Cele mai recente fake news-uri despre vaccinare, demontate cu argumente pertinente
Reprezentanții Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au explicat chiar și cum se folosesc seringile pentru administrarea vaccinului.
Imaginația conspiraționiștilor și antivacciniștilor s-a încins la cote maxime odată cu demararea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, iar spațiul public a fost invadat în ultimele zile de tot felul de informații aiuritoare.
Cel mai recent s-a vorbit despre oprirea campaniilor de vaccinare în Germania și Belgia, precum și de proteste violente ale polițiștilor din Franța, împotriva vaccinării. În mintea celor care au lansat aceste zvonuri, informațiile ar trebui să dea de înțeles că ceva nu este în regulă, iar cei din aceste țări și-au dat seama la timp de acest lucru.
În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, iar CNCV a venit cu lămuriri pentru a stăvili valul de informați false.
Astfel, trebuie știut că Germania nu a suspendat campania de vaccinare, ci a doar a amânat vaccinarea în câteva districte din nordul Bavariei din cauza unor dificultăţi întâmpinate în timpul transportului. Mai exact, un număr de 1.000 de doze au fost transportate la temperatura de 15°C în locul temperaturii recomandate de -80°C. Variația a fost sesizată cu ajutorul senzorilor de temperatură aflaţi în dispozitivele speciale de transport, iar autoritățile germane au preferat să amâne vaccinarea în zonele respective decât să administreze un vaccin care ar fi putut să nu mai aibă efect.
Nici Belgia nu a întrerupt sau amânat vaccinarea, ci analizează o potenţială schimbare a strategiei de imunizare. Aceasta ar presupune vaccinarea unui număr mai mare de persoane cu prima doză de vaccin şi întârzierea sau amânarea administrării celei de-a doua doze. Scopul este acela de a vaccina cât mai repede cât multe persoane, pe fondul apariţiei noii tulpini mai contagioase a SARS-CoV-2, identificată în Marea Britanie, şi a numărului mic de doze de vaccin disponibile. De altfel, această strategie a fost luată în considerare și de autoritățile din Germania, însă recomandările producătorilor nu sunt foarte încurajatoare în acest sens.
Cât despre Franța, aici au avut loc într-adevăr niște proteste, doar că nu au fost organizate de polițiști și nici nu au fost îndreptate împotriva vaccinării. Acestea sunt îndreptate împotriva unui nou proiect de lege introdus la finalul anului trecut, proiect ce îşi propune interzicerea fotografierii, filmării şi partajării materialelor foto-video cu intenţii rău-voitoare, ce ar putea denigra imaginea forţelor de ordine.
Și lansarea campaniei de vaccinare în România a încins mințile multora, deveniți peste noapte experți în microbiologie, epidemiologie, genetică, și tot ceea ce ține de medicină, în general și vaccinare, în special. Astfel, analizând imaginile filmate cu ocazia administrării primului vaccin în România, un individ oarecare a descoperit că au fost utilizate două seringi și a concluzionat că totul a fost o înscenare. Mai mult de atât, a realizat un material video propriu în care își argumentează concluziile comentând momentul vaccinării asistentei de la Matei Balș. Pentru orice persoană cu un minim de pregătire medicală este evident că individul bate câmpii, iar de asta își poate da seama ușor și cineva care nu are legătură cu domeniul medical. Cu toate acestea, foarte mulți utilizatori ai rețelelor de socializare distribuie clipul plin de aberații al autopretinsului specialist.
Prin urmare, CNCV a explicat pe înțelesul tuturor care este procedura de preparare a serului vaccinal și de ce este nevoie de două seringi. „Vaccinul trebuie diluat cu 1,8 mililitri de ser fiziologic, folosind o seringă de volum mare. Introducerea lichidului în fiola de vaccin conduce la creşterea presiunii, iar pentru a compensa acest lucru, procedura prevede ca, utilizând aceeaşi seringă de volum mare, să fie extraşi din fiolă 1,8 mililitri de aer. Cu seringa de volum mare este extras doar aerul în exces pentru egalizarea presiunii. Astfel, după egalizarea presiunii, din flacon se extrage, pe rând, cu seringi diferite de volum mic – seringi de administrare – câte o doză de 0,3 mililitri. Administrarea propriu-zisă a vaccinului se face cu o seringă separată, de volum mic – seringa de administrare menţionată, necesară pentru a putea măsura corect cei 0,3 mililitri aferenţi unei doze. Aceasta este doza administrată intramuscular fiecărei persoane. Seringa utilizată pentru administrare nu este în niciun caz goală” este explicația menită să îi lămurească pe cei care cred că cineva are timp să se ocupe de astfel de trucuri ieftine în condițiile actuale.