Demisii în bloc la Spitalul Clinic Judeţean Oradea
Patru medici şefi de secţie ai Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi-au dat demisia din această funcţie, pe motive de incompatibilitate, a informat miercuri, conducerea unităţii medicale.
Mai mulţi medici care au ocupat funcţii de şef de secţie sau de coordonatori ai unor compartimente ale Spitalului Judeţean din Oradea au renunţat la aceste poziţii, a anunţat conducerea unităţii medicale, printr-un comunicat de presă foarte scurt, fără detalii privind motivele care au determinat „starea de incompatibilitate” care a determinat demisiile, care au fost „aprobate de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, dr. Gheorghe Carp”.
„Vă aducem la cunoştinţă faptul că următorii medici şi-au prezentat demisia din funcţia de Şef de Secţie/ Medic Coordonator pentru cauze privind starea de incompatibilitate cu funcţia”, a transmis unitatea medicală, printr-un comunicat foarte scurt.
Cei patru medici demisionari sunt dr. George Roiu, şef Compartiment clinic Oftalmologie, dr. Marcel Ovidiu Negrău, şef Secţie clinică ATI I, dr. Rodica Maria Fiţ, şef Serviciu Prevenire şi Supraveghere a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale şi dr. Eugenia Maria Domuţa, şef Secţie clinică ORL.
În comunicatul spitalului nu sprecizează dacă demisiile au survenit în urma unor dezvăluiri ale presei locale, sau a solicitării Agenției Naționale de Integritate (ANI), darde purtătorul de cuvânt al Spitalului, Lisa Crăiuţ care a confirmat pentru Agerpres că cei patru medici au fost în stare de incompatibilitate cu funcţia, mai exact în neconcordanţă cu legea Sănătăţii, deoarece îşi administrau şi propriile firme private.
Conducerea spitalului a atribuit funcțiile deținute până acum de cei patru medici, cu delegație, conf. dr. Carmen Pantiș preia șefia Secției Clinică ATI I, șefia Secției Clinică ORL a fost preluat de dr. Ciprian Venter, la Compartimentul Clinic Oftalmologie a fost numită dr. Flaviu Bodea, iar la Serviciul de Prevenire și Supraveghere a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, dr. Claudia Varady, pentru a asigura stabilitatea și continuitatea actului medical.