Angajări la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca

3 august 2020 | 0 comentarii |

Angajările s-au făcut, deocamdată, pe perioadă determinată, iar recrutarea s-a făcut pe baza selecției de dosare, în baza referatelor șefilor de secții sau servicii care au nevoie de personal pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime.

 

Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a anunțat angajarea, fără consurs, a 18 posturi vacante de personal medical, auxiliar și TESA, de care era neapărată nevoie pentru completarea schemei de personal.

Angajarea se face pe o perioadă determinată, învercându-se astfel suplinirea, cel puțin temporar, a crizei de personal care s-a creat fie prin pensionare, fie ca urmare a încetării unor contracte sau a indisponibilzării unora dintre angajați pentru perioade mai lungi sau mai scurte, după caz, din cauza infecțiilor cu coronavirus sau din alte motive. Angajarea acestora era absolut necesară în condițiile în care de anul trecut nu s-au mai făcut angajări în unitatea medicală, ca de altfel în toate spitalele, din cauza pandemiei de COVID-19. Din păcate, aceste angajări se pot face doar pentru perioada stării de alertă, atât cât permite legislația în vigoare, dar conducerea unității medicale consideră că este o soluție pentru această perioadă critică și, de ce nu, o șansă în plus pentru ca cei angajați acum temporar să poată ocupa un post pe perioadă nedeterminată în momentul în care se va putea organiza concurs. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, angajarea se face prin selecție directă, în baza regulamentului stabilit de Comitetul Director.

 

Au fost, publicate, astfel, 2 posturi de psiholog stagiar pentru Centrul de Sănătate Mintală (CSM) adulți din municipiul Buzău, 1 post de asistent farmacie cu gestiune în cadrul punctelor de lucru Ojasca și Nifon, 2 posturi de muncitor necalificat pentru supraveghere bolnavi psihic periculoși în cadrul secției Săpoca, 1 post de infirmieră (femei) și 3 posturi de infirmier debutant (bărbați) în cadrul secției Psihiatrie VII (art. 110 C.P.), 2 posturi de infirmieri debutanți și 1 post de infirmier (bărbați) pentru secția Psihiatrie VI (art. 110 C.P.).

Totodată a fost disponibil 1 post de infirmier debutant (femei) în cadrul  secției Psihiatrie II acuți, 1 post asistent medical principal în cadrul decției Psihiatrie V cronici, 1 post asistent medical debutant în cadrul secției Psihiatrie (art. 110 C.P.), 1 post infirmier debutant (bărbați) pentru secția Psihiatrie V conici și câte un post de referent de specialitate debutant în cadrul Biroului de achiziții publice, contractare și pentru Serviciul de Management al calității serviciilor medicale.

Condițiile de depunere a dosarelor au fost publicate pe site-ul unității medicale, în cazurile în care s-au înscris mai mulți candidați pentru un post s-a organizat selecția pe bază de interviu.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*