Arată că îți pasă! Direcționează către o cauză nobilă cota din impozitul pe venit asupra căreia ai dreptul să decizi!

5 martie 2019 | 0 comentarii |

Asociația Transplantaților de Ficat- LIVERTRANS are nevoie de un ecograf performant, care costă aproape 92.000 de euro, pentru ca pacienții transplantați să poată fi investigați și monitorizați la timp.

 

Mai sunt doar câteva zile în care românii care nu au redirijat 2%, respectiv, 3,5% din impozitul pe venit, către o asociație sau fundație non-profit, o mai pot face, venind astfel în sprijinul unei cauze nobile. Acest drept este conferit prin Legea 227/2015, privind Codul Fiscal, care permite contribuabililor să redirecţioneze o cotă din impozitul pe venit plătit în anul anterior, iar sumele de bani redirecţionate vor fi folosite pentru finanţarea activităţilor acestor organizaţii, cu modificările și completările ulterioare, reglementate prin OUG nr. 25/2018.

Societatea civilă a demonstrat, în ultimii ani, că este capabilă să schimbe, practic, fața sistemului sanitar românesc, prin dotări și chiar construcția unor spitale, în timp ce statul se mișcă mult mai greori în domeniul investițiilor.

Românii s-au dovedit sensibili la nevoile bolnavilor, așa că au contribuit, fiecare după posibilități sau după cum l-a lăsat inima, la dotarea unor spitale cu aparatură medicală și mobilier, la reparații și chiar la ridicarea unor construcții noi, la susținerea tratamentelor unor pacienți cu boli grave, a copiilor bolnavi sau defavorizați, a bătrânilor din centrele de îngrijire și alte asemenea fapte bune.

Asociația Transplantaților de Ficat-LIVERTRANS are, acum, nevoie de sprijin, pentru a achiziționa un ecograf cu ajutorul căruia să poată fi investigați pacienții post-transplant, iar pentru a-l achiziționa are nevoie de ajutorul semenilor. Formularul 230 poate fi descărcat de pe site-ul asociației.

 

Potrivit medicului buzoian Crina Ștefănescu, președintele LIVERTRANS, aparatul medical costă aproape 91.700 de euro, iar până acum s-au strâns, din donații, doar 32.700 de lei din suma necesară. Necesitatea achiziționării aparatului de către asociație este justificată prin faptul că „la ora actuală, starea de sănătate a pacienților post-transplant este monitorizață prin controale periodice în cadrul Institutului Clinic de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, iar printre investigațiile clinice periodice se numără și ecografiile abdominale. În prezent, în cadrul Institutului Clinic Fundeni nu există un aparat pentru efectuarea ecografiilor dedicat pacienților post-transplant, astfel încât investigațiile se fac la unul dintre aparatele destinate pacienților internați care, desigur, au prioritate. În fapt, dat fiind supraaglomerarea pe același aparat, sau lipsa de disponibilitate a medicului din motive obiective/ subiective, sunt situații când pacienții post-transplant părăsesc Clinica fără a li se fi efectuat ecografia abdominală. În acest context, singura noastră speranță, a pacienților transplantați, este să strângem fondurile necesare achiziționării acestui aparat, care va fi instalat și utilizat tot în cadrul Institutului Clinic Fundeni, de către medicii institutului, pentru monitorizarea pacienților care au primit a doua șansă la viață. De acea, orice sumă primită prin redirecționarea impozitului pe venit sau prin sponsorizare înseamnă un ajutor de care pacienții transplantați au nevoie pentru a fi monitorizați, iar transplantul de care au beneficiat să nu fi fost zadarnic și pentru care mulțumim anticipat celor care vor înțelege să ne sprijine în demersul nostru”.  Cei care vor să sprijine asociația în acest demers sunt rugați să o facă, fie prin redirecționarea cotei din impozitul pe venit, completând formularul fie prin depunerea oricărei sume, în contul asociației: RO10 BACX 0000 0005 4782 5000, UniCredit Tiriac Bank Buzau-Obor. 

 

Începând din anul acesta, OUG nr. 25/2018, schimbă modalitatea de calcul a sumelor de bani care pot fi direcţionate de către contribuabili către alţi beneficiari: cota de 2% poate fi direcţionată către entităţile nonprofit care sunt înfiinţate şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult (inclusiv parohii), iar cota de 3,5% poate fi direcţionată pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale, acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat (case de tip familial, cantine sociale, centre de recuperare, organizaţii care se ocupă cu îngrijirirea la domiciliu a persoanelor cu dizabilităţi, organizaţii care oferă locuinţe protejate, adăposturi de noapte, cămine pentru vârstnici sau centre pentru copiii cu dizabilităţi).

Doar până la 15 Martie mai poți face acest gest, iar dacă nu depui, până atunci, formularul 230, completat cu datele personale și semnat, la administrația financiară de care aparții cu domiciliul, până la aceeași dată, acești bani vor rămâne la Stat.

 

Pot redirecționa 2% sau 3,5% către o organizație/fundație nonprofit, persoanele fizice care au obținut venituri din salarii, chirii, pensii, drepturi de proprietate intelectuală, dividende, ori alte venituri impozabile cum ar fi venituri din activităţi sportive, PFA-uri, etc. Singura condiţie este ca în anul anterior să fi realizat venituri impozabile în România. Persoanele care au fost în concediu pentru îngrijirea copilului în anul precedent nu pot redirecţiona 2%  din impozit.

Formularul 230, poate fi depus doar de către contribuabilii care obţin venituri din salarii şi din pensii. Pentru celelalte tipuri de venituri din care se poate redirecţiona cota de impozit pe venit, se va depune declaraţia unică.

Opţiunea pentru redirecţionarea cotei de 2% sau 3,5% trebuie exercitată în scris, pentru toate tipurile de venituri enunţate mai sus, şi trebuie declarată la plătitorul de venituri, iar după declararea opţiunii, rămâne valabilă pentru 2 ani, conform art. 79, alin. 4, coroborat cu art. 72, alin. 10.

Formularele 230 pot fi depuse direct la ghişeul administraţiei financiare, trimise prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire online, prin serviciul SPV (Spaţiul Privat Virtual) pe pfinternet.anaf.ro online, semnat electronic cu certificatul digital calificat pe decl.anaf.mfinante.gov.ro.

După depunerea cererii, sumele donate prin redirecţionarea cotei de 2% sau de 3,5% din impozitul anual vor fi virate în cel mult 90 de zile.

 

Începând cu anul 2018, şi microîntreprinderile pot face deduceri din impozitul datorat statului, potrivit OUG nr. 25/2018. Mai exact, firmele pot deduce până la 20% din impozitul trimestrial pe venituri, începând cu al doilea trimestru al anului curent. Acestea au obligaţia să depună o declaraţie informativă anuală cu privire la sponsorizările acordate, pentru anul în care au fost acordate sponsorizările şi pentru cel în care se fac deduceri din impozit pentru sumele reportate.

În cazul în care firmele nu scad sponsorizările din impozitul aferent trimestrului în care au acordat sumele de bani, acestea vor fi reportate în următoarele 28 de trimestre.

Microîntreprinderile care se încadrează în categoria impozitării pe venit sunt firmele care au obţinut venituri sub un milion de euro în anul precedent. Firmele cu un capital social mai mare sau egal cu 45.000 de lei şi cel puţin doi angajati pot să opteze pentru aplicarea impozitului pe profit din al II-lea trimestru al anului în curs.

 

Deşi legislaţia în vigoare prevede că formularele 230 trebuie depuse la ANAF de către contribuabilul care face donaţia, administraţia financiară acceptă colectarea şi depunerea la comun a formularelor, de către ONG-urile sponsorizate sau unităţile de cult pentru care contribuabilul a făcut alegerea.

Declaraţiile pot fi centralizate şi depuse, astfel, la ANAF, nu doar de către contribuabil, ci și de către ONG-uri. Cererile sunt depuse la administraţia financiară de către reprezentaţii ONG-urilor/unităţilor de cult în baza unui borderou şi îşi asumă responsabilitatea privind sancţiunile pentru falsul în acte.

În plus, conform OUG nr. 18/2018, contribuabilii pot să opteze pentru reţinerea şi plata acestor sume direct de către angajator.

Ca să evite situaţiile în care declaraţiile sunt depuse în numele altui contribuabil, Fiscul va trimite o înştiinţare către persoanele fizice prin care le informează cu privire la direcţionarea cotei de 2% sau 3,5%  din impozit. Această prevedere este inclusă în Ordinul ANAF nr.1.003/2018 pentru aprobarea Procedurii privind procesarea formularelor 230.

Contribuabilii au la dispoziţie 30 de zile să anunţe administraţia financiară în cazul în care există inadvertenţe referitoare la completarea formularului sau a fost semnalată o situaţie de fals în acte.

 


Adaugati un comentariu


 

*