Auditul – evaluare, inspectie sau control?

Ce inseamna, de fapt, acest termen atat de des utilizat, cu sau fara rost, voi incerca sa va lamuresc in articolul de astazi, pentru a va raspunde astfel intrebarilor transmise pe adresa redactiei Sanatatea Buzoiana.

 

Un termen la moda, care se foloseste cu rost dar mai ales fara rost in mediul economic /financiar, in mass-media, chiar si in limbajul de zi cu zi, este acela de audit. Notiunea da bine si este nelipsita din tematicile pentru lucrari de licenta, master, doctorat. S-a ajuns chiar la situatia in care absolventii unor mastere cu un profil care sa cuprinda acest cuvant (ex: audit intern sau audit financiar) nici macar nu pot explica terminologia care da titlul cursului. Preluat din vocabularul utilizat in literatura universala de specialitate in diverse domenii, mai ales management si control, termenul audit este folosit in sensul de: control, analiza, diagnostic, inlocuind astfel expresii autohtone mult mai sugestive si explicite.

 

Cum s-ar putea traduce totusi ? Fiind un termen foarte cuprinzator, o traducere in limba romana ar putea fi evaluare. Sigur ca lucrurile sunt astfel mult prea simplificate dar, pentru a avea un punct de plecare, faceti aceasta echivalare si nu veti fi departe de adevar. Este important a retine ca nu exista meseria sau functia de auditor (pur si simplu) ci aceea de auditor intern , auditor financiar, auditor al calitatii, auditor tehnic etc. De aceea trebuie sa fiti lamuriti, atunci cand aveti de-a face cu aceasta actiune, despre ce audit este vorba. Va sfatuiesc sa faceti asta mai ales atunci cand vi se comunica ca veti fi supus unui audit sau vi se cere sa aveti efectuat un audit pentru a atinge un anumit obiectiv (finantare, autorizare etc.).

 

In continuare voi preciza cateva elemente inselatoare in ceea ce priveste tipurile de audit:

Auditul intern nu se cheama asa pentru ca este din interior. El poate fi facut de catre structuri exterioare entitatii. In forma cea mai simplista, pot spune ca se numeste asa pentru ca evalueaza masurile interne pe care dumneavoastra le luati pentru a detine controlul realizarii obiectivelor.

Auditul extern nu se numeste asa pentru ca este realizat din exterior, desi, de regula, asa se intampla. El reprezinta o evaluare care se finalizeaza printr-o opinie asupra raportarilor dumneavoastra financiare, mai prozaic spus, daca bilantul contabil este de incredere sau nu. De aceea se mai numeste si audit financiar.

Este deci necesar a folosi termenul audit atunci cand defineste o actiune care este cunoscuta ca atare. Cand se vorbeste de audit intern sau audit financiar ar trebui sa se stie despre ce este vorba pentru ca notiunile sunt definite, exista standarde, functia este recunoscuta la nivel international. Dar de ce se spune audit la o inspectie care, in limba romana, se cheama de cand lumea control ? O justificare nu exista, afara de acea de a parea ancorata in realitate o actiune care insa ar putea fi mult mai explicita daca s-ar numi altfel.

 

Puteti lua in considerare ca notiunea de audit, insotita de  un termen auxiliar (intern, extern, financiar, al calitatii etc.) este o actiune definita, dar nu inseamna neaparat ceea ce sugereaza titulatura. Ar fi indicat sa va interesati ce reprezinta. Utilizat in mod singular si fara alta explicatie, cuvantul sus amintit nu reprezinta decat o substituire fara rost a unui termen autohton (inspectie, control, verificare, investigatie etc.).



Intermediarii alesi, de multe ori, nu au competenta de a va reprezenta, nici oficial, dar nici efectiv. Pentru societatile comerciale (SC) si persoanele fizice autorizate (PFA), interfata cu Fiscul este asigurata, de regula, de catre contabil.

Varianta nu este totdeauna cea mai buna. Exista, in acest sens, mai multe considerente de luat in calcul:

–  contabilul este interesat de legalitatea operatiunilor sub aspect contabil si mai putin de cuantumul obligatiilor fiscale sau problemele administrative ale clientului sau, nefiind de altfel platit pentru asta;

–  sunt anumite situatii in care relatia cu finantele publice nu poate fi mijlocita de catre contabil, intrucat este necesara prezenta reprezentantului legal al societatii sau, dupa caz, a persoanei fizice autorizate;

– contabilul poate sa nu acorde problemei dumneavoastra aceeasi prioritate pe care o acordati dumneavoastra insiva.

In aceasta situatie, va decideti sa mergeti singur la institutie, pentru a va lamuri problema fiscala, care poate fi de natura diversa (certificat fiscal, lamurirea unor plati, cazier fiscal, autorizatie, control fiscal, declaratie fiscala etc.).

 

Speriat de perspectiva de a intra intr-un hatis birocratic, sunteti tentat a face o greseala, aceea de a apela la un salariat al finetelor publice, pe care il cunoasteti personal sau va este recomandat, pentru a va netezi drumul spre lamurirea problemei pe care o aveti. Mai grav este ca, de la acelasi salariat, cereti si sfatul atunci cand trebuie sa luati o decizie controversata din punct de vedere fiscal.

Trebuie, de la bun inceput, sa va spun ca nu contest capacitatea de exercitiu si/sau consiliere a salariatilor de la Fisc. S-ar putea chiar intampla sa apelati tocmai la persoana potrivita, astfel ca veti scapa de o gramada de batai de cap. De ce este totusi gresit ? Pentru ca structura finantelor este complexa si de aceea aveti sanse mari sa nimeriti la un salariat care nu are nici o legatura cu problema dumneavoastra, dar care, in mod gresit, se angajeaza sa va ajute.

 

Cum trebuie procedat ? Existenta unui consultant fiscal v-ar scuti de probleme, insa aceasta functie este prea putin dezvoltata la noi, fiind preluata, in mod impropriu, de catre contabil. Ramane ca asistenta sa va fie asigurata de catre insasi Directia Generala a Finantelor Publice Judetene. Am ajuns astfel la un atribut mai putin cunoscut al acestei institutii si anume asistenta contribuabililor. Aceasta este functia de care aveti nevoie, iar structura la care puteti apela este Biroul metodologie si asistenta contribuabili. Este primul pas pe care ar trebui sa-l faceti atunci cand ajungeti la Fisc si nu stiti de unde sa incepeti demersul pentru a va lamuri problema. Tot acolo este cel mai indicat sa telefonati, atunci cand doriti sa cereti o lamurire. Este structura care are aceste atributiuni si care, contrar unor pareri preconcepute, le exercita cu succes. Astfel, veti beneficia de asistenta competenta si gratuita.

 

Mai trebuie sa stiti ca unele dintre problemele dumneavoastra, in relatia cu Fiscul, sunt de competenta Administratiei Finantelor Publice de care apartineti, iar altele de competenta structurii proprii a Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene. Administratiile Finantelor Publice au, la randul lor, compartimente de asistenta a contribuabililor. Totusi, pentru a nu complica lucrurile, atunci cand nu stiti efectiv de unde sa porniti, este valabila recomandarea anterioara, Biroul metodologie si asistenta contribuabili din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice, care va va redirectiona daca este cazul.

Administratia obscura, de neinteles si de nepatruns, poate deveni astfel doar o amintire desprinsa din romanul Castelul, al celebrului Kafka.

 

*Nu uita! Afli in fiecare sambata, de la consultantul nostru financiar, tot ce te intereseaza, daca trimiti intrebarile tale pe adresa redactie@sanatateabuzoiana.ro.

 

Juliana STROESCU este expert contabil si ofera consultanta prin „Optim AS Contexpert SRL”.


Categorii: Business, Economic

Adaugati un comentariu


 

*