Cercetătorii demontează mitul aspirinei administrate preventiv la vârsta a treia

22 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Un studiu la care au participat peste 19.000 de persoane demonstrează că beneficiile administrării unei doze mici de aspirină zilnic, în cazul persoanelor vârstnice, care speră astfel să-şi menţină un timp mai îndelungat starea de sănătate sunt limitate.

 

Există multe mituri legate de aspirină, considerată de unii panaceu universal. Printre acestea se numără și acela că persoanelor vârstnice care își administrează zilnic o doză mică din acest medicament le scade riscul de a suferi un infarct, un atac cerebral sau demență și alte afecțiuni specifice vârstei a treia, mai ales după 70 de ani.

Un studiu recent, la care au participat 19.114 de subiecți din această categorie de vârstă, a relevat însă că aspirina nu a redus semnificativ riscul unor astfel de probleme de sănătate, iar utilizarea medicamentului a fost chiar corelată cu un risc crescut de hemoragii severe, care însă ar fi putut fi asociate și cu alte cauze.

Astfel, coordonatorul studiului, profesorul John McNeil de la Monash University din Australia, spune că studiul arată că mulţi vârstnici au luat acest medicament absolut inutil. Omul de ştiinţă a avertizat însă că rezultatele studiului nu se aplică persoanelor care au avut în istoricul medical un atac de cord, angină sau atac cerebral, pentru care aspirina este recomandată în scopul prevenirii îmbolnăvirilor ulterioare.

 

În cadrul studiului, jumătate dintre participanţi au luat o doză mică, de 100 de miligrame de aspirină în fiecare zi, iar celălalt grup a primit un placebo, subiecţii fiind verificaţi din nou după cinci ani.

Tratamentul cu aspirină nu a afectat riscul îmbolnăvirii de demenţă sau dobândirea unei dizabilităţi, iar rata de evenimente cardiovasculare precum boli coronariene, atac de cord şi atac cerebral a fost similară cu cea din grupul căruia i-a fost administrată substanţa placebo.

Dintre cei care au luat aspirină, 3,8% s-au confruntat cu hemoragii grave, comparativ cu 2,8% în grupul placebo. Mai mult, cercetătorii au constatat și un risc mai mare de deces la cei care au luat aspirină. Astfel, 5,9% dintre cei care au luat aspirină au decedat pe perioada desfăşurării studiului, comparativ cu 5,2% – rata de deces în grupul placebo.

Cu toate acestea, autorii cercetării spun că diferenţa mică dintre cele două procente şi faptul că cele mai multe decese au fost cauzate de cancere necesită investigaţii suplimentare şi ar putea fi întâmplătoare.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*