Zece persoane intoxicate cu clor la un ștrand din Capitală

Toate victimele au ajuns la spital, iar ștrandul a fost închis, printr-o dispoziție a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

 

Vara calendaristică este pe sfârșite, dar ștrandurile și piscinele din orașe sunt luate, zilnic, cu asalt. Vacanța încă nu s-a terminat, iar meteorologii anunță temperaturi caniculare și pentru perioada următoare. Se pare însă că nu toți agenții economici sunt dispuși să respecte regulile în domeniu, iar mulți dintre ei, pentru a-și scuti cheltuielile cu schimbarea apei și curățarea bazinelor, aruncă în apă cantități de clor mult mai mari decât permit normele în vigoare.

Autoritățile sanitare sunt obligate să monitorizeze, în continuare, apele de îmbăiere, adică ștrandurile, piscinele, pentru a verifica dacă acestea respectă mormele sanitare, astfel încât să poată fi evitate îmbolnăvirile colective, dar nu de puține ori iau măsuri doar după ce întâmplă un eveniment nedorit.

Este și cazul ștrandului Moghioroș din cartierul bucureștean Drumul Taberei, unde a avut loc, ieri, un incident soldat cu intoxicarea unui grup de persoane care veniseră să se relaxeze și să scape de căldura sufocantă. La orele prânzului, mai mulți clienți ai ștrandului au început să se simtă rău, la scurt timp după ce au ieșit din apă.

Echipajele de la Ambulanță și SMURD ajunse la fața locului au constatat că era vorba de zece persoane intoxicate cu clor, dintre care șase copii și patru adulți. Toți prezentau simptome specifice și, după ce au primit îngrijirile medicale de urgență au fost transportați la spital. Cei 6 copii au ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu, în timp ce adulții au fost transportați la Floreasca și la Spitalul Universitar, unde medicii au confirmat simptomatologia specifică intoxicării cu clor.

 

Între timp, la ștrandul din Drumul Taberei a fost trimisă și o autospecială echipată pentru intervenții și măsurători CRBN (chimic, radiologic, biologic, nuclear) al cărei echipaj a analizat mostre din apa bazinelor și a testat și aerul din jurul acestuia. S-a constatat astfel că, în camera de clorinare a apei care ajungea în bazine, concentrația de clor era mai mare decât limita admisă, iar apa de îmbăiere conținea o cantitate mai mare de clor decât cea necesară pentru dezinfectare, fapt ce a dus la intoxicarea celor 10 persoane.

S-au efectuat măsurători și în jurul bazinului, iar cu această ocazie s-a constatat că în atmosferă nu era depășită concentrația normală de clor, prin urmare, singura cauză a intoxicării a fost apa din ștrand.

Incidentul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au informat Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București. Instituția a dispus, în cursul aceleiași zile, o serie de verificări, la finalul cărora s-a decis suspendarea temporară a activității ștrandului, până la remedierea deficiențelor constatate.

 

De asemenea, inspectorii sanitari au ridicat mai multe probe din apa celor trei bazine existente, care vor fi supuse analizelor de laborator. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că incidentul s-a datorat unei defecțiuni la pompa de distribuire a clorului în apa care ajungea în bazine, fiind evident că până la remedierea acestei defecțiuni, ștrandul nu mai putea funcționa. Totodată, inspectorii de la Protecția consumatorului au găsit mizerie în bucătăria restaurantului strandului, carne depozitată în sertare murdare şi alte alimente în locuri nepotrivite.

Deocamdată, suspendarea activității și o amendă de 1.500 de  lei aplicată de ANPC, sunt singurele măsuri dispuse în cazul ștrandului Moghioroș, iar dacă vor fi aplicate și alte sancțiuni, rămâne de văzut.

Clorul este folosit în cantități foarte mici pentru dezinfectarea apei potabile de la robinet, a fântânilor sau a piscinelor, însă utilizarea sa trebuie făcută cu foarte mare atenție, întrucât, în cantități mai mari, acesta este foarte toxic. Semnele unei intoxicații ușoare cu clor sunt senzația de arsură în gât și în nas, lăcrimarea abundentă, tuse și secreții nazale abundente. În cazurile ceva mai grave, pe lângă aceste simptome apar și întreruperi ale respirației pentru scurte perioade de timp, crize de tuse, dispnee și o stare de agitație sau de apatie, iar o intoxicație severă cu clor poate ucide un om, în aproximativ 25 de minute.

Inspectorii sanitari au anunțat că, în această vară, au verificat 29 de ştranduri, bazine de înot şi piscine din Capitală, iar 11 dintre ele, la care s-au descoperit „nereguli” (prea mult clor sau nu fuseseră curățate) au fost amendate cu suma totală de 50.000 de lei, strandul Moghioroș fiind singurul a cărui activitate a fost suspensată.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*