Banii din amenzile pentru nerespectarea restricțiilor de circulație ar putea merge la Sănătate

Această ipoteză a fost prezentată de ministrul de Interne, care a anunțat că valoarea sancțiunilor aplicate depășește o jumătate de miliard de lei.

 

Subiectul amenzilor aplicate de la începutul stării de urgență, pentru nerespectarea prevederilor din ordonanțele militare, a fost unul intens dezbătut în ultima perioadă. Există numeroase voci care apreciază că numărul sancțiunilor aplicate este prea mare, la fel ca și valoarea totală a amenzilor. Autoritățile au recunoscut că e drept că sancțiunile stabilite sunt mari, însă spun că această măsură a fost luată tocmai pentru a descuraja nerespectarea restricțiilor de circulație, iar faptul că au fost aplicate multe amenzi indică modul greșit în care au înțeles unii dintre români măsurile de autoizolare, nu faptul că cei care aplică legea au fost trimiși la „vânătoare de amenzi”, așa cum susțin contestatarii acestor măsuri.

Referitor la acest subiect, ministrul de Interne Marcel Vela a declarat că a avut o discuție și cu primul ministru pe acest subiect, precum și în privința destinației sumelor provenite din amenzile achitate de cei care au încălcat prevederile ordonanțelor militare. Acesta a spus că banii respectivi sunt încasați de autoritățile locale și nu ajung în bugetul Guvernului sau Ministerului de Interne și se intenționează ca aceștia să fie direcționați către zona de sănătate publică și pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile.

 

Marcel Vela a precizat că în perioada stării de urgență au fost aplicate peste 290.000 de sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor din ordonanțele militare, suma totală a amenzilor fiind de peste 570 de milioane de lei, respectiv de 285 de milioane de lei, dacă se plătesc în 15 zile.

Există un subiect în spațiul public, legat de faptul că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau, mă rog, 285 de milioane dacă se plătesc toate amenzile în termen de 15 zile. Vreau să spun că am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ, ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică”, a declarat ministrul Marcel Vela care, referitor la faptul că mulți români sunt sceptici că se vor încasa aceste amenzi, a spus că sarcina colectării acestor sume îi revine Ministerului de Finanțe.

 

Marcel Vela

Referindu-se la ce se va întâmpla după data de 15 mai, ministrul Vela a mai precizat că totul depinde de modul în care se va comporta populația până la acel termen și cât de bine a aînțeles că măsurile de restricție au fost luate tocmai pentru a proteja cât mai mulți oameni și pentru a nu sufoca spitalele cu pacienți infectați.

Trebuie ca până în 15 mai să fim foarte conştienţi şi foarte responsabili, să respectăm prevederile ordonanţelor, să respectăm distanţarea socială, să aplicăm toate măsurile de igienă personală, să purtăm mască, mănuşi dacă este cazul, să ştim cum să evităm locuri aglomerate, să respectăm condiţiile de la intrarea în magazine. Dacă toate acestea se respectă, cu siguranţă în 14 mai putem avea o analiză optimistă. Dacă nu se respectă şi peste două săptămâni numărul de cazuri va fi în creştere, nu putem face o analiză optimistă. Aşadar, răspunsul nu este la mine. Cheia este la fiecare dintre noi, depinde de comportamentul nostru şi de ceea ce mai răbdăm un pic, încă două săptămâni”, a explicat acesta.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Comentarii (1)

  1. Buzoianul spune:

    Ipoteza gresita – banii din amenzi visati de guvernanti nu se vor regasi in visterie pentru simplul motiv ca majoritatea celor care nu au respectat sunt fara venituri, fara ocupatie si de ei poti lua doar praful de pe toba.
    Majoritatea celor care au primit amenzi si de la care se spera sa se verse sume importante la Ministerul Sanatatii, sunt de fapt persoane fara ocupatie, inconstiente si pentru care faptul ca vor fi poate condamnate si trmise la zdup nu reprezinta o noutate ci doar o imbunatatire a conditiilor de trai fata de cele de acasă.

Adaugati un comentariu


 

*