Medicii romani au transplantat un rinichi pentru a doua oara, dupa ce primitorul initial a intrat in moarte cerebrala

Rinichiul a fost retransplantat in cadrul Institutului de Urologie si Transplant Cluj, iar operatia a constituit o premiera medicala pentru Romania.

 

transplant-inima-horatiu-suciu-tg.muresMedicii romani si-au trecut in palmares o noua performanta in domeniul transplantului. Ei au reusit sa realizeze, cu succes, o procedura destul de rara, constand in retransplantarea unui rinichi prelevat de la un donator care, la randul sau, primise organul in urma unui transplant.

Procedura a fost realizata pentru prima data in Romania, iar la nivel mondial au mai fost efectuate pana acum doar 30 de interventii similare, cazurile de acest gen fiind destul de rare.

Prelevarea organului a fost facuta la Spitalul Judetean din Oradea, iar retransplantarea acestuia s-a facut la Institutul de Urologie si Transplant de la Cluj, rinichiul ajungand astfel la un al treilea „beneficiar”.

Din pacate, in spatele acestei performante medicale se afla drama unei familii greu incercate in ultima perioada, care a trecut de la agonie la extaz si apoi din nou la agonie. A gasit totusi puterea sa se gandeasca si la alti pacienti aflati in suferinta. Este vorba despre familia donatoruului care, la randul sau, beneficiase in urma cu numai trei luni de un transplant renal, insa lucrurile nu au evoluat, din pacate, in directia cea buna.

 

organe transplantDonatorul este un tanar de 36 de ani care suferise de o afectiune renala grava, singura lui speranta de vindecare fiind legata de un transplant. In urma cu trei luni, tatal sau a fost de acord sa ii doneze un rinichi, in urma testelor stabilindu-se ca cei doi sunt compatibili.

Transplantul a fost realizat cu succes, tanarul de 36 de ani primind un rinichi de la tatal sau, iar toata lumea spera ca lucrurile vor intra pe fagasul cel bun. Din pacate nu s-a intamplat asa, iar la trei luni dupa efectuarea transplantului, tanarul a suferit un accident vascular cerebral, in urma caruia a intrat in moarte cerebrala. Anterior, el isi exprimase dorinta ca in cazul in care i se va intampla ceva, sa devina donator de organe, dat fiind faptul ca stia ce inseamna ca viata sa-ti depinde de un transplant. Cand medicii le-au adus la cunostinta faptul ca starea pacientului este ireversibila, parintii au decis sa-i respecte dorinta si s-au declarat de acord cu prelevarea de organe.

Desi o asemenea procedura nu se ma efectuase in Romania, medicii au prelevat rinichiul transplantat in urma cu trei luni, dupa ce au constatat ca starea acestuia nu se deteriorase de la momentul transplantului.

 

transplant hepaticPrelevarea a fost facuta la spitalul din Oradea, acolo unde fusese adus tanarul dupa ce sauferise accidentul vascular-cerebral.

Totodata a fost gasit si un pacient compatibil, in persoana unui clujean de 51 de ani, care facea de mai multa vreme dializa. Acesta a fost informat cu privire la situatie, medicii spunandu-i ca urma sa primeasca un rinichi care mai fusese transplantat o data unui alt pacient, iar barbatul s-a declarat de acord cu interventia.

Astfel, rinichiul care apartinuse initial tatalui donatorului a fost prelevat de la tanarul aflat in moarte cerebrala si reimplantat pacientului de 51 de ani, in cadrul Institutului de Urologie si Transplant de la Cluj.

Operatia a durat doua ore si jumatate, iar transplantul a fost o reusita, specialistii de la Oradea si Cluj realizand astfel cea de-a 31-a operatie de acest gen, din lume si prima din tara.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*