152 de ani de la deschierea cursurilor Facultății de Medicină din București

La 22 noiembrie 1869 avea loc primul curs al primei Facultăți de Medicină din țara noastră, la 10 zile după semnarea actului de naștere a primei instituții românești de învățământ medical superior.

 

Astăzi se împlinesc 152 de ani de la deschiderea oficială a cursurilor Facultății de Medicină din București, așa că este un prilej tocmai potrivit pentru a le ura „La mulți ani!” mediciniștilor și dascălilor lor și pentru a face o scurtă călătorie în istoria învățământului medical superior din România…

Facultatea de Medicină din Bucureşti a fost prima facultate de Medicină din Țara Românească și de pe întreg cuprinsul României actuale, iar la început a funcționat în cadrul Universităţii din Bucureşti.

Bazele învăţământului medical românesc au fost puse de Carol Davila (1828-1884), medic și farmacist român de origine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu (1812-1900) care obţinuse titlul de doctor în medicină la Paris şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti o şcoală de mică chirurgie, în 1842, și care a fost și prim-ministru în periodele 1862-1863; 1865-1866 şi 1867.

Printre profesorii de seamă care au contribuit la dezvoltarea învățământului medical din București se numără, așa cum se menționează în istoricul UMFCD, alături de Carol Davila, Iacob Felix (1832-1905), fondatorul școlii de igienă, cu preocupări de medicină generală, Alexandru Marcovici (1835-1886), inițiatorul clinicii medicale; Nicolae Turnescu (1819-1890), primul decan al Facultății de Medicină care, alături de Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930) a întemeiat clinica chirurgicală, Zaharia Petrescu (1841-1901), fondatorul terapeuticii medicale; Alexandru Sutzu (1837-1919), care pune bazele medicinii legale și ale psihiatriei.

 

La început, prin Ofisul 1092, din 16 august 1858, s-a înfiinţat Şcoala naţională de medicină şi farmacie, al cărei scop era de a forma ofiţeri de sănătate şi farmacişti pentru serviciul sanitar al armatei, al spitalelor şi districtelor, precum şi veterinari. Diplomele şi titlurile pe care le dădea şcoala erau acelea de ofiţeri de sănătate, de maeştri în farmacie şi de veterinari.

În 1862, Școala naţională de medicină, farmacie şi veterinărie devine Şcoala naţională de medicină, având cursuri distincte: medicină, farmacie şi medicină veterinară. Elevii săi erau trimişi la marile facultăţi din Paris, Roma, Berlin şi Viena, de unde se întorceau doctori în medicină și deveneau în același timp profesori.

Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala naţională de medicină şi farmacie s-a dezvoltat treptat, iar sub îndrumarea lui Carol Davila, căruia i se datorează și înființarea primelor societăți  științifice medicale – „Societatea medicală” (1857) „Societatea de cruce roșie” (1876) și „Societatea științelor naturale” (1876) -, precum și a revistelor „Monitorul medical” (1862) și „Gazeta medicală” (1865), se înfiinţează, la 12 noiembrie 1869, în cadrul Universității din București, Facultatea de Medicină, prima instituţie de învăţământ superior medical din ţara noastră, care și-a deschis cursurile 10 zile mai târziu, la 22 noiembrie.

 

În 1873, se susțin primele teze de doctorat la Facultatea de medicină din București. Până în 1888 s-au susținut, în paralel cu tezele de doctorat, 19 diplome de licență în medicină. Începând cu anul universitar 1885, nu se mai admit în facultate studenți fără bacalaureat, iar după 1888, absolvenții facultății trebuie să susțină o teză de doctorat, pentru a obține titlul de doctor în medicină și chirurgie.

Anul 1887 a marcat o nouă etapă în dezvoltarea Facultății de medicină din București, și o dată memorabilă în istoria științei românești. Trei savanți vin ca profesori la conducerea unor catedre principale ale facultății: Victor Babeș (1854-1926), unul din marii bacteriologi și anatomo-patologi ai epocii sale; George Assaky (1855-1899), fondatorul școlii de chirurgie experimentală și Nicolae Kalinderu (1832-1902), eminent clinician, inițiatorul orientării anatomo-clinice în medicina românească.

Corpul profesoral al Facultății de medicină din București este completat, în 1895, cu profesorul de anatomie topografică și de clinica chirurgicală Thoma Ionescu (1860-1926), fondatorul chirurgiei moderne românești, inovator în domeniul rahianesteziei. În 1899 se alătură Gheorghe Marinescu (1863-1938), întemeietorul școlii românești de neurologie, iar în 1901, Ion Cantacuzino (1863-1934), bacteriolog și biolog, imunolog și epidemiolog, creatorul școlii românești de medicină experimentală.

 

Timp de treizeci de ani după înfințare, Facultatea de Medicină din Bucureşti nu a avut un local propriu. Decanatul, biblioteca şi două laboratoare funcţionau în clădirea Universităţii București, amfiteatrul de anatomie şi cel de anatomie patologică la Spitalul Colţea, iar celelalte laboratoare în diferite imobile, pe străzile Brezoianu, Sf. Spiridon, Batiştei.

În anul 1883, în urma demersurilor făcute de facultate, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a trimis decanatului o copie a planurilor efectuate după cele ale Institutului de Patologie din Innsbruck (Austria), invitând comisia profesorală să accepte un edificiu asemănător. Clădirea trebuia să prevadă și dezvoltarea facultății și urma să cuprindă, în secții proprii, laboratorul de anatomie și sala de disecție cu secția muzeului de anatomie patologică, amfiteatrul comun pentru cursurile teoretice ale facultății, cu săli pentru colecțiile lor speciale și un cabinet propriu fiecărui profesor, cancelaria facultății, bibliotecă, sala de consiliu și locuințe pentru personalul de serviciu.

 

Clădirea Facultăţii de Medicină a fost ridicată după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc (1860-1903). Parţial, construcţia a fost terminată în 1901. La 1 octombrie, în noul local s-au deschis cursurile şi laboratoarele. Clădirea a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, când s-a inaugurat și statuia lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii, realizată de sculptorul Carol Stork, turnată în bronz în atelierele Şcolii de artă şi meserii din Bucureşti, în urma unei inițiative luată la primul Congres medical naţional, care a avut loc la Bucureşti, în octombrie 1884.

Intrarea principală, monumentală, străjuită de coloane ionice, dar şi interioarele, situează edificiul printre cele mai frumoase din Bucureşti. Un merit deosebit în realizarea acestei construcţii, precum şi în obţinerea fondurilor necesare îi este atribuit profesorului Thoma Ionescu, fratele lui Take Ionescu (1858-1922), personalitate politică de primă mărime a vremii. Celebrul medic Thoma Ionescu (creatorul rahianesteziei superioare, considerată în literatura mondială ca o metodă pur românească), numit profesor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti în 1895, a fost decan al Facultăţii de Medicină şi rector al Universităţii, cu intermitenţe, din 1906 până în 1926.

 

După primul război mondial, catedrele Facultății de medicină sunt ilustrate și de alte personalități de seamă care au consolidat prestigiul facultății. Printre aceștia, amintim: profesorul Ion Nanu Muscel (1862-1938), clinician și creator de școală; Anibal Theohari (1873-1933), creatorul terapeuticii experimentale și al balneologiei; profesorul Ernest Juvara (1870-1933), inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală; profesorul Alexandru Obregia (1860-1937), care a ilustrat știința psihiatriei; profesorul Mina Minovici (1858-1933), creatorul și organizatorul științific al medicinii legale în România; Francisc Rainer (1874-1944), erudit anatomist și antropolog; Constantin I. Parhon, promotor al endocrinologiei și al biochimiei; Dimitrie Bagdasar (1893-1946), fondatorul școlii de neurochirurgie; Constantin Ionescu-Mihăiești (1883-1962), reprezentant al școlii românești de microbiologie, organizator al practicii de producere a serurilor, unul din fondatorii Institutului „Dr. I. Cantacuzino”.

 

În 1898, Școala de Farmacie devine secție a Facultății de Medicină, recunoscându-i-se caracterul de instituție de învățământ superior.

Funcționează pe lângă Facultatea de medicină până în 1923, când se înființează Facultatea de Farmacie, ca instituție separată, în cadrul Universității din București. La început Palatul Facultății de Medicină a fost și sediul Facultății de Farmacie, care în prezent își are sediul în strada Traian Vuia.

Un rol însemnat la crearea Facultății de farmacie și la stimularea cercetării științifice farmaceutice l-a avut profesorul Ștefan Minovici (1867-1935).

Tot în cadrul Facultății de Farmacie a UMF „Carol Davila”, insulina a fost izolată pentru prima dată de Nicolae Paulescu în 1921, ducând la controversata acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 1923.

Un eveniment important în orientarea terapeuticii și a farmaciei românești l-a constituit apariția, la începutul anului 1863, a primei Farmacopei române. Un merit deosebit în realizarea acesteia l-a avut, în afară de inițiatorul ei, Carol Davila, eruditul farmacist Constantin C. Hepites (1804-1890), profesor la Școala de medicină.

 

În prezent, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti poartă numele celebrului medic Carol Davila, iar Palatul Facultății de Medicină este înscris pe lista monumentelor istorice.

Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” funcţionează în casa doctor Nicolae Turnescu, celebru medic chirurg, profesor și primul decan al Facultății de Medicină, situată pe strada Dionisie Lupu, nr. 37, construită între anii 1893 şi 1895, în stil neoclasic, specific lui Albert Galleron, arhitectul care a realizat şi planurile Ateneului Român.

Singurul român laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, George Emil Palade, descris ca „cel mai influent biolog celular”, a studiat la UMF „Carol Davila”.

 

Așa cum a fost încă de la început, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București se află, de peste 150 de ani, în topurile celor mai bune universități din România și este cea mai titrată instituție de învățământ superior medical din România.

Sute de generații de medici, farmaciști, medici stomatologi și, mai nou, asistenți medicali și moașe cu studii superioare au ieșit de pe băncile acestei instituții de învățământ medical cu un bagaj solid de cunoștințe și abilități apreciate în țară dar și în întreaga lume.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a fost clasificată, în 2011, în prima categorie a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie din România, iar în 2021 a fost plasată în topul primelor 150 de universități din lume din domeniul Științelor Medicale, la capitolul Medicină Clinică.