Prima zi de restricții – primele sancțiuni în rândul buzoienilor

10 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Pe parcursul zilei de ieri, polițiști și jandarmii au desfășurat acțiuni de informare, iar noaptea au trecut la aplicarea de sancțiuni celor care nu au respectat noile reguli intrate ieri în vigoare.

 

Primele sancțiuni aplicate buzoienilor nu au întârziat să apară după intrarea în vigoare a noilor reglementări menite să tempereze numărul tot mai mare de infectări cu noul coronavirus SARS-CoV-2, înregistrate în ultima perioadă. Ieri a fost prima zi în care respectarea regulilor de limitare a răspânidii COVID-19 este obligatorie, cel puțin pe parcursul a 30 de zile, iar majoritatea populației s-a conformat.

Ca și în celelalte județe din țară, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali din Buzău au demarat de ieri o serie de acțiuni pentru verificarea modului în care aceste norme sanitare sunt respectate.

Pe parcursul zilei de ieri, aceștia s-au axat în principal pe activități de informare a populației cu privire la noile măsuri, punând accent pe obligativitatea purtării măști în spațiile publice închise și deschise și pe restricțiile de circulație valabile pe timpul nopții, în intervalul orar 23.00 – 5.00.

Pe timpul zilei nu au fost aplicate sancțiuni pentru nepurtarea măștii, însă odată cu intrarea în vigoare a restricțiilor de circulație, polițiștii și jandarmii au schimbat registrul.

 

Astfel, între orele 23.00 și 1.00, pe raza județului a fost desfășurată o acțiune de amploare pentru verificarea respectării noilor prevederi, cu accent pe interzicerea circulației pe timpul nopții fără motive întemeiate.

Cu această ocazie, echipajele de ordine au oprit pentru control peste 100 de autovehicule care circulau în perioada de restricție și au verificat peste 170 de persoane. În majoritatea cazurilor nu au fost constatate nereguli, însă au existat și excepții, astfel că au fost aplicate 9 sancțiuni pentru nerespectarea noilor prevederi.

Una dintre ele a fost aplicată unui buzoian de 41 de ani care nu a suspendat activitatea unei societăți comerciale la ora 21.00, iar la momentul controlului nu purta nici mască de protecție.

Pe lângă cele 9 abateri, polițiștii au constatat și două încălcări ale reglementărilor din Legea circulației, pentru care au aplicat, de asemenea, sancțiuni.

 

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic pe raza județului, IPJ Buzău precizând într-un comunicat că „scopul urmărit nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale”.

În același document sunt reamintite noile reguli ce trebuie respectate începând de de luni, cel puțin până pe 9 decembrie. Acestea se referă la purtarea măștii în toate spațiile publice, inclusiv la locul de muncă, interzicerea desfășurării de petreceri publice și private și alte evenimente, în orice fel de spații, precum și la interzicerea circulației în intervalul 23.00 – 5.00, cu excepția cazurilor întemeiate. În această situație, cei care circulă în acest interval orar trebuie să aibă asupra lor o declarație pe propria răspundere în care să fie menționate datele personale și motivul deplasării. Cei care se deplasează în interes de serviciu pot prezenta o adeverință de la angajator, în locul declarației pe propria răspundere. Alte măsuri se referă la închiderea magazinelor și unităților de alimentație publică la ore 21.00 și la suspendarea activității în piețele agroalimentare care funcționau în spații închise.

 


Adaugati un comentariu


 

*