România, înroșită de COVID. Buzăul are cel mai număr de infectări de la debutul pandemiei

9 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Doar județele Harghita și Covasna mai sunt în zona galbenă, cu un indice de infectare sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Cea mai mare rată de infectare este în Ilfov și București, iar la nivel național este 6,9. 

 

România este roșie de COVID-19, iar evoluția valului 4 al pandemiei pare să mergă în continuare pe pantă ascendentă, în condițiile în care suntem la coada listei țărilor europene la vaccinarea anti-Covid.

Toate județele și municipiul București sunt pe roșu, au o incidență de peste 3 persoane infectate, la mia de locuitori, cu excepția județelor Harghita și Covasna care încă sunt în zona galbenă. În top se află județul Ilfov (13,60 la mie), urmat de municipiul București (12,65), Timiș (9,78), Cluj (7,52) și Dolj (7,00), iar la polul opus se situează Vrancea (3,39), Mureș (3,32), Gorj (3,11), Harghita (2,26) și Covasna (2,13).

Județul Buzău se află încă sub media pe țară, cu o rată de infectare de 3,85 la mia de locuitori, după Galați (4,16). În zonă, cea mai mare rată de infectare este în Prahova (6,03), urmată de Ialomița (5,55), Brașov (5,52), Brăila (4,53) și Vrancea (3,39), iar cea mai mic, în Covasna (2,13) care se află încă în zona galbenă.

Cea mai mare rată de infectare din județ este în comuna Rușețu (11,98/1000 de locuitori), urmată de Mărgăritești (7,55) și Mărăcineni (6,22), și municipiul Buzău care a depășit 6 la mie, dar există și șapte localități – Brăești, Chiliile, Largu, Odăile, Pardoși, Racovițeni și Sărulești care nu au niciun caz de infectare în ultimele 14 zile.

De la începutul pandemiei COVID-19, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.346.240 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 3.598 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 1.172.139 de pacienți au fost declarați vindecați.

 

În ultimele 24 de ore au fost raportate 14.019 de noi cazuri de infectare, în urma efectuării a 24.392 de teste RT-PCR și 43.218 teste rapide antigenice. Cei mai mulți dintre pacienții nou infectați sunt în municipiul București (2.543) și județele Prahova (775), Timiș (632) și Ilfov (598), iar cele mai puține în Covasna (58), Gorj (91) și Tulcea (93). Tot în ultimele 24 de ore s-au înregistrat și 282 de decese, (134 bărbați și 148 femei), cu vârste cuprinse între 45 și 87 de ani, dintre care 279 în intervalul de referință, iar 3 anterioare. 244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți cu comorbidități, iar 272 dintre cei decedați erau nevaccinați și doar 10 vaccinați, dintre care 9 prezentau comorbidități.

În județul Buzău au fost raportate 225 de noi cazuri de infectare și 1 caz de reinfectare, rezultate în urma efectuării a 724 teste (560 teste rapide antigen si 164 RT-PCR). Este cel mai mare număr de pacienți infectați în 24 de ore de la debutul pandemiei, la nivelul județului, care a înregistrat 15.648 de cazuri de pacienți infectați cu SARS-CoV-2, din care 13.192 s-au vindecat și 495 au decedat. Cel mai mic pacient infectat în ultima zi este un bebeluș de 2 luni, iar cel mai vârstnic este un pacient de 90 de ani. Din păcate au fost și două decese, al unei femei de 84 de ani din Buzău și al alteia de 78 de ani din Cătina, ambele cu comorbidități.

 

La nivel național, în unitățile sanitare de profil sunt internate la ora actuală 15.550 de persoane cu COVID-19, din care 1.593 de pacienți sunt la Terapie Intensivă, în stare gravă. Din totalul pacienților internați, 411 sunt minori, 383 dintre ei fiind internați în secții și 28 la ATI.

La ora actuală, 1.593 de paturi de Terapie Intensivă sunt ocupate cu pacienți bolnavi de Covid-19 și niciun pat nu mai este liber pentru a primi pacienți aflați în stare gravă. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, la nivel național există 1.537 de paturi ATI destinate pacienților COVID-19, și 135 de paturi în rezerva operațională de paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Acestea din urmă sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. În procesul de operaționalizare se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, pentru că în aceste cazuri pacienții prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare, susțin autoritățile, care menționează că se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*