicam pe cei prezenti si in sustinerea micutului David Pertea. Emotiile au atins cote maxime cand, Alex Dinca, unchiul lui David, a vorbit despre sansele la viata ale copilului, dar mai ales despre necesitatile financiare pe care le are pentru a putea fi operat si salvat. Consider ca am reusit sa atingem toate obiectivele propuse si am oferit celor prezenti doua ore de calitate. Intr-o perioada extrem de tulbure pentru comunitatea buzoiana, am scos in evidenta aspectele pozitive si am premiat excelenta”.

 

Simona Ferentz (foto-Liviu Stoica)

Simona Ferentz -nominalizat TOYP 2014

Junior Chamber International Buzau a fost infiintat in 2011 si este prima organizatie locala din Romania care a implementat programul federatiei internationale, numit Ten Outstanding Young Persons (Zece Persoane Tinere Extraordinare) ce are ca scop promovarea persoanelor care au avut realizari remarcabile in diferite domenii de activitate precum afaceri, mediu, leadership, cultura, stiinta, tehnologie etc. La ora actuala are 25 de membri – tineri, antreprenori, manageri si profesionisti – care dezvolta proiecte locale.

 

Florin Lungu-nominalizat TOYP (foto:L. Stoica)

Florin Lungu-nominalizat TOYP 2014

Programul JCI TOYP a fost dezvoltat de Durwood Howes, Presedintele Junior Chamber of Commerce al Statelor Unite in perioada 1930-1931, care a venit cu ideea recunoasterii persoanelor remarcabile prin publicarea unui anuar numit „Tinerii Oameni ai Americii” care prezenta munca a 12 lideri. Camera de comert a SUA a inceput sa deruleze acest program din 1952 si a adunat pe lista TOYP nume precum: Orson Welles, Howard Hughes, Nelson Rockefeller, John F. Kennedy, Henry Kissinger, Gerald Ford sau Benigno Aquino, iar Federatia JCI l-a adoptat oficial din 1983 si a numarat sute de tineri din peste 50 de tari in cadrul galelor TOYP.

Junior Chamber International este cea mai mare organizatie de tineri cetateni activi din lume, fiind prezenta in peste 115 tari, 7000 orase si avand peste 220.000 membri, activitatea din Romania fiind concentrata in cele mai importante 10 comunitati din tara.

 *Fotografiile au fost realizate de Liviu Stoica. Multumim!



Comentarii (1)

  1. Silvia Bunica spune:

    O gala remarcabila, cu oameni speciali, realizata de tineri ambitiosi! Bravo JCI Buzău!

Adaugati un comentariu


 

*