O nouă tehnică pentru depistarea cancerului de sân

1 februarie 2020 | 0 comentarii |

Primele teste au fost efectuate cu succes pe paciente internate în Spitalul Addenbrooke din Marea Britanie, care prezentau diferite tipuri şi grade tumori mamare.

 

O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a anunțat recent că a testat cu succes o nouă tehnică de scanare denumită „imagistică prin hiperpolarizare de carbon-13”, ce presupune utilizarea unor molecule magnetizate care le pot permite medicilor să vadă în timp real regiunile cancerului de sân care sunt active.

Testele au avut loc la Spitalul Addenbrooke, din Cambridge, pe paciente care prezentau diferite tipuri şi grade de tumori mamare, înainte ca acestea să înceapă tratamentul specific. În cazul acestora, s-a utilizat noua metodă de scanare pentru a se măsura rapiditatea cu care tumorile metabolizau o moleculă naturală numită „piruvat”. Cercetătorii au putut astfel să detecteze diferenţele în ceea ce priveşte dimensiunea, tipul şi gradul tumorilor – indicii ce indică ritmul de dezvoltare al cancerului şi agresivitatea acestuia. Totodată, s-au putut detecta variaţii ale metabolismului între diferite regiuni ale aceleiaşi tumori.

Profesorul Kevin Brindle, cercetător principal la Institutul de Cercetări Oncologice din Cambridge, a declarat că „acesta este unul dintre cele mai detaliate tablouri ale metabolismului cancerului de sân al unei paciente pe care am reuşit să-l obţinem până în prezent. E ca şi cum am vedea tumoarea respirând. Alături de progresele în ceea ce priveşte testele genetice, această scanare ar putea permite în viitor medicilor să adapteze mai bine tratamentele fiecărui individ în parte şi să afle dacă pacienţii răspund la tratamente – cum ar fi chimioterapia – mai devreme decât este posibil în prezent”.

 

Prof. Kevin Brindle

În studiu, oamenii de ştiinţă au sau magnetizat, molecula de piruvat de carbon-13 prin răcirea la aproximativ un grad peste zero absolut (minus 272 de grade Celsius) şi au expus-o la câmpuri magnetice extrem de puternice şi radiaţii cu microunde. Materialul îngheţat a fost apoi dezgheţat şi dizolvat într-o soluţie injectabilă, iar pacientele care au fost injectate cu această soluţie au fost apoi supuse unei tomografii prin rezonanţă magnetică. S-a constatat astfel că magnetizarea moleculelor de carbon-13 a crescut puterea semnalului de 10.000 de ori, astfel încât acestea pot fi vizibile la scanare. Cercetătorii au utilizat scanarea pentru a estima viteza cu care piruvatul era convertit într-o substanţă numită „lactat”.  Prof. Kevin Brindle a mai explicat că „celulele convertesc piruvatul în lactat în cadrul proceselor metabolice ce produc energie şi stau la baza producţiei de celule noi. Tumorile au un metabolism diferit în comparaţie cu celulele sănătoase şi astfel produc mai rapid lactat. Acest ritm variază de asemenea între tumori şi între regiuni ale aceleiaşi tumori, iar monitorizarea acestei conversii în timp real ar putea fi folosită pentru a cunoaşte tipul şi agresivitatea cancerului de sân”.

 


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*