ADMITERE MEDICINA 2014: La „Carol Davila”, 23 de olimpici au optat pentru Medicina

25 iulie 2014 | 2 comentarii |

Anul acesta, concurenta a fost, in medie, de 4,5 candidati pe un loc finantat de la buget la Facultatea de Medicina si 3,9 candidati pe un loc la buget la Facultatea de Medicina Dentara.

admitere DavilaToate locurile bugetate de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) „Carol Davila” Bucuresti au fost ocupate de candidatii care au dat examen in ziua de 23 iulie, astfel ca la Bucuresti nu se va mai organiza sesiunea de admitere din toamna, potrivit conducerii universitatii. Afisarea rezultatelor a adus atat bucurie, cat si tristete. Unii dintre candidatii care nu s-au regasit pe lista celor  admisi s-au plans de dificultatea subiectelor, in timp ce altii, la fel cu conducerea universitatii, sunt de parere ca nivelul de dificultate a fost unul mediu.

Potrivit conducerii UMF „Carol Davila”, la nivelul intregii universitati au fost validate 3.802 dosare ale candidatilor inscrisi pentru examen la una dintre cele patru facultati, ceea ce a insemnat o concurenta de aproximativ 4 candidati pe un loc, fiind cea mai mare inregistrata in ultimii zece ani.

UMF „Carol Davila a oferit candidatilor din aceasta sesiune de examen 930 de locuri finantate de la buget si 520 de locuri cu taxa.

 

examen medicinaFacultatea de Medicina Generala a avut cea mai mare concurenta, in competitie aflandu-se peste 2.300 de candidati, aproximativ 4,5 pentru fiecare dintre cele 508 locuri disponibile la buget, la care s-au adaugat 3 locuri rezervate candidatilor moldoveni. Primele 23 de locuri au fost ocupate de olimpici, care au avut din oficiu 100 de puncte, adica nota 10,00. Au urmat candidatii care au pobtinut medii intre 9,80 si 7,00. La aceasta forma de invatamant a fost admis un singur candidat moldovean, care a obtinut medie peste 5,00, in timp ce locurile pentru rromi au ramas neocupate, niciunul dintre cei 8 candidati nereusind sa obtina punctajul minim pentru a fi declarat admis.

 

admitere-carol-davilaLa Facultatea de Medicina dentara au fost  3,9 candidati pe un loc, fiind admisi 130 de concurenti care au obtinut medii intre 9,90 si 8,20, in timp ce alti 358 de candidati au fost respinsi. Pe locurile rezervate candidatilor de etnie rroma a fost admis un singur candidat, care a reusit sa obtina 77 de puncte (nota7,70), in timp ce alti doi au fost respinsi, avand sub punctajul minim necesar. Locul rezervat candidatilor moldoveni a ramas neocupat, niciunul dintre concurenti nereusind sa obtina nota 5,00.

La Farmacie au intrat 140 de candidati, iar alti 280 au fost respinsi, concurenta fiind de 3 pe un loc. Punctajul obtinut de cei admisi s-a incadrat intre 9,90 si 8,00, iar candidatii care au avut acelasi punctaj cu ultimii intrati dar au ramas „sub linie”, au fost departajati prin nota obtinuta la Chimie. Nici la aceasta specializare nu s-a ocupat locul rezervat cetatenilor de etmie rroma, punctajul obtinut fiind sub minimul admis, respectiv 5,00.

 

examen carol-davilaConcurenta mare s-a inregistrat in acest an si la Facultatea de Moase si Asistenta Medicala, la toate cele patru specializari aflate in portofoliul UMF Carol Davila.

La Facultatea de Asistenta Medicala au intrat pe locurile bugetate 82 dintre cei 191 de candidati inscrisi la concursul pentru acest program de studii. Nota maxima a fost 9,75, in timp ce minima a fost 7,00. A intrat si un candidat rrom, care a obtinut nota 7,73. La aceeasi facultate au fost respinsi si 4 candidati care doreau sa urmeze programul de studii cu taxa, fiind inscrisi la a doua facultate.

Pentru cele 12 locuri bugetate disponibile la Facultatea de Moase au concurat 21 de candidati, mediile de admitere fiind intre 9,13 si 6,00. Pentru locurile cu taxa fiind la a doua facultate a optat un singur candidat, care a fost admis cu nota 7,00.

La Tehnica dentara a fost  cea mai mare concurenta,  6 candidati pe un loc. Au intrat 33 de candidati la buget, cu note cuprinse intre 10,00 si 7,83 la care s-au adaugat doi studenti cu taxa fiind la a doua facultate, acestia obtinand 9,65 si 8,67. Respinsi au fost 164 de candidati la buget si 6 la taxa – a doua facultate.

Concurenta mare a fost si la  Balneo-fizio-kinetotarapie (BFTK), unde cei 19 admisi la buget au obtinut note intre 9,50 si 7,67. Lor li s-au adaugat doi candidati la taxa (a doua facultate) si un candidat rrom (7,17). La aceasta specilizare au fost respinsi 63 de concurenti la buget, 6 la taxa (a doua facultate) si 3 dintre cei care au candidat pe locurile pentru rromi.

 

absolventi-de-farmacie2 -Toate locurile bugetate de la UMF „Carol Davila” au fost ocupate, iar in perioada urmatoare se vor primi solicitari din partea studentilor care vor sa opteze la taxa, dar nu mai mult de 40% din numarul total de studenti pentru anul universitar care va incepe in octombrie, potrivit deciziei confucerii Universitatii.

Corectarea lucrarilor s-a facut pe loc, in prezenta candidatilor, asa ca fiecare a stiut, la plecare, ce punctaj a obtinut. Contestatiile s-au putut depune in 24 de ore, iar dupa 48 de ore rezultatele finale si lista candidatilor admisi au fost afisate la avizierele facultatilor si pe site-ul universitatii, dupa termenul de contestatii si rezolvare a acestora.

 

PUTETI CONSULTA AICI LISTELE CANDIDATILOR ADMISI:  

 



Comentarii (2)

  1. Mera Bianca Florina spune:

    Am obtinut premiu special la olimpiada nationala de biologie 2014,fiind eleva in clasa a x-a.Va rog sa.mi spuneti daca pot fi admisa la umf carol davila ca si olimpica in anul 2016,
    Va multumesc!

    • SanatateaBuzoiana.ro spune:

      Este greu de spus acum care vor fi regulile si legislatia in 2016, tinand cont ca acestea se schimba chiar si de mai multe ori intr-un an!
      Poti afla acest lucru intreband la secretariatul Universitatii, probabil chiar in primele luni ale anului 2016.

Adaugati un comentariu


 

*