România a primit încă 163.800 de doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer

1 februarie 2021 | 0 comentarii |

Cea de-a șaptea tranșă de vacinuri primite de România de la compania americană vor fi distribuite tot astăzi centrelor de vaccinare, prin Direcțiile de Sănătate Publică județene și cea a municipiului București. 

 

În această dimineață a ajuns cea de-a șaptea tranșă de vaccin anti-coronavirus de la Pfizer-BioNTech în România. Este o cantitate mai mică decât cea precedentă, iar Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 transmite că transportul către centrele de stocare este asigurat ca și în cazul tranșelor anterioare, de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Cele 163.800 de doze de vaccin Pfizer BioNTech vor fi distribuite după astfel:

– Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti: 81.900 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 14.040 doze – dozele vor fi distribuite din totalul celor alocate Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti. Transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoţită de autospeciale ale Jandarmeriei şi Poliţiei, cu respectarea lanţului de frig;

– Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 22.230 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 10.530 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 19.890 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 8 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare, mai spune CNCAV.

Dozele de vaccin sunt alocate conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, iar „pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, mai spune CNCAV.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 8 februarie, pentru care se așteaptă confirmarea din partea firmei producătoare. În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.

Sâmbătă, Vlad Voiculescu a declarat că înscrierile pe platforma pentru vaccinare vor reveni în luna februarie doar persoanelor peste 65 de ani, celor cu boli cronice, celor cu handicap și îngrijitorilor acestora. Măsura nu va afecta persoanele care sunt programate la rapel, ci se referă doar la înscrierea pe platformă începând cu luna februarie.

 

Pentru că nu există suficiente doze de vaccin din cauza întârzierilor de livrare, autoritățile au reprogramat aproape 100.000 de persoane care ar fi urmat să se vaccineze în perioada următoare.

În aceste condiții, persoanele cu funcții esențiale programate la doza I în perioada 28 ianuarie – 11 februarie vor fi amânate cu 10 zile, fiind replanificate, începând cu data de 8 februarie. Astfel, cele cu programare inițială – în perioada 28 ianuarie – 6 februarie vor fi reprogramate, începând cu data de 8 februarie, până pe 17 februarie, iar cele cu programarea inițială în zilele de 7-11 februarie vor fi reprogramate, din 18 februarie până pe 22 februarie.

În plus, începând cu data de 30 ianuarie, persoanele sub 65 de ani programate la doza I între 30 ianuarie și 11 februarie vor fi reprogramate pentru data de 16 februarie și ulterior (în ordinea planificării inițiale), astfel: persoanele programate în zilele de 30 si 31 ianuarie vor fi reprogramate în zilele de 16 si 17 februarie, iar cele programate în perioada 1-11 februarie vor fi reprogramate între 18-28 februarie. Persoanele cu vârsta de peste 65 ani rămân la programarea inițială pentru doza l.

Toate persoanele aflate în categoria celor pentru care a fost decisă replanificarea vaccinării vor primi mesaj scris cu data la care au fost reprogramate pe numărul de telefon înregistrat pe platforma online.

La Buzău, ultimele 2.718 doze de vaccin au ajuns vineri, 29 ianuarie.

 

Între timp s-au dat primele amenzi în cazul centrelor de vaccinare în care au fost imunizate persoane care nu sunt cuprinse în a doua etapă. Controalele inspectorilor de la direcţiile de sănătate publică şi ale corpului de control al Ministerului Sănătăţii au scos la iveală nereguli grave. În unele cabinete din nordul ţării oamenii erau vaccinaţi după liste trimise prin sms, fără a se verifica programarea lor în platforma electronică, iar în unele spitale nu au fost readaptate circuitele pentru primirea unui număr mai mare de persoane, pe lângă angajaţii care se imunizau.

În Rădăuţi, la singurul centru de vaccinare de la Spitalul Municipal deschis pentru etapa a doua s-au vaccinat 563 de persoane care aveau dreptul abia în a 3-a etapă, pentru că nu erau verificaţi în aplicația Rovaccinare pe baza CNP-ului şi nici în listele de persoane programate pentru ziua în curs. Pentru aceste nereguli, coordonatorul centrului a fost amendat cu 5.000 de lei. El consideră că nu a greşit, întrucât persoanele vaccinate fără a fi programate au primit serul din dozele care riscau să fie distruse seara, când nu erau programate suficiente persoane, după ce flaconul a fost deschis. Autorităţile spun însă că pentru dozele rămase seara se pot chema la imunizare persoane trecute pe lista de a doua zi și să fie eligibile pentru această etapă de vaccinare.

Pe lista centrelor în care s-au mai depistat nereguli sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi Policlinica Sportivă dr. Constantin Opriş Baia Mare, unde s-au vaccinat 275 de persoane care ar fi trebuit să primească serul în a 3-a etapă.

 

Vlad Voiculescuministrul Sănătății a recunoscut că este „o problemă cauzată de cele 2 platforme care functioneză în paralel. Sunt oameni care merg la vaccinare şi sunt trecuţi pe un caieţel, caieţelul respectiv în RENV, fără să se fi programat înainte. Platforma evoluează de la o zi la alta şi în curând vom ajunge la nivelul de sofisticare astfel încât să separe între cei care pot fi vaccinaţi acum şi cei care trebuie să fie vaccinaţi mai tarziu”.

Controale se fac acum în toate centrele de vaccinare din subordinea ministerului sănătății. Din cele 583 de centre active, 269 sunt pentru imunizarea personalului din sistemul de sănătate. Doar 212 sunt pentru persoane vârstnice, bolnavi cronic şi personal cu activitate în domenii esenţiale. În plus, 102 sunt rezervate pentru angajaţii din Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne. Aici sunt alocate în fiecare zi câte 1.000 de doze.

Controalele Ministerului Sănătăţii vizează şi centrele din unităţile sanitare, care sunt destinate doar imunizării angajaţilor din sănătate şi unde au fost imunizate şi alte categorii de persoane. Pe de o parte, reprezentanţii acestora spun că atunci când a început a doua etapă, în platformă era permisă şi înscrierea vârstnicilor, a bolnavilor cronic ori a angajaţilor din domenii esenţiale. Apoi, după câteva zile, centrele au redevenit cu circuit închis.

 

Reprezentanţii STS spun că deschiderea centrului pentru toată lumea şi apoi restrângerea doar pentru etapa 1 s-a făcut pe baza solicitărilor venite din unităţile respective. Anchetele autorităţilor vor stabili cine a greşit în această situaţie.

Pe de altă parte, peste 35.000 de angajaţi cu activităţi în domenii esenţiale au fost reprogramaţi pentru imunizare cu 10 zile mai târziu. Aceştia vor primi vaccinul Moderna.

În România au ajuns până acum peste 726.000 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech şi 14.000 de doze Moderna. Conform calendarului de livrări, până la finalul lunii martie ar trebui să mai ajungă peste 1,7 milioane de doze de la Pfizer şi aproape 430.000 de la Moderna.

Din serul produs de Oxford şi AstraZeneca ar putea ajunge în România, până la finalul lui martie, circa 1,3 milioane de doze, din cele 12,5 milioane care ne revin prin contractul semnat de Comisia Europeană .

De la CureVac am putea primi 9,5 milioane de doze, iar din serul produs de Johnson & Johnson 8,5 milioane de doze. Nici acestea nu sunt încă autorizate.

Până duminică, la nivel național au fost administrate 691.415 de doze de vaccin, la un număr de 585.218 persoane, din care 479.021 persoane vaccinate cu 1 doză și 106.197 persoane vaccinate cu 2 doze.

 


Adaugati un comentariu


 

*