Apa buzoienilor cea de toate zilele, subiect de aprigi dispute

9 februarie 2017 | 0 comentarii |

Toata lumea vrea sa detina controlul deciziilor la nivelul Companiei de Apa, invocand interesul buzoienilor, care astfel ar putea beneficia de o apa mai ieftina, curata si sanatoasa.

 

Toma - salcutanIntre conducerea Primariei Buzau, pe de o parte, si cele ale Consiliului Judetean si Companiei de Apa, pe de alta parte, se duce o lupta fara precedent, cu declaratii extrem de dure si acuzatii de natura penala, dar care au creat si discordie la nivelul PSD, partidul din care, culmea, fac parte si unii si ceilalti. De ambele parti se invoca „interesul buzoienilor” atunci cand isi exprima intentiile si cand se acuza, dar in realitate, miza este controlul Companiei de Apa, la nivel de decizie.

Dupa tentativa esuata de a-l impune pe avocatul Lucian Salcutan ca reprezentant al Primariei in Consiliul de Administratie al Companiei de Apa, primarul Constantin Toma a acuzat, din nou, pretul mare si calitatea indoielnica a apei, amintind si ca reteaua de distributie (tevile) constituie „un pericol pentru sanatatea buzoienilor”. Primarul a invocat interesul buzoienilor, spunand ca interesul partidului care l-a sustinut sa ajunga primar cade pe plan secund in aceasta disputa pe care este sigur ca o va castiga.

Toma a declarat ca problemele existente se datoreaza unei „mafii” in care varfuri de lance sunt Ionel Tescaru, directorul companiei, si presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu si a invocat necesitatea implicarii organelor de cercetare penala in rezolvarea situatiei. Mai mult, Toma i-a cerut lui Neagu demisia din toate functiile politice si administrative pe care le detine.

 

neagu-lunguDeclaratiile primarului au fost insa „taxate” chiar de Marcel Ciolacu, presedintele PSD Buzau, care desi s-a declarat de acord cu actiunile acestuia legate de masurile propuse recent de Compania de Apa, i-a atras atentia ca hotararile „in AGA se iau numai cu respectarea legii”, iar o evaluare a activitatii presedintelui CJ, Petre Emanoil Neagu, o pot face doar cei care l-au votat si numai in interiorul partidului, mentionad totodata ca „din acest moment, domnul Salcutan a incetat orice colaborare cu PSD”.

La randul sau, presedintele CJ Buzau, Petre Emanoil Neagu, care este si presedinte al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara 2008 (ADI) Buzau din care fac parte Consiliul Judetean Buzau, doua municipii (Buzau si Rm. Sarat), trei orase (Nehoiu, Patarlagele si Pogoanele) si 29 de comune,  a apreciat declaratiile acuzatoare ale primarului ca fiind date „la cald” si a refuzat sa le comenteze, spunand ca „unii dintre noi mai avem si treaba, avem de votat un buget si de rezolvat alte probleme ale judetului, dar cred ca fiecare suntem responsabili atat in fata alegatorilor cat si in fata organelor abilitate. (…) Si rog organele abilitate sa se autosesizeze si sa cerceteze, pentru ca poate nici dumnealui nu are timp sa faca atatea plangeri penale si asa poate descopera unde sunt organizate acele grupuri infractionale de care face vorbire”.

 

compania de apaReferitor la acuzatiile formulate in spatiul public de primarul Constantin Toma, Compania de Apa a transmis un comunicat de presa pe care il redam, mai jos, integral:

Precizari importante pentru locuitorii municipiului Buzau

Tematica acestei informari de presa este una ce tine strict de interesul populatiei. Discutam aici despre lucruri atat de importante, cum ar fi calitatea apei potabile, sanatatea populatiei sau realizarea investitiilor finantate din bani europeni, investitii atat de importante pentru aducerea la un nivel acceptabil a conditiilor de trai pentru cetatenii judetului Buzau. Subiectele enumerate mai sus au facut obiectul unei campanii iresponsabile de denigrare si de dezinformare, campanie care poate afecta increderea oamenilor in serviciile publice de interes general. Avem obligatia, ca operator regional de servicii publice, sa restabilim adevarul si sa nu permitem atacarea intereselor legitime ale populatiei.

Din aceste considerente, Biroul de Presa al Companiei de Apa este abilitat sa faca urmatoarele precizari:

 

1. In legatura cu CALITATEA APEI POTABILE:

Primarul municipiului Buzau, domnul Toma Constantin, a pornit, inca din perioada in care se pregatea sa devina primar al Buzaului, o campanie sustinuta de manipulare impotriva Companiei de Apa Buzau, iar subiectul „apei murdare”, invocat de nenumarate ori pentru acoperirea propriilor interese legate de controlul asupra operatorului regional buzoian, a fost unul dintre subiectele sale predilecte.

Realitatea din teren este insa cu totul alta. Inainte de implementarea investitiilor din fonduri europene in sistemul de alimentare cu apa din municipiul Buzau, existau probleme serioase in legatura cu calitatea apei potabile. In perioada cuprinsa intre anii 90 si inceputul anilor 2000, reteaua de distributie a apei potabile, aflata in proprietate Primariei, continea zeci  de kilometri de conducte neconforme din punct de vedere tehnic, cand aveam apa la robinete doar in anumite intervale orare.

Pentru a ne conforma cu standardele europene obligatorii in ceea ce priveste sectorul de apa, Compania de Apa a mers pe doua directii esentiale: aducerea calitatii apei distribuite la parametrii ceruti de Directiva Europeana in materie si conectarea intregii populatii la acest serviciu. Compania extrage apa distribuita in municipiul Buzau din subteran, aceasta apa bruta prezentand  incarcari mari de mangan, fier si cloruri.  Pentru ca apa bruta sa devina conforma cu directivele europene si cu legislatia interna, Compania de Apa avea nevoie de investitii masive, pe care Primaria, nu avea de unde sa le asigure.  Pentru a moderniza retelele de apa si pentru a le extinde in intreg municipiul, aveam nevoie de fonduri masive, pe care Primaria, proprietarul retelelor, nu avea cum sa le asigure. Cele doua directii erau urgente, insa nu am avut resurse nelimitate si nici timpul necesar pentru a conforma toate serviciile intr-un orizont de timp foarte scurt. Investitiile au fost facute pe rand.

In 2004, am demarat cel mai consistent program investitional realizat vreodata in judetul Buzau. Este vorba de investitiile finantate prin Programele ISPA (2004 – 2010) si POS Mediu (2011 – 2016), in valoare de peste 100 de milioane de euro. Buzaul este singurul caz din tara in care implementarea celor doua proiecte s-a realizat integral si la timp. In urma acestor programe, la care s-au adaugat investitii facute din surse proprii, calitatea apei potabile din municipiul Buzau respecta suta la suta normele legale interne si Directivele Europene in materie.

 

In ceea ce priveste calitatea apei, cele  trei statii de tratare a apei asigura conformarea 100% cu normele europene. Prin investitiile prevazute in programul POIM, vom rezolva si problema aparitiei suspensiilor feruginoase in situatiile in care apar avarii in sistem.

Este relevant ca domnul primar Toma Constantin a primit, la un moment dat, pe cand detinea  calitatea de manager de firma privata, o solicitare de la Compania de Apa pe tema solutiilor alternative prin care sa aducem apa distribuita in municipiul Buzau la parametri acceptabili de calitate. Compania de Apa deja se afla in posesia scenariului procedurilor de urmat pe linia investitiilor facute cu fonduri europene si cauta solutii de grabire a procesului de conformare a apei. Aceasta solicitare a fost facuta avand in vedere domeniul de specialitate in care activa domnul Toma Constantin, cat si faptul ca avea relatii comerciale cu firme si consultanti de renume din Israel. Domnul Toma Constantin stie ca raspunsul specialistilor a fost ca nu exista alta cale decat solutia tehnica si financiara pe care Compania de Apa o avea deja. In aceeasi ordine de idei, operand in domeniul alimentarii cu apa/canalizare, mai precis pe zona aferenta instalatiilor/constructiilor specifice acestui domeniu (conducte, filtre de purificare a apei), domnul Toma cunostea de pe atunci si cunoaste, mai mult ca sigur, si in prezent, care sunt cauzele aparitiei accidentale a turbiditatii in sistemul de alimentare cu apa din Buzau. Cu siguranta, domnul Toma Constantin stie ca acest subiect nu reprezinta o problema de management.

 

Foarte important pentru noi este ca numarul situatiilor in care buzoienii reclama turbiditatea apei s-a restrans drastic in ultimii ani. Spre exemplu, varfurile de consum din 2016 (Anul Nou, Paste, inceputul anului scolar, Craciunul) nu au mai atras dereglarea indicatorului de turbiditate a apei. Marturie sta evolutia numarului de reclamatii la Dispecerat in ultimii ani. De asemenea, buletinele de analiza a apei contin toate datele tehnice prin care se poate trage o concluzie de buna credinta in ceea ce priveste calitatea apei.

O simpla informare ceruta de la autoritatile publice relevante (Directia de Sanatate Publica, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului) ar fi rezolvat toate dubiile legate de calitatea apei potabile. Precizam ca in luna martie 2016, specialistii OJPC Buzau au facut publice rezultatele unui control in urma caruia apa distribuita de operatorul regional buzoienilor este mai buna decat multe dintre marcile de apa imbuteliata aflate pe rafturile supermarketurilor. Mai mult, in luna iunie 2016, Directia de Sanatate Publica Buzau prezenta in cadrul unei sedinte a Colegiului Prefectural o situatie oficiala din care rezulta existenta unor probleme considerabile la nivelul localitatilor buzoiene in care NU opereaza Compania de Apa si, totodata, rezultate corespunzatoare la TOATE probele de apa luate din municipiul Buzau.

Prin urmare, consideram ca exista o discrepanta majora intre afirmatiile domnului primar si datele reale privitoare la calitatea apei potabile de la nivelul municipiului.

 

2. SITUATIA CONDUCTELOR DIN CADRUL SISTEMULUI DE DISTRIBUTIE A APEI POTABILE

Una dintre afirmatiile repetate cu obstinatie si cu rea-credinta de domnul Toma Constantin este aceea ca in municipiul Buzau ar exista peste 50 de km de conducte din azbociment (la care adauga, cateodata, si otelul), material cancerigen care ar produce mari probleme sanatatii publice.

Iata care este realitatea: In municipiul Buzau exista 6,511 km de fragmente de conducte din azbociment in sistemul de distributie a apei potabile. In anul 1987, existau nu mai putin de 35 de km de asemenea conducte, iar in 2008 – 32,8 km. Inlocuirea masiva a majoritatii conductelor de azbociment a fost o prioritate pentru managementul operatorului regional, fiind posibila tocmai prin implementarea, de catre Compania de Apa, a investitiilor din bani europeni in sistemul de alimentare cu apa detinut in proprietate de municipalitate. Referitor la cadrul legal, populatia municipiului Buzau trebuie sa cunoasca faptul ca in Romania, folosirea azbocimentului a fost interzisa din 2006, in conditiile in care, in Buzau, nu mai fusesera instalate de circa 30 de ani conducte din azbociment.  Guvernul a stabilit, tot in 2006 (Hotararea nr. 734 din 7 iunie 2006) ca „produsele care contin azbest si care au fost instalate sau se aflau in functiune inainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate pana la incheierea ciclului de viata al acestora”.

In ceea ce priveste conductele din otel, Primaria Buzau are in proprietare 43 de km de asemenea conducte, din care 34 de km sunt cu vechime de peste 30 de ani, majoritatea in stare buna de functionare. Aceste conducte vor fi reabilitate prin investitiile finantate in cadrul POIM 2014 – 2020. Daca ar fi citit listele de investitii prioritare prinse in POIM si aprobate de Consiliul Local, domnul primar ar fi cunoscut situatia reala. 

Consideram ca primarul Toma Constantin imbina in mod constient manipularea si minciuna cu datele tehnice, pentru a genera, la nivelul buzoienilor, o stare artficiala de neincredere fata de serviciul de alimentare cu apa.

 

3. INVESTITIILE DIN BANI EUROPENI CE VOR FI REALIZATE IN MUNICIPIUL BUZAU DIN FINANTAREA AFERENTA POIM 2014 – 2020

Domnul Toma Constantin a afirmat in repetate randuri ca in ceea ce priveste investitiile proiectate in cadrul proiectului POIM 2014 – 2020, municipiul Buzau nu ar beneficia de finantarile necesare si ca lista de investitii prioritare aferente noului proiect ar fi fost alcatuita arbitrar. Consideram ca, prin aceste afirmatii, domnul Toma Constantin da dovada de necunoastere a mecanismului de gestionare a programelor cu finantare europeana si de incercare de manipulare a cetatenilor municipiului. In realitate, listele de investitiilor prioritare din municipiul Buzau aferente POIM 2014 – 2020, aprobate de CE si insusite de CLM respecta ghidul solicitantului de finantari din fonduri europene POIM 2014 – 2020. Daca ar fi accesat fonduri europene in activitatea dansului, domnul primar ar fi stiut ca Uniunea Europeana nu acorda finanatare pentru orice necesitate, ci strict pentru activitati / investitii care sunt conforme directivelor europene; ar fi stiut ca trebuie respectata o disciplina anume in ceea ce priveste obiectivele ce pot fi finantate. Cand va accesa fonduri, va constata ca sunt sunt de respectat niste reguli clare.

Este important de stiut ca, in perioada investitionala ce urmeaza, pe segmentul de alimentare cu apa, sunt prevazute urmatoarele obiective de investitii in municipiul Buzau: inlocuirea  a  peste 30 de km de retele si extinderea sistemului de alimentare cu  apa in zonele  Centura, intravilanul din Bariera Ploiesti, intravilanul municipiului inspre DN 10. La acestea se adauga investitiile pe zona de canalizare/apa uzata. Aceste investitii au fost avute in vedere pt a deservi agentii economici  din zonele amintite si pentru a asigura potential de dezvoltare a municipiului din punct de vedere  al apei si apei uzate.

 

La subiectele importante de mai sus se adauga o serie de precizari legate de mai multe subiecte pe care domnul Toma Constantin le-a tratat cu rea-credinta si cu denaturarea realitatii:

-in ceea ce priveste asa-zisa crestere a nivelului salariilor managementului Companiei de Apa, realitatea este ca nivelul salariilor/remuneratiilor managementului operatorului a ramas acelasi ca in 2016. Diferenta este ca prin OUG nr. 109/2011 modificata, s-a instituit obligatia ca directorii economici ai societatilor comerciale cu capital detinut de unitatile administrativ-teritoriale sa isi desfasoare activitatea in baza unui contract de mandat. Prin urmare, s-a produs un transfer din capitolul salarii in cel al remuneratiilor conforme contractelor de mandat.

-invocarea sumei de 3 milioane de euro din fonduri europene pentru amenajarea noului sediu al Companiei de Apa este o minciuna. De fapt, in proiectul de buget prezentat, nu exista alocata suma de 3 milioane de euro sau echivalentul in lei al acesteia pentru amenajarea imobilului situat pe strada Spiru Haret. Suma amintita este prevazuta estimativ in listele de investitii prioritare aferente proiectului POIM 2014 – 2020 si reprezinta, de fapt, necesarul financiar estimat pentru realizarea unui sistem de conducere automata a datelor (SCADA) ce va permite automatizarea si controlul activitatii de captare, tratare, distributie a apei pe intreaga arie de operare si va duce la eficientizarea serviciilor si la o utilizare mai buna a resurselor umane. Sistemul va permite gestiunea in timp real a resurselor si proceselor specifice activitatii noaste si va cuprinde echipamentele hardware/software si licentele necesare pentru operare. Implementarea acestui sistem va avea efecte pozitive majore asupra asigurarii continuitatii furnizarii apei la parametri de calitate si va contribui la eliminarea rapida a incidentelor ce pot aparea.  Sistemul SCADA mentionat va avea, ce-i drept, si un dispecerat. Compania de Apa a propus ca acest dispecerat sa fie realizat in municipiul Buzau. Daca domnul primar sustine ca Buzaul nu poate gazdui un astfel de dispecerat, nu exista nicio problema in a-l realiza in alta localitate.

  

Solicitam primarului municipiului Buzau sa inceteze campania mincinoasa dusa impotriva investitiilor si intereselor publice ale buzoienilor, atat a celor din municipiu, cat si din intregul judet. Compania de Apa este, cu adevarat, o companie a buzoienilor, un operator care extrage din surse subterane apa bruta pe care o aduce la parametri de potabilitate printr-un sistem foarte bine pus la punct, un sistem realizat din fonduri europene; un operator care a investit zeci de milioane de euro in modernizarea si extinderea retelelor de apa si de canalizare proprietate a Municipiului Buzau; un operator care a platit pana acum, pentru exploatarea acestor retele, peste 5 milioane de euro cu titlu de redeventa; un operator care a reusit sa aduca sistemul de alimentare cu apa la cerintele europene. Iata, asadar, beneficii reale aduse de Compania de Apa atat municipalitatii, cat locuitorilor Buzaului. 

Domnul Toma Constantin trebuie sa spuna deschis buzoienilor ce interese personale stau in spatele campaniei pe care o duce. In masura in care doreste acest lucru, suntem deschisi oricand la prezentarea in detaliu a tuturor problemelor tehnice, investitionale si financiare pe care le considera utile sau necesare.

BIROUL DE PRESA”

                                                                                


Adaugati un comentariu


 

*