Doua organizatii umanitare au raportat din nou „Misiune indeplinita”

Asociatia Romana Impotriva Leucemiei si asociatia Daruieste Viata au reusit strangerea a 350.000 de euro, bani cu ajutorul carora au utilat si renovat sectiile Spitalului Universitar si Spitalului Elias.

 

Monica Bunaciu

Monica Bunaciu

Solidaritatea umana si-a spus inca o data cuvantul dovedindu-se mult mai eficienta decat competenta autoritatilor atunci cand vine vorba de dotarea spitalelor din sistemul public cu cele necesare. De aceasta data, in aproximativ un an si jumatate, s-a reusit satrangerea a 200.000 de euro din donatii, bani cu care a fost achizitionat un aparat esential in salvarea pacientilor cu afectiuni hematologice, in special a celor cu leucemie. Performanta apartine Asociatiei Romane Impotriva Leucemiei, insa meritul pentru reusita campaniei derulate de aceasta organizatie apartine tuturor celor care s-au implicat si au donat o suma cat de mica pentru dotarea Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti cu un flowcitometru.

Campania a fost demarata in cursul lunii decembrie a anului 2013,  iar ieri, aparatul a fost deja predat in mod oficial unitatii medicale, urmand a intra in dotarea Sectiei de Hematologie. Initiativa a venit din partea unei paciente care a supravietuit leucemiei, reusind sa se vindece chiar daca ajunsese in faza terminala a bolii. Este vorba de Monica Bunaciu, care in 2006, imediat ce a fost declarata vindecata, a luat decizia infiintarii Asociatiei Romane Impotriva Leucemiei, al care presedinte este si in prezent. Scopul asociatiei este acela de a ajuta orice pacient cu afectiuni hematologice si a-i da fiecaruia o sansa in plus la viata.

 

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

La inceput, asociatia a ajutat punctual, diversi pacienti care aveau nevoie de tratament in strainatate, insa cu timpul, activitatile au capatat amploare si complexitate. S-a ajuns astfel in decembrie 2013 la demararea campaniei de strangere de fonduri pentru dotarea cu un flowcitometru performant a Sectiei de Hematologie a spitalului bucurestean. Erau necesari 200.000 de euro, bani pe care membrii asociatiei intentionau sa-i stranga din donatii, in special prin redirectionarea de procente din impozitul pe profit de catre companii si din impozitul pe venit de la persoanele fizice. De la momentul demararii campaniei, au fost organizate si cateva spectacole caritabile de teatru, au fost gasiti si cativa sponsori si au fost convinse mai multe companii si persoane sa ceara redirectionarea in acest scop a procentelor din impozitele pe care le platesc la stat.

Odata cu dotarea unitatii medicale cu noul aparat, aproximativ 10.000 de pacienti cu leucemie vor putea fi diagnosticati in fiecare an, rapid, detaliat si eficient la Spitalul Universitar din Capitala.

 

Daruieste viataTot in urma unei actiuni umanitare, desfasurata de aceasta data de asociatia Daruieste Viata, sectia de Oncologie a Spitalului Elias a fost renovata si utilata. Costurile totale s-au ridicat la 150.000 de euro, toate cheltuielile fiind suportate de asociatia umanitara, cu ajutorul sponsorilor. Amenajarea a presupus reconstruirea spatiilor existente, inclusiv a saloanelor si a holurilor, crearea unui sistem controlat de acces, inlocuirea sistemului de ventilatie si amenajarea teraselor cu masute, scaune si flori. In Sectia de Oncologie de la Elias sunt tratati anual 750 de pacienti noi iar alţi 250 raman in observatie.

Inaugurarea a avut loc in cadrul unui eveniment ce a presupus intalnirea intre mai multi pacienti vindecati de cancer si alti bolnavi care sufera in prezent de aceasta boala, intalnire ca a avut darul de la le da noi sperante acestora din urma.


Adaugati un comentariu


 

*