Medicii care au terminat Rezidențiatul își primesc certificatele de specialist

Documentele au fost deja transmise către Direcțiile de Sănătate Publică din teritoriu, urmând a fi distribuite către titulari, începând de astăzi.

 

Ministrul Sănătății, Florian Bodog a anunțat că certificatele de medic specialist pentru medicii care și-au finalizat stagiul de Rezidențiat la jumătatea lunii trecute au fost emise de către Ministerul Sănătății și transmise deja către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în sarcina cărora intră distribuirea acestor documente către titulari.

Anunțul a fost făcut de ministru prin intermediul unei postări pe Facebook, în care precizează că în data de 5 ianuarie au fost transmise în teritoriu și certificatele pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul pe 31 decembrie sau pe 1 ianuarie, anul acesta, urmând ca începând de astăzi, 8 ianuarie, aceștia să le primească de la DSP-urile județene. „Doresc să-i informez pe toți absolvenții stagiilor de pregătire în rezidențiat care au finalizat aceste stagii în data de 15 decembrie 2017, că certificatele de medic specialist au fost deja transmise de Ministerul Sănătății către Direcțiile județene de Sănătate Publică încă la sfârșitul lunii decembrie, iar pentru cei care au finalizat aceste stagii pe 31 decembrie sau 1 ianuarie, certificatele au fost transmise ieri, 5 ianuarie, urmând ca Direcțiile județene de Sănătate Publică să realizeze distribuția certificatelor”, a scris ministrul Bodog, pe pagina sa de Facebook.

În cazul absolvenților din București, ministrul Sănătății a precizat că respectivele certificate urmează să fie ridicate în ziua de 8 ianuarie, de la Ministerul Sănătății, de către un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

 

Anunțul ministrului vine după ce medicul Dan Grigorescu, șeful Secţiei de Chirurgie plastică şi reconstructivă de la Spitalul Judeţean Braov, a relatat pe pagina sa de socializare, despre cazul unui tânăr medic fost rezident care, după ce și-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire și a luat examenul de specialist cu nota 9,11 s-a trezit că este, de fapt, șomer.

Dr. Grigorescu arată că, pentru că diploma de medic specialist nu i-a fost eliberată nici la două luni de la susţinerea examenului, tânărul medic nu se poate înscrie în Colegiul Medicilor, pentru a obţine autorizaţia de liberă practică ce i-ar permite să se înscrie la concursurile organizate de spitale. Iar asta, în contextul în care spitalele se confruntă cu o criză cronică de specialiști. Să ne mai mirăm de ce ne pleacă doctorii tineri?

 

Iată povestea tânărului, prezentat de medicul brașovean sub numele generic, Radu:

Prima zi de șomer a lui Radu

Radu a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire stabilită oficial pentru a deveni medic specialist. De altfel, la începutul lui noiembrie a și dat examenul pentru obținerea specialității, la care comisia din Craiova i-a acordat media 9,11. Bun băiat, nu? Ca urmare, la petrecerea de final de an, i-am făcut lui Radu surpriza de a-i acorda o Diplomă de apreciere nu atât pentru că este primul rezident de chirurgie plastică și reconstructivă „produs original de Brașov”, ci, mai ales, în semn de apreciere a eforturilor depuse de el în anii grei de rezidențiat pentru a-și desăvârși devenirea personală și profesională.

Normal, ați spune voi, cei ce citiți aceste rânduri.

Numai că nu e nici pe departe așa! Radu a venit în 3 ianuarie pe secție și m-a întrebat: „Și cu mine ce se întâmplă de azi? Că din 31 mi s-a terminat contractul cu spitalul.

Avea dreptate! De aceea, ieri a fost prima zi de șomer a lui Radu.
Și când zic „de șomer”, comit o mare inexactitate, pentru că nimeni (dar nimeni!) nu l-a călăuzit instituțional pentru acest moment. Nici Ministerul Sănătății, nici Direcția Județeană de Sănătate Publică, nici Spitalul Clinic Județean de Urgență al cărui angajat a fost până acum câteva zile. Toate aceste instituții l-au abandonat. Aș putea spune chiar că l-au lăsat de izbeliște! Pe niciun reprezentant al acestor instituții nu l-a interesat ce va face Radu de mâine sau cum își va câștiga pâinea pentru el și pentru familia sa! Nimeni nu și-a pus problema că, dezamăgit de acest dezinteres instituțional, lui Radu, la cei 32 de ani ai lui, din care o treime a studiat medicina, ar putea să-i treacă prin cap „s-o taie” dincolo, departe!

Veți spune că e bine că măcar mie îmi pasă. Dar în ce calitate în afară de cea umană? Pentru că în cea de șef de secție clinică nu am nicio putere, iar în cea de conducător de rezidențiat nici atâta, de vreme ce această perioadă s-a terminat…
Ei, bine, trebuie să recunosc public că am cam obosit să identific situații la limită apărute în sistem și să le mai și găsesc o rezolvare. Anul trecut a fost Ion Piroiu căruia a trebuit să i se găsească un loc în societate, anul acesta este Radu multiplicat cu „n”…  Pentru că nu este vorba doar de Radu, ci de un Radu generic, reprezentativ pentru sutele de rezidenți aflați în aceeași situație și cărora Ministerul Sănătății nu și-a făcut timp (sau nu s-a organizat din timp – tot aia!) ca să le elibereze diplomele de medici specialiști pe care și le-au câștigat prin concurs în urmă cu două luni! Și pe baza cărora toți acești tineri frumoși, deștepți și bine pregătiți profesional (o spun notele de examen!), dar blocați în situația de a nu fi liberi, s-ar fi putut măcar înscrie cu drepturi depline în Colegiul Medicilor, și-ar fi obținut Autorizația de liberă practică și ar fi putut să înceapă să-și caute de lucru până la organizarea primelor concursuri de medici specialiști din spitalele care abia îi așteaptă!

DAR NU! Lui Radu și omologilor lui nu le-a mai rămas decât să stea pe coridoarele spitalelor pe care le-au servit cu atâta devotament și să se uite în zare, nedumeriți. Că parcă prea ar fi înjositor să se prezinte la AJOFM și să ceară ajutor de șomaj (375 + maxim încă vreo 800 = 1175 lei pe lună, adică puțin peste 50 de lei/zi lucrătoare).

Întreb și eu, parafrazând leit-motivul unui joc de pe vremea copilăriei mele: „Țară-țară, vrei (sau nu) ostași?” Că dacă da, schimbă naibii fie reglementările în vigoare, fie pe aceia pe care nu îi duce capul să-i ducă mintea!”… 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*