Vicele Neagu a preluat atributiunile lui Bigiu in CJ Buzau

19 decembrie 2014 | 0 comentarii |

Consilierii judeteni buzoieni au aprobat, astazi, delegarea atributiunilor de presedinte al Consiliului Judetean, pana cand instanta va decide soarta lui Cristi Bigiu, catre vicepresedintele social-democrat Petre Emanoil Neagu. Tot in sedinta de astazi a fost aprobata venirea unui nou medic la Spitalul Judetean.

 

Petre Emanoil Neagu

Petre Emanoil Neagu

In aceasta dimineata a avut loc ultima sedinta din 2014 a Consiliului Judetean Buzau, care a avut 15 puncte pe ordinea de zi. Acestora li s-au mai adaugat trei proiecte de hotarari suplimentare, cel mai important dintre acestea referindu-se la desemnarea vicepresedintelui care va exercita atributiunile presedintelui Cristi Bigiu. Acest punct a fost adaugat pe ordinea de zi in ultimul moment, dupa ce, pe adresa Prefecturii a sosit decizia de suspendare din functie a actualului presedinte, aflat in prezent in arest, cercetat pentru luare de mita.

Sedinta de astazi a fost prezidata de vicepresedintele Cristinel Romanescu, liberalul fiind considerat, de multi, favorit la preluarea atributiunilor lui Cristi Bigiu. Acesta a anuntat insa, inainte de inceperea votului, ca nu doreste sa i se delege atributiunile presedintelui Consiliului Judetean, astfel ca singurul ramas in cursa a fost vicepresedintele social-democrat Petre Emanoil Neagu. Acesta a primit 20 dintre cele 29 de voturi valabil exprimate, celelalte 9 voturi, apartinand consilierilor din opozitie, care au anuntat in prealabil ca vor participa la vot dar nu isi vor da acordul pentru niciunul dintre cei doi vicepresedinti, fiind anulate.

 

spital buzauPetre Emanoil Neagu va exercita asadar, atributiile presedintelui, pastrandu-si insa statutul de vicepresedinte, pana cand situatia juridica a lui Cristi Bigiu se va clarifica. In cazul in care acesta va fi condamnat, isi va pierde functia si se vor organiza alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou presedinte, iar in cazul in care va fi gasit nevinovat de instanta, va putea sa isi reia postul din fruntea Consiliului Judetean.

Tot in sedinta de astazi, a fost supus votului si aprobat, proiectul de hotarare privind modificarea statului de functii la Spitalul Judetean de Urgenta Buzau. Hotararea se refera la Sectia de Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva a unitatii medicale, unde se impunea infiintarea unui nou post de medic specialist. Proiectul a fost initiat ca urmare a unei solicitari venite din partea conducerii spitalului, care cerea ca numarul de medici din aceasta sectie sa fie majorat la 5 fata de 4 medici, cati sunt prevazuti acum. Majorarea numarului de medici specialisti s-a facut fara majorarea numarului total de angajati al spitalului, intrucat, in compensatie, a fost desfiintat unul dintre posturile vacante rezervate asistentilor, numarul acestora fiind redus la 19. Practic, un post vacant de asistent medical principal a fost transformat intr-unul de medic specialist, in organigrama unitatii medicale, urmand sa fie ocupat prin concurs.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*