ARPIM avertizează că valoarea taxei clawback va depăși 32 %

10 februarie 2020 | 0 comentarii |

Producătorii internaționali de medicamente solicită astfel o măsură de urgență în privința bugetului pentru medicamente pe anul în curs.

 

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) cere autorităților să adopte de urgență o decizie responsabilă care să acopere bugetul pentru medicamente pe întreg anul 2020, oferindu-și totodată și sprijinul pentru găsirea unei astfel de soluții. Într-un comunicat al organizației se arată că majorarea cu rata inflației a bugetului pentru medicamente a fost aprobată în decembrie 2019 prin ordonanță de urgență, ca excepție, doar pentru trimestrul al 4-lea al anului trecut, iar în 2020, bugetul trimestrial pentru medicamente este mai mic cu 4,57% la acest moment, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. În aceste condiții, taxa clawback continuă să crească, iar estimările producătorilor de medicamente arată că aceasta ar putea depăși 30% la finele primului trimestru al anului, întrucât valoarea la finele trimestrului patru al anului trecut ajunsese deja la 27,65%. Mai mult, valoarea acesteia va continua să crească, depășind chiar și 32% până la sfârșitul anului, ceea ce va duce la o limitare și mai accentuată a accesului pacienților la medicamente.

Spre deosebire de alte taxe aplicabile în România, taxa clawback este o taxă pe cifra de afaceri, complet lipsită de predictibilitate și transparență, valoarea sa oscilând semnificativ de-a lungul timpului. Nici o altă industrie din România nu este supusă unei impozitări similare”, se mai arată în comunicat.

 

Alina Culcea

Această creștere poate fi stopată prin majorarea constantă și graduală a bugetului medicamentelor, urgența constituind-o stabilirea acestui buget pentru anul în curs.

Alina Culcea, președintele ARPIM spune că „bugetul Sănătății, incluzând şi bugetul alocat medicamentelor, trebuie privit ca o investiție, mai ales dacă luăm în calcul valoarea pe care medicamentele o aduc pe termen lung pacienților, sistemului de sănătate, societății. Indiferent de situația politica actuală cu care ne confruntăm, o decizie necesară și urgentă pentru pacienți este creșterea pentru 2020 a bugetului pentru medicamente, o măsură anunțată și promisă de  guvernele din ultimii ani. În același timp, guvernul Orban și-a asumat public ca obiectiv prioritar îmbunătățirea accesului pacienților români la medicamente de ultimă generație, la standarde europene dar finanțarea insuficientă afectează considerabil acest deziderat”.

 

Dan Zaharescu

La rândul său, directorul executiv al organizației, Dan Zaharescu, a reiterat faptul că specialiștii ARPIM pot să sprijine oricând Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul de Finanțe pentru identificarea și implementarea unor soluții pe termene lung în acest sens.

ARPIM oferă sprijin în identificarea rapidă a unor soluții pentru un acces continuu al pacienților la medicamentele necesare, printre care plafonarea taxei clawback pe diferite niveluri și semnarea unui memorandum de colaborare cu autoritățile relevante, acțiune inițiată la finalul anului 2019. Avem încredere că discuțiile și consultările pornite deja în cadrul grupului de lucru interministerial pentru taxa clawback vor genera  rapid  soluții concrete, în beneficiul pacienților. Cu toate acestea, fără o creștere a bugetului alocat medicamentelor, conform nevoilor de tratament ale pacienților români, orice soluție privind o nouă formulă de calcul a taxei nu va face decât să adâncească actuala criză a medicamentelor” a precizat acesta.

Totodată, Dan Zaharescu a adăugat că această combinație dintre o taxă clawback în creştere şi reglementările privind cel mai mic preţ european la medicamente în România a dus, în ultimii 4 ani, la retragerea de pe piaţă a peste 2.500 de medicamente. Astfel, începând cu 2015, aproape 20% din totalul medicamentelor originale au fost retrase de pe piață, ceea ce reprezintă dublul numărului de medicamente noi rambursate în România în ultimii 10 ani.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*