Buzăul a trecut în zona galbenă, depășind 1,5 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori
Astăzi au fost confirmate 99 de noi cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, cu 22 mai multe decât ieri, atingându-se astfel recordul absolut de la debutul pandemiei.
O nouă zi cu cifre din ce în ce mai îngrijorătoare privind evoluția situației epidemice, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Buzău, unde lucrurile au fost oarecum mai calme până de curând. Există însă semne tot mai evidente că situația tinde să se schimbe de la o zi la alta, astfel că este de așteptat să se impună noi măsuri care să ducă la limitarea răspândirii infecției, atât în cadrul unităților medicale și al agenților economici, cât și pentru populație.
La nivel național s-a ajuns la aproape 10.000 de cazuri pe zi, iar diferența de cazuri noi crește constant de la o zi la alta, cu mai mult de 1.000 de cazuri. După cele 8.651 de cazuri anunțate ieri, astăzi s-a ajuns la 9.714 de cazuri noi de COVID-19, la care se adaugă 2.039 persoane confirmate pozitiv în urma retestării. Și numărul deceselor în rândul pacienților infectați a rămas alarmant, astăzi fiind vorba de 121 de cazuri, dintre care 112 sufereau de alte comorbidități, iar în cazul altor 9 pacienți care au decedat nu au fost raportate alte boli.
La Terapie Intensivă sunt ocupate în prezent 1.014 locuri din totalul celor 1.200 disponibile în toată țara. Specialiștii se tem că săptămâna viitoare va fi atinsă capacitatea maximă, iar în această situație, pacienții în stare gravă nu vor mai avea loc în spitale. Se are în vedere suplimentarea locurilor la ATI pentru pacienții cu Covid-19, dar astfel apare riscul creării unui dezechilibru între locurile pentru acești pacienți și cele destinate altor patologii.
Și la nivelul județului Buzău lucrurile se schimbă începând de astăzi, odată cu înregistrarea unui nou record de cazuri nou confirmate. Potrivit datelor transmise de DSP, 99 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, ceea ce înseamnă cu 22 mai mult decât recordul anterior, raportat ieri. Persoanele nou confirmate în județ au vârste cuprinse între 9 și 84 de ani. Trei dintre cele 99 de noi cazuri provin din focarul de la Spitalul Săpoca, 8 din Centrul de Asistență Medico-Socială Pogoanele, 28 din focarul de la Căminul „Filantropia” Berca, 46 de cazuri au fost confirmate în laboratoare private, alte 2 în unități sanitare din alte județe, iar restul buzoienilor la care s-a confirmat prezența virusului SARS-CoV-2 au fost testați în urma prezentării la UPU Buzău.
Odată cu ultima raportare, incidența la 14 zile în județ ajunge la 1,56 la o mie de locuitori, depășind pragul de 1,5 care se situa județul în zona verde, cea mai puțin lipsită de risc. Astfel, Buzăul intră de azi în zona galbenă, iar dacă o hotărâre aprobată zilele trecute de Comitetul Național pentru Situați de Urgență va fi adoptată azi de Guvern, purtarea măștii va deveni obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, chiar și în localitățile unde incidența este sub 1,5 la mie.
Numărul buzoienilor care au fost infectați de la debutul pandemiei a ajuns astfel la 4.261, dintre care 3.287 s-au vindecat, iar 122 au decedat. În carantină la domiciliu se află 1.147 de persoane din județ, iar în izolare la domiciliu sunt alți 708 buzoieni.
La nivel național, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 276.802, dintre care 191.085 de persoane s-au vindecat, iar 7.540 au decedat. La ora actuală, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.061, iar 1.014 dintre acestea sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.379.609 de teste, dintre care 37.685 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – ceea ce înseamnă că aproape 26% din pacienții testați au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus. Din totalul testelor din ultimele 24 de ore, 21.622 s-au efectuat în baza definiției de caz și a protocolului medical și 16.063 la cerere. De asemenea, de la ultima informare au fost raportate și rezultatele a 57 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 5 noiembrie.
Acesta e efectul măsurilor luate pompieristic, incoerent și urmărindu-și propriile interese (a se înțelege Guvern-Parlament-Președinție)!