„Bolile” sistemului sanitar, analizate la forumul Profit Health

La eveniment au participat numeroși reprezentanți ai autorităților, profesioniștilor din Sănătate, producătorilor din industria farmaceutică și, nu în ultimul rând, ai organizațiilor de pacienți.

 

Sursa: (profit.ro)

La începutul acestei săptămâni, situația actuală a sistemului de Sănătate din România a fost amănunțit discutată și analizată în cadrul unui forum de specialitate, la care au participat manageri de spitale, factori de decizie din sistemul sanitar, medici, producători de medicamente și reprezentanți ai pacienților. „Gravele probleme din sănătate.

Cât de bolnav este sistemul?” a fost tema forumului Profit Health, eveniment deschis cu discursul ministrului Sorina Pintea, care a anunțat cu această ocazie ca a propus retragerea acreditării spitalelor județene din Târgu Jiu și Ploiești și este vizat și Spitalul Județean Brașov, ca urmare a neregulilor constatate în urma unor controale inopinate pe care le-a efectuat în unitățile medicale.

Avem nevoie să fim doctori pentru Sănătate. Sistemul sanitar suntem noi toți – autorități, pacienți, doctori, aparținători. Noi trebuie să ne schimbăm și să dăm o șansă sistemului. Trebuie să dezbrăcăm haina politică și să facem un sistem pentru pacienți. Cea mai gravă problemă constatată în aceste zile este necunoașterea legislației, a regulilor, a protocoalelor și procedurilor. Sistemul nu este ceva abstract la care ne uităm și spunem că nu merge. Sistemul suntem noi. Voi continua controalele inopinate și în alte spitale din zonele de unde am semnale negative”, a precizat ministrul, menționând că ultimele verificări pe care le-a făcut în unitățile sanitare din țară și București nu sunt exerciții de imagine.

 

Discuțiile care au urmat au abordat trei capitole distincte, respectiv „bolile grave” ale sistemului și soluțiile de „vindecare”, accesul pacienților la medicamente și situația spitalelor publice și private, capitol în cadrul căruia s-a discutat despre calitatea serviciilor medicale, infecțiile nosocomiale, bugetul spitalelor, condițiile de igienă, acreditarea spitalelor, dar și despre subiectul legat de medicii falși.

Baza discuțiilor a constituit-o raportul de țară întocmit de Comisia Europeană, precum și un sondaj recent, din care reiese că șpaga din spitale, infecțiile nosocomiale, investițiile insuficiente, lipsa dotărilor și a personalului medical calificat, slaba organizare și lipsa prevenției sunt principalele probleme cu care se confruntă la ora actuală sistemul românesc de sănătate.

Managerii spitalelor publice prezenți la dezbatere au precizat că legislația actuală nu le permite să aplice sancțiuni pentru personalul medical care nu își face treaba corespunzător, sugerând că ar fi nevoie de unele modificări legislative în aceste sens.

 

Sursa: (profit.ro)

Dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUUB) – una din unitățile medicale în care ministrul Sorina Pintea a fost recent în control, a precizat că „sunt chirurgi care operează de două-trei ori pe lună. Ce am putea noi, ca manageri de spital, să facem, pentru că nu ne dă voie Codul Muncii să sancționăm un astfel de salariat, sau cum am putea să-l sancționăm noi pe criterii de performanță? Cum caracterizăm performanța? Am medici în spital, nu foarte mulți – unu-doi din peste 750 de medici – care nu operează, dar nu pot să îi sancționez. Unele infirmiere, îngrijitoare, asistente stau pe Facebook și le întreb eu dacă au terminat toată treaba. Trebuie să conștientizăm că trebuie să ne facem treaba. Din acele 12 ore care sunt trecute în pontaj nu știu dacă cei în cauză muncesc efectiv 8, iar cei care muncesc 8 muncesc de fapt 4”, a precizat managerul SUUB.

Și medicul Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, împărtășește aceeași opinie și susține modificarea legislației, astfel încât directorii de spitale să aibă posibilitatea de a-i sancționa pe medicii și asistentele care nu își fac pe deplin datoria. Pe de altă parte, dr. Carmen Orban a adus în discuție și problema clădirilor vechi în care funcționează încă multe unități sanitare, precizând că este nevoie să se construiască spitale noi, întrucât investițiile pentru reamenajarea și reabilitarea secțiilor care funcționează în clădiri vechi nu înseamnă decât bani irosiți, care ar trebui folosiți pentru construcția unor noi spații.

 

Sursa: (profit.ro)

Reprezentanții operatorilor de servicii medicale private au precizat că încă nu se poate vorbi de o colaborare între sistemul public de sănătate și cel privat, amintind însă că de discuțiile purtate recent cu ministru Sorina Pintea, privind extinderea și pentru mediul privat a ordinului referitor la accesul la tratament în străinătate. Referindu-se la acest subiect, managerul grupului Monza România, Luca Militello, a precizat că, în cursul anului trecut, 254 de copii cu boli congenitale cardiace au fost trimiși în străinătate pentru a fi operați, când aceleași intervenții ar fi putut fi efectuate în țară, la spitalul Monza, pe care îl conduce, iar costurile ar fi fost astfel mult diminuate.

Costurile pentru spitalul Monza reprezintă o treime din costurile pentru spitalele din străinătate, pentru că nu mai sunt adăugate cheltuielile pentru transport și cazarea membrilor familiei. Ministrul Sănătății a fost de acord și a spus că va deschide un subiect pentru schimbarea cadrului legislativ pentru că acum avem voie să trimitem pacienți la privat în străinătate, dar nu la privat în România”, a mai declarat în acest sens Luca Militello.

 


Adaugati un comentariu


 

*