Despre modificari fiscale… numai de bine!

1 iunie 2013 | 0 comentarii |

In sfarsit, dupa aproape doi ani, tichetul de masa si-a modificat valoarea nominala. Potrivit Ordinului Ministerului Muncii nr. 882/2013, incepand cu luna mai, valoarea unui tichet de masa este de 9,35 lei, fata de 9 lei, cat a fost pana in prezent.

Tot incepand cu luna mai, valoarea tichetului de cresa a crescut de la 400 de lei pana la 420 lei, conform Ordinului Ministerului Muncii nr. 883/2013. Acesta reprezinta valoarea sumei lunare care se acorda sub forma de tichete de cresa, stabilita potrivit prevederilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.317/2006, cu modificarile ulterioare.

Tichetele de cresa pot fi acordate de catre angajator, la cererea unuia dintre parinti sau tutore, in situatia in care acestia nu beneficiaza de concediul si de indemnizatia acordate pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap. Acestea se acorda in limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobate si se suporta  integral de catre angajator.

 

O alta modificare mult asteptata este modificarea pragului valoric al imobilizarilor corporale. In Monitorul Oficial nr. 313/30.05.2013 a fost publicata HG nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Astfel, incepand cu 1 iulie 2013, valoarea minima de intrare a mijloacelor fixe este de 2.500 lei.

Valoarea mijloacelor fixe cu valoarea de intrare cuprinsa intre 1.800 si 2.500 lei, existente in gestiunea societatilor la 1 iulie 2013 si ramasa neamortizata, se va recupera pe durata normala de functionare ramasa.

In ceea ce priveste limitarea deductibilitatii cheltuielilor cu amortizarea  autoturismelor, la 1.500 lei/luna/autoturism, norma intrata in vigoare cu data de 1 februarie 2013, Guvernul revine cu cateva exceptii necesare, la aceasta regula. Astfel, incepand cu 1 iulie 2013, aceasta limitare nu se aplica in urmatoarele situatii:     

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenta, servicii de paza si protectie si servicii de curierat;

2. vehiculele utilizate de agentii de vanzari si de achizitii, precum si pentru test drive si pentru demonstratii;

3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchiriere catre alte persoane, transmiterea dreptului de folosinta, in cadrul contractelor de leasing operational sau pentru instruire de catre scolile de soferi.

Si, ca sa incheiem tot cu stiri fiscale pozitive, ne indreptam atentia asupra  faptului ca se vorbeste din ce in ce mai mult despre reducerea cotei de TVA la paine si produse de panificatie, de la 24% la 9 %. Se pare ca Guvernul este hotarat sa puna in aplicare, icepand cu 1 iulie 2013, acest proiect de mult vechiculat si mult discutat. Ramane de vazut.

*Nu uita! Afli in fiecare sambata, de la consultantul nostru financiar, tot ce te intereseaza, daca trimiti intrebarile tale pe adresa redactie@sanatateabuzoiana.ro.

 

Juliana STROESCU este expert contabil si ofera consultanta prin „Optim AS Contexpert SRL”.


Categorii: Business, Economic

Adaugati un comentariu


 

*