Campanie de informare privind bolile oncologice, derulată de CNAS și Patriarhia Română
În cadrul campaniei, pe postul „Trinitas TV” se va difuza, pe 30 ianuarie 2025, o emisiune informativă, axată pe detalii privind drepturile pacienților oncologici, modalitățile de acces la servicii medicale, prevenție și depistare precoce.
În contextul marcării Zilei Mondiale de luptă împotriva Cancerului, pe 4 februarie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) transmite că, printr-un Protocol încheiat între Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, derulează o campanie de comunicare către populație cu privire la conștientizarea riscului de boală oncologică și abordarea integrativă a patologiei oncologice, pe Trinitas TV.
În cadrul campaniei, postul de televiziune al Patriarhiei „găzduiește o serie de emisiuni cu frecvență lunară, destinate persoanelor care necesită servicii de prevenție, diagnostic, tratament, evaluare, monitorizare și supraveghere a afecțiunilor oncologice, în carecadrul cărora specialiști din sistemul național de sănătate vin cu recomandări și răspunsuri la întrebările pacienților oncologici, care pot fi transmise și către CNAS, pe adresa de email dialogpacienti@casan.ro”, informează CNAS, printr-un comunicat.
Persoanele interesate sunt anunțate că vor putea afla „informații detaliate despre drepturile pacienților oncologici, modalitățile de acces la serviciile medicale, dar și despre prevenirea și depistarea bolilor oncologice într-un stadiu incipient, în care șansele de vindecare sunt mai mari, în cadrul emisiunii care va fi transmisă în data 30 ianuarie, începând cu ora 20.00”, menționează sursa citată.
Protocolul vizând colaborarea dintre Patriarhia Română și CNAS a fost semnat în data de 30 aprilie 2024 și se înscrie în îndeplinirea obligațiilor CNAS prevăzute de Legea nr. 95/2006 (privind reforma în domaniul sănătății, cu modificările și copletările ulterioare), de informare a pacienților, de consultanță și asistență în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, fără să dubleze activitățile sau rolurile pe care le au alte instituții și organisme în implementarea Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în România, precizează CNAS.