Buzoienii au cam uitat de cumpătare în vacanța de Paște

Spre deosebire de ultimii doi ani, când perioada Sărbătorilor Pascale a fost una liniștită pentru personalul de la UPU și de la Ambulanță, de această dată, mini-vacanța a fost ceva mai agitată.

 

Cel puțin în ultimii doi ani, buzoienii s-au dovedit mult mai cumpătați în perioada sărbătorilor importante cum sunt Paștele și Crăciunul. Dovadă stau statisticile secției UPU a Spitalului Județean de Urgență și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean care au consemnat și în 2016 și în 2017, mai puține prezentări la spital, respectiv mai puține solicitări de ajutor medical, din parte pacienților care au întrecut măsura cu mâncarea și băutura la mesele festive care au devenit tradiție pentru aceste sărbători.

Anul trecut, de Paște, numărul prezentărilor la UPU a fost chiar mai mic decât cel înregistrat într-o zi obișnuită de lucru, ceea ce reprezintă un real progres, având în vedere că până nu de mult, perioada sarbatorilor de Paște și Crăciun era cea mai agitată din an la nivelul secției de urgențe, din cauza afluxului foarte mare de pacienți cu probleme specifice datorate abuzului de alimente și alcool. La fel de liniștit a fost anul trecut și sfârșitul de an, din acest punct de vedere, însă buzoienii au stricat tradiția în cursul recent încheiatei vacanțe de Paște.

De această dată statisticile, UPU și SAJ Buzău îndică o creștere a numărului de cazuri față de perioada similară a ultimilor doi ani.

 

S-a consemnat o creștere a cazurilor cu simptomatologia specifică acestor sărbători, problemele de sănătate fiind generate în general de trecerea bruscă de la meniul de post la masa îmbelșugată de Paște, încărcată din abundență cu ouă roșii, ciorbă și friptură de miel, cozonaci și alte bunătăți „stropite” din belșug cu vin și alte băuturi, care să ajute mancarea să alunece mai ușor pe gât.

A fost de vină, probabil, și vremea frumoasă, care au scos la iarbă verde mulți buzoieni, care au încins grătarele, cu prietenii și cu rudele, uitând complet de cumpătare.

Dacă în anii trecuți, buzoienii au făcut această trecere cu măsură și s-au abținut de la excese, se pare că de această dată au dorit să compenseze cumva, așa că vacanța de Paște a fost ceva mai solicitantă pentru personalul medical de la UPU și cel de la Ambunanță și SMURD.

Rodica Corneci, purtător de cuvânt al SAJ Buzău, a precizat că în perioada vacanței de Paște, numărul solicitărilor venite pe adresa Ambulanței a depășit media zilnică obișnuită. S-a înregistrat o medie de 180 de intervenții pe zi, față de 150 într-o zi obișnuită, iar multe dintre cazuri se încadrau în siptomatologia specifică perioadei.

 

Numărul apelurilor a început să crească de sâmbătă, echipajele SAJ intervenind în interval de câteva ore, pentru a veni în ajutoril a șapte pacienți care au suferit lipotimii – unii dintre ei chiar în timpul slujbei de Înviere – ca urmare a postului prelungit.

Au urmat, în ziua de Paște, cazurile aflate la polul opus, datorate abuzurilor alimentare și bahice. Colicile biliare și abdominale au fost cele mai frecvente probleme semnalate, acestora adăugându-li-se și câteva victime ale unor agresiuni produse pe fondul excesului de alcool.

Și la secția UPU a SJU Buzău a fost aglomerație mai mare decât într-o zi obișnuită, în perioada vacanței de Paște prezentându-se 455 de pacienți. Cel mai mare aflux de paciențí a fost înregistrat în a doua zi de Paște, când numărul prezentărilor a ajuns la 175. A fost vorba atât de pacienți cu boli croice, a căror stare de sănătate s-a înrăutățit pe fondul regimului culinar din această perioadă, cât și de pacienți perfect sănătoși care au tinut să dea gata în câteva ore întreg arsenalul de ouă roșii, fripturi, drob și cozonac pregătit pentru această sărbătoare. Prin urmare, s-au ales cu colici biliare și abdominale, fiind nevoiți să își încheie petrecerea la spital.

La fel s-a întâmplat și cu câțiva pacienți care au fost victime ale abuzului de alcool, fie ca au consumat în exces fie că au devenit victime ale unor agresiuni comise pe acest fond.

 

primul nou-nascut in noua maternitateVeștile pozitive vin însă de la Maternitate, unde s-au născut în această perioadă trei fetițe și doi băiețeii, două dintre cele cinci nașteri având loc prin cezariană, iar celelalte pe cale naturală. Primul copil al Paștelui a fost un băiat născut pe cale naturală, cântărind 3,48 kg, care și-a făcut simțită prezența în această lume printr-un țipăt, la ora 4,24.

Medicii de la Maternitate spun că starea tuturor nou-născuților și a mămicilor este bună, iar părinții sunt fericiți.

Se spune că bebelușii care se nasc de Paște vor fi însoțiți de noroc toată viața și vor reuși să facă lucruri importante. Fie că vorbim sau nu despre superstiții, medicii și părinții deopotrivă își doresc o lume mai bună pentru acești copii, care sunt speciali, născându-se într-o „Zi Mare”, dar și pentru cei care se nasc în restul anului, sperând să ajungă oameni buni, toleranți și înțelepți, capabili să schimbe mentalități și să facă să trăim cu toții mai bine.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*