Bursa Binelui a împlinit 7 ani

25 octombrie 2019 | 0 comentarii |

În această perioadă, valoarea donațiilor făcute prin intermediul platformei a depășit 3 milioane de lei.

 

În urmă cu șapte ani, Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro, au lansat prima și, până acum, singura platformă on-line de donații fără comision dedicată ONG-urilor din România. Bursa Binelui a adus astfel laolaltă organizațiile care au nevoie de sprijin pentru a-și desfășura activitatea și pentru a implementa diferite proiecte și oamenii care vor să contribuie în acest sens prin donații. Faptul că nu se percep comisioane pentru sumele donate, nici pentru donatori nici pentru organizațiile beneficiare, a făcut ca acest proiect să „prindă”, Bursa Binelui devenind un instrument care a făcut astfel posibilă punerea în practică a multor proiecte, atât în domeniul sănătății, cât și în domeniul social, al educației, protecției mediului, domeniul sportiv sau cel al protecției animalelor. Donatorii au posibilitatea să își aleagă proiectul pentru care doresc să contribuie și pot face donații începând de la 5 lei până la 1.000 de lei.

Un bilanț al celor șapte ani de când platforma funcționează indică faptul că s-au înregistrat 55.360 de donații unice, în valoare totală de 3.218.900 de lei. În medie, în fiecare zi din cei șapte ani s-au făcut 21 de donații, în valoare de 1.304 lei, zilnic.

 

Nu mai puțin de 625 de organizații și-au creat conturi pe platformă, iar 2.690 de persoane sunt înregistrate ca utilizatori, în calitate de administratori de ONG-uri, donatori sau voluntari.

Cei mai mulți utilizatori ai Bursei Binelui sunt din București, unde sunt înregistrați 1.252 de utilizatori, pe locurile următoare fiind Cluj, cu 129 de utilizatori, Brașov, cu 127 de utilizatori, Iași, cu 81 de utilizatori și Prahova, cu 71 de utilizatori. Totodată, statistica celor șapte ani indică faptul că cel mai activ utilizator al platformei a efectuat 146 de donații, în valoare totală de 14.570 de lei.

Topul proiectelor care au atras cele mai multe donații este condus de Homeless Animal Hospital, implementat de World Animal Veterinary Emissaries, cu 264.431 de lei, Bucuria în Lumea Reală derulat de fundația Bucuria Darului, cu 138.564 de lei, Pentru Tana – Asociația Hermes București – 100.498 de lei, Susține și tu primul spital de refugiați, imolementat de ADRA România – 92.000 de lei și Salvează o viață cu 5 lei, derulat de fundația Bucuria Darului, cu 80.804 lei.

 

Prin intermediul aceleiași platforme se desfășoară și Campionatul de Bine, o competiție adresată ONG-urilor, care sunt provocate să se înscrie cu proiecte în concurs și să atragă cât mai multe donații într-o perioadă determinată de timp. Câștigătoare sunt desemnate primele trei proiecte care atrag cele mai multe donații, iar premiile constau în dublarea sumelor atrase, în limita sumei de 5.000 de euro. Anul trecut, competiția adresată ONG-urilor a înregistrat chiar un record de donații, fiind vorba de 586.431 de lei, proveniți din 9.247 de donații.

Am lansat Bursa Binelui acum șapte ani pentru că ne-am dorit să le oferim organizațiilor mici din România o resursă care să îi ajute să strângă donații de la persoane fizice, în condițiile în care acest tip de donații le ajută, în timp, să crească sustenabil. Ne bucurăm că cele 625 de organizații de pe platformă au reușit să strângă peste 3 milioane de lei de la donatori și suntem mândri că am reușit să construim împreună o resursă de donații necomisionate, care îi ajută pe oameni să facă bine. Continuăm să dezvoltăm platforma și ne propunem să creăm o școală pentru ONG-uri pentru a le oferi organizațiilor și resurse educaționale, ateliere, mentoring și know-how, care să le ajute să își crească proiectele și împreună să contribuim la dezvoltarea comunităților locale”, a declarat Nicoleta Deliu, responsabil comunicare Bănca Comercială Română.

 


Adaugati un comentariu


 

*