Asistență tehnică de aproape 12,9 milioane de euro pentru construcția spitalelor regionale

Ministerul Sănătății și Banca Europeană de Investiţii au semnat un acord de asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor spitalelor regionale de urgență, valabil până la finele anului 2023.

 

Realizarea spitalelor regionale de urgență (SRU) este unul dintre principalele proiecte pe Sănătate din actualul program de guvernare, dar la temelia lor nu a fost pusă nici măcar o cărămidă, deși mandatul actualei guvernări se apropie de final. Proiectul se află încă în faza studiilor de fezabilitate și a întocmirii documentațiilor pentru obținerea finanțării, iar în acest sens, Ministerul Sănătății a anunțat că s-a făcut un nou pas înainte prin semnarea, ieri, la sediul Guvernului a unui acord de cooperare cu  Banca Europeană de Investiții (BEI). Acordul vizează acordarea asistenței tehnice din partea experților BEI, pentru construcția spitalelor regionale promise românilor, documentul fiind semnat de ministrul Sorina Pintea și de vicepreședintele BEI, Andrew McDowell.

Facem un alt pas important pentru construirea celor trei spitale regionale din Iași, Cluj Napoca și Craiova. În cadrul acestui Acord de servicii de asistenţă tehnică (PASSA), vom beneficia de sfaturile experților BEI în faza de proiectare, supraveghere și construcție a celor trei spitale” este anunțul făcut de  Sorina Pintea, după semnarea acordului.

Anterior acestui document, Ministerul Sănătății și cel al Fondurilor Europene au semnat luna trecută  contractul de finanţare prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, proiectul ,,Întărirea capacității Ministerului Sănătății de a pregăti și implementa proiectele SRU Craiova, Iași, Cluj”,  în valoare de 78 de milioane de lei, sumă din care se va finanța Acordul de Servicii de Asistență Tehnică semnat cu BEI.

 

Astfel, echipa de experți europeni va acționa în calitate de consultant independent pentru Ministerul Sănătății și va oferi în această calitate servicii de asistență.

Într-un comunicat al Ministerului Sănătății se arată că rolul experților BEI va fi unul strict de consiliere și completare, însă aceștia nu vor prelua rolul și responsabilitățile omologilor relevanți din minister.

Se va oferi sprijin în orice stadiu pe parcursul etapei de implementare a proiectului, începând cu elaborarea ofertelor pentru documentaţia de atribuire a proiectului, până la darea în exploatare finală şi exploatarea facilităţilor. Echipa care va asigura asistență permanentă va juca un rol de sprijin, însă nu predominant în luarea deciziilor cu privire la aceste activităţi. Performanţa finală în implementarea proiectului va rămâne responsabilitatea Ministerului Sănătății”, se mai precizează în comunicat. Acordul are o valoare totală de 12.899.600 de euro, din care valoarea serviciilor de asistenţă permanentă este de 3.478.800 de euro, iar valoarea serviciilor pe bază de solicitare este de 9.420.800 de euro. Banii au fost alocați de Ministerul Fondurilor Europene, iar proiectul se va derula până la finalul anului 2023.

 

Așadar, în cazul niciunuia dintre cele trei spitale cuprinse în acest acord nu a început construcția, proiectul cel mai avansat fiind cel al spitalului din Iași, pentru care s-a finalizat studiul de fezabilitate și s-au aprobat indicatorii tehnico-economici prin hotărâre de guvern. La acest moment se lucrează la realizarea cererii de finanțare, urmând ca aceasta să fie depusă la Comisia Europeană în luna septembrie. Tot în cazul acestui spital, consultantul BEI a pregătit documentaţia de atribuire pentru activitatea de proiectare, care urmează să fie lansată în perioada următoare.

Pentru urgentarea  activităţilor de atribuire a contractului de achiziţie pentru proiectarea SRU Iaşi,  am apelat  la  lansarea procedurii cu clauză suspensivă. Acest lucru ne va permite să demarăm achiziţia înainte de a obţine aprobarea Comisei Europene pentru cererea de finanţare. Câştigăm astfel timp preţios să oferim o garanţie Comisiei Europene privind  angajamentul României pentru construcţia acestor spitale”, a mai explicat ministrul sănătății după semnarea acordului de cooperare cu BEI.

În ceea ce privește spitalul regional de la Cluj, la acest moment  fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut acordul de mediu și sunt finalizați indicatorii tehnico-economici  care vor fi  aprobaţi de Guvern la sfârșitul lunii august, urmând ca în luna octombrie să fie depusă cererea de finanțare la Comisia Europeană. Cererea de finanțare pentru spitalul din Craiova ar urma să fie depusă în cursul lunii decembrie.

 


Adaugati un comentariu


 

*