Activitatea secției de Oncologie a SJU Buzău, suspendată timp de o săptămână

30 iulie 2021 | 0 comentarii |

Singurul medic care profesează în această secție va fi în concediu timp de 5 zile, așa că unitatea medicală va fi supusă unei igienizări totale și vor fi efectuate unele lucrări de modernizare, astfel  încât pacienții să poată beneficia, ulterior, de un confort sporit în timpul tratamentelor de care au nevoie.

 

Criza de medici în anumite specialități continuă să se resimtă la nivelul Spitalului Județean de Urgență Buzău, iar în această perioadă, în care personalul medical, la fel ca toții românii, apleacă în concediu de odihnă, această criză se acutizează în secțiile în care există deficit de specialiști. O astfel de situație se manifestă zilele acestea la Scția de Oncologie a unității medicale, a cărei activitate va fi suspendată săptămâna viitoare, întrucât, singurul doctor aflat aici în activitate pleacă pentru cinci zile în concediu de odihnă și nu are cine să-l înlocuiască.

Într-adevăr, activitatea secției de Oncologie va fi suspendată timp de 5 zile lucrătoare, pentru că avem în activitate un singur medic, iar săptămâna viitoare a va fi în concediu de odihnă. Este dreptul său, nu-l putem priva de concediul de odihnă legal, mai ales că din cele 24 de zile de concediu la care are dreptul a solicitat doar 5 iar anul acesta și-a mai luat doar 2 zile, anterior. Nu trebuie să se sperie nimeni, este vorba doar despre 5 zile lucrătoare, iar secția Oncologie fiind una destinată bolnavilor cu afecțiuni cronice, aceștia vor putea fi tratați ambulatoriu, iar dacă aveau programate ședințe de chimioterapie în această perioadă, acestea pot fi amânate pentru următoarea săptămână. La fel s-a întâmplat și în alți ani și nu au existat probleme deosebite. Din păcate nu avem deocamdată altă soluție, celălalt medic oncolog pe care îl avem este în concediu de îngrijire a copilului, așa că trebuie să ne descurcăm deocamdată cu un singur medic pe secția de Oncologie și unul pe Ambulator, până când vom reuși să mai atragem specialiști”, a precizat Claudiu Damian, managerul SJU Buzău.

 

Pentru a nu se irosi aceste zile, conducerea spitalului a decis ca în această perioadă să facă o igienizare totală a secției și, în același timp, să efectueze unele lucrări de modernizare, astfel încât confortul pacienților, și așa bătuți de soartă, să crească, după reluarea activității. „Se va igieniza toată secția și se vor efectua unele lucrări de modernizare. Se va face, practic, igienizarea întregii secții, respectiv se va zugrăvi întreaga incintă, se va înlocui linoleumul, care în unele saloane nu mai corespundea normelpor actuale, se vor înlocui ușile deteriorate și se vor verifica toate instalațiile, astfel încât, la reluarea activității, pacienții și personalul medical să poată beneficia de condiții mai bune de desfășurare a actului medical. Vreau să asigur, totodată, pacienții că toate urgențele vor fi primite la spital si se vor interna, în funcție de caz, în ATI sau în celelate secții, astfel că viața bolnavilor cu afecțiuni oncologice nu va fi pusă în pericol, chiar dacă se suspendă activitatea pavilionului Oncologie”, a mai spus Damian, menționând că singurul medic aflat acum în activitate se ocupă de 7.950 de pacienți arondați secției de Oncologie a SJU Buzău.

Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău funcționează, de aprooximativ două luni, cu un singur medic, după ce unul este acum în concediu creștere a copilui, iar alți doi care au mai fost o perioadă la Buzău s-au transferat în spitale din Prahova și București.

Spitalul Județean Buzău se confruntă cu un deficit de medici specialiști pe mai multe secții, pe de o parte pentru că timp de un an nu s-au putut face angajări, dar în același timp s-au pensionat cei care îndeplineau condițiile legale, iar pe de altă parte, pentru că la concursurile organizate în ultimul timp s-au prezentat puțini medici care au ales să vină să lucreze la Buzău, deși li s-au oferit numeroase bonificații. În ultima vreme s-a reușit, totuși, atragerea unor specialiști pe secțiile Nefrologie, Medicină Interă  și Gastroenterologie, care duceau lipsă de specialiști de ani buni.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*