Peste 100 de voluntari buzoieni s-au mobilizat pentru ecologizarea „plamânului verde” al orașului

11 iunie 2018 | 0 comentarii |

Aceștia au participat în wek-end la acțiunea de ecologizare organizată pentru al doilea an consecutiv, în cadrul proiectului „Crâng Verde, Start!”.

 

Și ediția din acest an a proiectului „Crâng Verde, Start” a atras, în cel mai mare parc al Buzăului, un număr mare de participanți, care s-au oferit voluntari să ia parte la o acțiune de ecologizare a aleilor și potecilor din Crâng. Mulți dintre ei participaseră și la ediția de anul trecut, care a fost una inaugurală în cadrul acestui proiect, însă acestora li s-au alăturat și alți voluntari, în majoritate elevi de liceu dar și copii, care au răspuns apelului organizatorilor și și-au rupt câteva ore din timpul lor liber pentru a inlătura ceea ce nesimțirea unora a lăsat în urmă pe aleile din parc.

Aproximativ 120 de participanți se aflau deja sâmbătă dimineață în zona Obeliscului din Crâng, fiind împărțiți pe echipe și primind din partea organizatorilor mănuși și saci menajeri pentru a aduna gunoaiele care apar permanent pe marginea aleilor din parc, lasate în urmă de persoane cu serioase carențe de educație și de bun simț. Fiecare dintre echipe a fost cordonată de un lider, fiindu-i repartizată o anumită zonă din perimetrul circulat al parcului.

Startul acțiunii de ecologizare s-a dat în jurul orei 11.00, când fiecare echipă și-a luat în primire zona ce îi fusese repartizată, iar voluntarii au început să adune în saci gunoaiele din parc.

 

Chiar dacă sunt măturate zilnic de echipele de la salubritate, gunoaiele răsar precum ciupercile după ploaie, întrucât există, din păcate, numeroși buzoieni pentru care utilitatea coșurilor de gunoi nu este cunoscută încă sau, pur și simplu, nu au doza minimă de bun simț necesară pentru a păstra câteva minute un ambalaj, până la primul coș de gunoi, preferând să îl arunce pe jos.

Pungile din plastic, șervețelele PET-urile, ambalajele de înghețată sau pachete de biscuiți, precum și dozele din aluminiu au constituit și de această dată principalele deșeuri adunate de voluntari de pe aleile parcului, iar acestea nu au fost deloc puține.

Astfel, la finalul celor două ore, atât cât a durat acțiunea de ecologizare, au fost adunați circa 80 de saci cu gunoaie adunate din parc, care au fost preluate de angajații de la RER, societatea de salubritate fiind partener al organizatorilor în cadrul acestui proiect.

 

Urmează ca sâmbătă, când are loc cea de-a doua parte a ediției din acest an, buzoienii să răspundă invitației de a face mișcare, în același cadru natural oferit de parcul Crâng. Cu această ocazie va fi organizat un cros, în cadrul căruia doritorii vor putea alerga fie pe distanța de 4 kilometri, fie în cadrul unei curse de mai mare anduranță, pe un traseu de aproape 10 kilometri. De asemenea, competiția va fi deschisă și copiilor, organizatorii programând și o cursă pe o distanță mult mai scurtă, care le va fi rezervată.

Astfel, cei care doresc să participe la una dintre cele două curse ale crosului care va avea loc pe 16 iunie, sunt așteptați la data respectivă în zona Obeliscului, începând cu ora 9.00. Înscrierile se vor face la fața locului, iar startul de va da la ora 10.00.

Trei ore mai târziu, va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor, care vor primi premii în ordinea sosirii, iar toți participanții de la cursa copiilor vor primi diplome de participare și o medalie de finisher.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*