„Abecedar de alăptare”, aplicație pentru mamele cu bebeluși

4 august 2018 | 0 comentarii |

Cu prilejul Săptămânii Mondiale a Alăptării a fost lansată prima aplicație mobilă în limba română cu ajutorul căreia femeile gravide și mămicile u bebeluși primesc informații avizate despre alăptarea la sân.

 

În prima săptămână a lunii august, organizațiile dedicate sănătății mamei și copilului din întreaga lume sărbătoresc, în fiecare an, Săptămâna Mondială a Alăptării. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF recomandă inițierea alăptării chiar din prima oră post partum, alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață și continuarea alăptării până la minim doi ani, în paralel cu introducerea adecvată a solidelor, după vârsta de 6 luni a copilului.

La nivel global, există 155 de milioane de copii mai mici de 5 ani cu malnutriție protein-calorică severă, 52 milioane cu malnutriție proteică severă și 41 milioane supraponderali. Se estimează că alăptarea, spre deosebire de hrănirea artificială, reduce riscul supraponderabilității și al obezității cu aproximativ 10%. În plus, o durată a alăptării mai redusă de 6 luni a fost asociată cu pierderea a 2,6 puncte la testele IQ efectuate în rândul copiilor.

Fiecare dintre noi poate contribui la creșterea gradului de sănătate al copiilor și al viitorilor adulți, promovând beneficiile alăptării”, susțin specialiștii, încurajând mămicile să conștientizeze faptul că „beneficiile laptelui matern nu pot fi egalate de hrana cu substituenți”.

 

Mesajul campaniei de alăptare în 2018, recomandat de  World Alliance for Breastfeeding Action (WABA), este „Alăptarea – fundamentul vieții”, organizația internațională subliniind, totodată, că „alăptarea previne foametea și malnutriția în toate formele ei și asigură securitatea hranei copilului, chiar și în timp de criză”.

În țările cu nivel scăzut și mediu de trai, copiii care au fost alăptați prezintă, în primul an de viață, un risc de deces mai mic cu 21%, comparativ cu cei care nu au fost alăptați natural. Absența alăptării este asociată, de asemenea, cu pierderi economice de până la 302 miliarde de dolari anual, sau 0,49% din venitul național brut, în întreaga lume.

În România, rata alăptării exclusive a bebelușului este de doar 12,6%, fiind printre cele mai mici din Europa, conform unui studiu efectuat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și UNICEF.

Asociația SAMAS, organizația nonprofit care a dezvoltat în România  prima rețea națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), a programat, în această săptămână, o serie de evenimente prin care încurajează alătarea la sân a bebelușilor, prin mesajul „Sănătatea lui începe cu laptele tău”.

 

Pe lânga misiunea de a sprijini practic mamele ca să alăpteze cu succes, menținerea subiectului „alăptare” în discursul cotidian este una dintre misiunile principale de comunicare ale Asociației SAMAS. „De aceea am depus eforturi ca să introducem prin legislația audio-vizualului mesajul pro-alaptare pentru a fi difuzat de toți radiodifuzorii și tot de aceea am decis ca anul acesta să difuzăm, mesajul Săptămânii Mondiale a Alăptării, pe ecranele urbane pe care românii le vizualizează în mod cotidian când ies în oraș, fie că circulă cu metroul, merg la cumpărături, se plimbă sau văd un film la cinematograf”, explică echipa de coordonare a organizației, într-un comunicat remis pe această temă.

Totodată a fost lansată, sub numele „Abecedar de alăptare”, prima aplicaţie mobilă cu informaţii de specialitate, în limba română, destinată mamelor cu bebeluşi şi femeilor însărcinate. Aplicaţia, – un ghid conceput de medicul rezident Daniela Ilioiu, Monica Gornistu, educator în alăptare și Silvia Moise, consultant în lactaţie certificat internaţional IBCLC, are ca scop sprijinirea mamelor care vor să pornească alăptarea cu dreptul, oferindu-le informaţii de specialitate pe înţelesul tuturor.

OMS recomandă hrănirea exclusivă a copiilor cu lapte matern de la naştere şi până la vârsta de 6 luni, dar România este departe de a atinge acest deziderat, din cauza lipsei educaţiei în alăptare a mamelor.

 

Educația perinatală este extrem de importantă pentru părinți, fiind dovedit științific că toate deciziile pe care ei le iau în primele 1.000 de zile de viață a bebelușului (de la momentul concepției până la 2 ani), influențează starea de sănătate a acestuia pe tot parcursul vieții. Beneficiile laptelui matern nu pot fi egalate de hrana cu substituenți. Alăptarea exclusivă la sân în primele 6 luni de viață ale copilului pune bazele imunității acestuia, pentru toată viața. Totodată, alăptarea timp de cel puțin 1 an scade riscul femeilor de a dezvolta cancer la sân și alte afecțiuni ginecologice, se menționează într-un studiu publicat în „Journal of the National Cancer Institute”.

Centrul Comercial SUN PLAZA din București găzduiește, în Săptămâna Mondială a Alăptării, o expoziție de fotografie realizată de SAMAS împreună cu 7 mame care văd în alăptare cel mai mare beneficiu pe care îl pot oferi copiilor lor.

În cadrul campaniei „Sănătatea lui începe cu laptele tău!”, Asociația SAMAS a organizat woek-shop-uri pe tema alăptării pentru mame cu bebeluși și gravide în București, la Spitalul „Filantropia”, Maternitatea Giulești și Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”, iar marți, 7 august la Spitalul Malaxa.

În țară, educatorii perinatali SAMAS organizează cursuri gratuite de alăptare, vizionări de filme, expoziții foto tematice în orașele Focșani, Pitești, Timișoara, Șimleu Silvaniei, Drobeta Turnu Severin, Medgidia și Bacău.

 

*Asociația SAMAS este organizația nonprofit, care a dezvoltat prima rețea națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), specializați în educația prenatală și postnatală, în nutriția mamei și copilului. Obiectivele asociației pe termen lung sunt: creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal.

Asociația SAMAS oferă cel mai extins program de sănătate și suport pentru mame și sugari în primele 1.000 de zile, înainte și după naștere, atunci când pot fi puse bazele unei vieți sănătoase a viitorului adult. Activitatea educatorului SAMAS este inspirată din modelul occidental de educație și sprijin al gravidelor și proaspetelor mame. În țări precum Franța, Germania, Austria sau Elveția, peste 70% din mame apelează la servicii similare.

În paralel, Asociația SAMAS și-a propus extinderea Rețelei de Educatori Perinatali SAMAS, oferind burse de formare cadrelor medicale (asistenți medicali și moașe), care, în urma cursurlor intensive și a perioadei de practică, devin Educatori Perinatali Certificați SAMAS, cu acreditarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).

 


Adaugati un comentariu


 

*