Fostul manager al SCJU Constanta, condamnat definitiv

Danut Capatana a fost gasit vinovat pentru luare de mita si spalare de bani, fapte comise pe parcursul a aproape 7 ani, in calitatea de director al spitalului constantean.

 

Danut Capatana (foto arhiva)

Danut Capatana, cel care a detinut pana anul trecut functia de manager al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, va merge la inchisoare pentru urmatorii 6 ani si opt luni. Curtea de Apel Bucuresti a pronuntat o decizie definitava in acest sens, iar condamnatul a fost deja incarcerat, miercuri dupa-amiaza, la Penitenciarul Poarta Alba.

Cu toate acestea, fostul manager poate respira oarecum usurat, intrucat in prima instanta, judecatorii de la Tribunalul Bucuresti il condamnasera la o pedeapsa de 13 ani si 4 luni de inchisoare cu executare. Sentinta a fost atacata cu recurs, iar Danut Capatana a obtinut o condamnare ceva mai blanda, prin contopirea celor sase pedepse de cate doi ani si jumatare primite pentru faptele de luare de mita si spalare de bani, de care a fost acuzat.

Condamnarea nu constituie insa o noutate pentru fostul manager, intrucat in luna august a anului trecut acesta a mai primit o sentinta de condamnare la patru ani si patru luni de inchisoare pentru trucarea unei licitatii, intr-un dosar ce s-a judecat timp de doi ani.

Desi anchetat de DNA si trimis in judecata, Danut Capatana, ramas in functie pana la o pronuntare definitiva a instantei, a continuat sa isi rotunjeasca veniturile din surse ilicite, profitand de functia pe care o detinea.

 

Potrivit rechizitoriului pe baza caruia a fost condamnat miercuri, 5 iulie, fostul manager al celui mai mare spital constantean a pretins si a primit, in mai multe transe, spaga de la reprezentantii unor societati cu care spitalul avea contracte de prestari servicii, conditionand astfel plata la timp a facturilor de catre unitatea medicala si mentinerea sau reinnoirea contractelor.

Conform procurorilor, fostul manager a recurs la astfel de practici in perioada iulie 2009-mai 2016, pretinzand de la mai multi reprezentanti de societati comerciale, sume de bani in cuantum de 310.826 de euro, 27.900 de dolari si 4.768.698,78 de lei, din care a primit, in total, 197.858,59 de euro, 27.900 de euro si 4.768.698,78 de lei.

Ultima transa de bani a primit-o insa in cadrul unui flagrant, de la reprezentantul firmei care asigura serviciile IT pentru spitalul constantean. Acesta a marturisit anchetatorilor ca trebuia sa „cotizeze” periodic, pentru ca managerul sa avizeze la timp plata facturilor emise pentru serviciile prestate de firma sa.

 

In cursul anchetei desfasurate de procurorii de la DNA s-a stabilit ca fostul manager primea aceste „comisioane” atat personal, cat si prin intermediul unor firme off-shore pe care le detinea el sau apropiati de-ai sai.

Astfel, directorului firmei de IT care avea contract cu spitalul i s-a cerut sa incheie contracte de consultanta cu firmele respective, in conturile carora a virat contravaloarea unor servicii de care nu beneficiase, banii reprezentand de fapt spaga pe care o platea lui Danut Capatana, pentru ca acesta sa avizeze achitarea facturilor de catre unitatea medicala.

Fostul manager a fost trimis in judecata in luna august a anului trecut, cam in aceeasi perioada in care a primit si condamnarea pentru licitatia trucata, impreuna cu el fiind judecat si directorul general al uneia dintre firmele prin intermediul careia acesta isi incasa spagile.

In sarcina sa au fost puse sase fapte de luare de mita si spalare de bani, pentru fiecare din ele, prima instanta dictand cate o condamnare de doi ani si jumatate, rezultand astfel sentinta initiala de 13 ani si 4 luni de inchisoare cu executare. Sentinta a fost atacata cu recurs, iar Curtea de Apel Bucuresti a decis condamnarea la 6 ani si 8 luni pentru fostul manger, sentinta fiind definitiva.

In acelasi dosar, Constantin Virgil Ivan a fost condamnat la un an inchisoare cu suspendare, iar firmele Picus Consulting SRL si Performance Profile SRL au fost obligate la plata unei amenzi penale de 450.000 lei.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*