Cea mai nouă profesie medicală din România, sărbătorită la nivel internațional

8 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Podiatriei – o profesie recunoscută de curând în mod oficial în țara noastră.

 

Dr. Ioan Andrei Veresiu

La sfârșitul anului trecut, ca urmare a unor demersuri derulate pe parcursul a circa patru ani, profesia de podiatru a fost recunoscută oficial în țara noastră, fiind inclusă de Ministerul Muncii în Clasificarea Ocupațiilor din România. Primii pași în recunoașterea acestei profesii specifice domeniului medical au fost făcuți în 2015, odată cu înființarea Asociației de Podiatrie din România, care a avut ca principale scopuri la acel moment formarea primilor specialiști în acest domeniu și recunoașterea oficială a acestei profesii. Ambele obiective au fost duse la îndeplinire, iar din luna decembrie a anului 2018, profesia de podiatru figurează în nomenclatorul ocupațiilor din România, astfel că la acest moment există în țară numeroși formatori și practicanți ai acestei profesii.

Potrivit medicului Ioan Andrei Vereșiu, președintele Asociației de Podiatrie, „podiatria este acea profesie a ştiinţelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării şi tratamentului deformărilor, patologiei şi leziunilor piciorului şi structurilor aferente – în relaţie cu întregul corp, precum şi cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor şi tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoştinţe ştiinţifice şi profesionale specializate”.

 

Data de 8 octombrie este declarată „Ziua Internațională a Podiatriei”, iar 2019 este primul an în care podiatrii din România marchează acest eveniment, în calitate de profesioniști recunoscuți conform legislației muncii.

Cu această ocazie, dr. Ioan Andrei Vereșiu a mai subliniat că podiatrul are un rol important în cadrul echipelor multidisciplinare care îngrijesc pacienții cu picior diabetic, cât și pe cei cu alte afecțiuni la nivelul membrelor inferioare.

Piciorul diabetic este una dintre cele mai frecvente complicații care apar în cazul persoanelor ce suferă de diabet, iar în multe dintre cazuri se ajunge la amputarea membrului afectat.

Rolul podiatrului este esențial pentru evitarea unei astfel de situații, o îngrijire adecvată acordată pacientului de către un astfel de specialist putând duce la evitarea a 80% din amputații.

 

Reprezentanții Asociației de Podiatrie se folosesc de evenimentul marcat astăzi pentru a sublinia, o dată în plus, importanța podiatrului, atrăgând totodată atenția și asupra nevoii unei sănătăţi mai bune a piciorului şi asupra necesităţii de a integra podiatria în sistemul de sănătate.

În același timp, Federaţia Internaţională a Podiatrilor solicită instituirea sau întărirea, la nivel înalt, a instruirii în domeniul podiatriei şi cere ca mai multe ţări să recunoască valoarea adusă de podiatri în sistemele de sănătate.

Este o mare nevoie de cunoştinţe suplimentare despre profesia de podiatru. Misiunea noastră este să răspândim informaţiile despre podiatrie către alte profesii din domeniul sănătăţii şi către guverne, astfel încât toţi pacienţii să poată beneficia de o îngrijire a piciorului la cele mai înalte standarde”, a declarat Christian Jerome, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor.

 


Adaugati un comentariu


 

*