500 de particpanți, așteptați la Congresul internațional „Medicalis” al studenților UMF Cluj

27 februarie 2024 | 0 comentarii |

Ajuns la a 24-a ediție, evenimentul va oferi tinerilor medici oportunitatea de a participa la nu mai puțin se 50 de workshop-uri, de a-și împărtăși experiențele medicale dar și de a socializa. 

 

Congresul internațional „Medicalis” 2024, organizat de studenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, va reuni, în perioada 14-17 martie, 500 de studenți ai Universităților de Medicină din țară și din străinătate, precum și tineri medici dornici să-și lărgească orizonturile profesionale.

Ajuns la cea de-a 24-a ediție, conferințele și workshop-urile congresului se vor desfășura în laboratoarele și sălile de curs din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” și vor oferi participanților o experiență de învățare unică.

Timp de patru zile, participanții vor avea oportunitatea de a participa la peste 50 de workshop-uri, 13 conferințe și paneluri științifice, pe teme medicale, susținute de reputați specialiști internaționali din toate domeniile medicale, cu scopul de a împărtăși perspective, opinii și experiențe dobândite în practica curentă”, au anunțat organizatorii.

 

Personalități ale lumii medicale academice din România și diferite țări din Europa, Asia sau SUA, precum Dr. Ross Fisher, Dr. Andrea Ganna, Dr. Richard Quinton, Dr. Hani Al Qadhi, Dr. Bon Verweij, Dr. Wojciech Wojakowski, Dr. Amar Puttanna, Dr. Apostolos Veizis, Dr. Martin Hoenigl, Dr. Nadjimi Nasser, Dr. Natko Beck, Dr. Tamara Cheșcheș, Dr. Dan Eniu, Dr. Ioan Coman, Dr. Nicolae Crișan etc. vor împărtăși studenților și tinerilor medici din experiența lor profesională și vor aduce în prim-plan teme de mare interes din varii domenii medicale.

Recunoscând că echilibrul este cheia, Medicalis nu este doar o platformă pentru creșterea intelectuală, ci și o oportunitate pentru dezvoltarea socială. De aceea, Medicalis Party, găzduit la Elitis Events Center, este cel mai bun mediu în care participanții se pot relaxa, distra și întări legăturile formate în timpul congresului”, promit organizatorii.

 


Adaugati un comentariu


 

*