Buzoienii se mobilizeaza pentru a dona sange in scop umanitar

28 noiembrie 2014 | 0 comentarii |

Zeci de donatori au raspuns deja unui apel lansat pe Facebook, printre acestia numarandu-se si Maria Ionita, directorul Caminului de batrani Alexandru Marghiloman.

 

donare-sangeBuzoienii dau din nou, zilele acestea, dovada de solidaritate, mobilizandu-se pantru a face Sarbatorile de Iarna putin mai fericite pentru cei cu care soarta a fost vitrega. Zeci de persoane au raspuns ieri unui apel lansat pe Facebook de catre Diana Toma, coordonatorul asociatiei Angels with Guardian People, care i-a invitat pe toti cei care pot dona sange sa mearga la centrele de transfuzii si sa faca acest lucru, iar apoi sa cedeze bonurile de masa primite, pentru a fi achizitionate cu ele alimente ce urmeaza a fi distribuite nevoiasilor, in perioada Sarbatorilor de Iarna. „Dragii mei, dupa cum stiti, se apropie sarbatorile si speram sa putem organiza impreuna o noua campanie in care sa oferim un Craciun celor care nu sunt atat de binecuvantati ca noi! In speranta ca pot conta pe ajutorul vostru la fel ca anul trecut, va invit sa donam sange, incepand cu data de 27 Noiembrie, pentru a putea folosi bonurile de masa obtinute astfel in scopul cumpararii de alimente pentru oamenii care ne asteapta fara brad, fara caldura, fara speranta! Va astept in numar cat mai mare”, a sunat apelul care i-a mobilizat pe buzoieni si i-a trimis la Centrul de Transfuzii.

 

Maria Ionita

Maria Ionita

Printre primii care s-au grabit sa doneze s-a numarat si Maria Ionita, directorul Caminului de batrani Alexandru Marghiloman, care a facut cu aceasta ocazie un nou apel catre buzoieni sa se alature acestei campanii, remintindu-le ca in fiecare zi exista oameni care au nevoie de sange pentru a supravietui, asa cum exista si numeroase familii care nu au ce pune pe masa in perioada Sarbatorilor. Astazi am raspuns apelului facut de Diana Toma. Indemn buzoienii sa fim alaturi de ea si de bolnavii care au nevoie de sange, ca si de copiii defavorizati care merita, si ei, sa se bucure de Mos Nicolae, de Mos Craciun… Voi raspunde apelurilor umanitare ori de cate ori voi fi solicitata si indemn cat mai multi buzoieni sa o faca. Sunt fericita si chiar emotionata ca pot raspunde la astfel de apeluri. Cred ca toti am putea sa fim mai buni, mai darnici, mai empatici cu cei mai putin norocosi si sa constientizam ca putem deveni salvatori de vieti, donand sange”, a declarat Maria Ionita la scurt timp dupa ce a donat sange.

 

transfuzii-mariaBuzoienii sunt asteptati in continuare, in zilele urmatoare, la Centrul de Transfuzii Buzau, pentru a dona sange si pentru a ceda apoi bonurile de masa primite, in scopul achizitonarii de alimente pentru persoanele defavorizate.

In urma acestei campanii, vor beneficia de ajutor copii care provin din familii sarace din Buzau, Sahateni, Budisteni, Candesti si Berca.

De asemenea, o parte din alimentele cumparate cu tichetele donate vor ajunge la un camin de batrani din judet si la un Centru de ocrotire sociala in care sunt internati copii cu handicap sever.

 

Crucea Rosie ajutoareLa randul lor, voluntarii din cadrul Filialei Buzau a Crucii Rosii au impartit astazi 25 de pachete cu alimente unor familii din Viperesti aflate in situatii dificile, iar de Mos Nicolae vor imparti dulciuri copiilor institutionalizati in unitatile de asistenta sociala de pe raza judetului.

De asemenea, in zilele de 28 si 29 noiembrie, intre orele 11.00 – 17.00, voluntarii vor fi prezenti in incinta hypermarketului Carrefour din Complexul Aurora Mall Buzau, unde vor promova proiectul „Banca de Alimente”, in scopul colectarii si distribuirii de alimente, in preajma sarbatorilor de iarna, la cat mai multe familii nevoiase. Voluntarii vor distribui pliante si baloane, vor prezenta obiectivele proiectului si vor masura gratuit tensiunea arteriala doritorilor. Cu aceasta ocazie, Crucea Rosie face un apel catre institutiile si cetatenii buzoieni sa contribuie cu donatii de alimente neperisabile, pe care le pot depune in recipientul special destinat din incinta magazinului, dupa posibilitatile fiecaruia, pentru indeplinirea obiectivului umanitar al proiectului Banca de Alimente.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*