Certificate cu timbru securizat, pentru pacienți vindecați de Covid-19

15 decembrie 2020 | 0 comentarii |

Acestea au rolul de a ajuta titularii să se reintegreze în comunitate, atestând faptul că au dezvoltat anticorpi.

 

Mihai Marcu

Pacienți care au trecut prin infecția cu noul coronavirus și s-au vindecat de Covid-19 vor putea să dețină un certificat digital cu timbru securizat, care să ateste că au dezvoltat anticorpi și sunt protejați, cel puțin pentru o vreme, împotriva bolii.

Inițiativa emiterii unor astfel de documente „la purtător” aparține companiei MedLife, care vrea să vină astfel în sprijinul persoanelor vindecate, în contextul restricțiilor impuse în scopul prevenirii răspândirii virusului.

Mihai Marcu președintele MedLife Group, a explicat că aceste certificate vor atesta existenţa anticorpilor ce protejează pentru o anumită perioadă persoanele vindecate, precizând că astfel de documente sunt necesare, ținând cont și de faptul că a crescut foarte mult și numărul persoanelor care s-au vindecat de Covid-19. „Este extraordinar faptul că am avansat atât de mult la capitolul vaccinare anti Covid-19, și că sunt deja state care au început procesul de vaccinare, iar în România avem deja o strategie naţională de vaccinare aprobată şi publicată în Monitorul Oficial. Totuşi, va mai dura ceva timp până vom avea o masă critică de persoane vaccinate. Tocmai de aceea, venim în sprijinul românilor care au trecut prin boală, cu această iniţiativă de a folosi un certificat cu timbru securizat care să ateste faptul că au dobândit anticorpi”, a declarat Mihai Marcu.

 

Acesta a mai precizat că este vorba de o soluție de compromis, care va ajuta persoanele vindecate să revină la serviciu și să se reintegreze în comunitate fără a mai fi privite cu suspiciune și evitate de ce cei din jur, de teama unei eventuale contaminări.

Pentru a preveni falsificarea acestor certificate, documentele vor avea aplicat un timbru securizat, realizat de Imprimeria Națională, la solicitarea MedLife. Colecția de timbre este unică și include câteva sute de mii de exemplare care vor fi folosite doar în cadrul proiectului inițiat de compania medicală.

Timbrele securizate vor fi folosite și pentru rezultatele istorice ale persoanelor care au avut o probă pozitivă PCR, în contextul în care există deja ţări care condiţionează intrarea pe teritoriul acestora a unor persoane cu astfel de probe realizate în ultimele 6 luni, dar nu mai noi de 30 de zile.

 

Mihai Marcu a mai spus că acest proiect a fost demarat și în perspectiva faptului că o astfel de practică ar putea să fie aplicată pe scară largă în perioada următoare, inclusiv de instituţii, transportatori aerieni, staţiuni de turism şi nu numai.

Pentru a putea intra în posesia unui astfel de certificat unic cu timbru securizat va fi nevoie ca pacientul care a trecut prin boală şi care a dobândit anticorpi să completeze, pe site-ul companiei, un formular în baza căruia solicită acest certificat. Bineînțeles, solicitarea se face pe baza unor acte medicale care să ateste că persoana respectivă a trecut prin boală și a dezvoltat anticorpi. Pentru pacienţii care vor să facă dovada unui rezultat istoric PCR, este nevoie să acceseze secţiunea „Contul meu” de pe același site, să descarce rezultatul PCR, iar în baza acestuia să solicite online sau fizic, la recepţie, certificatul cu acest timbru securizat.

Certificatul va fi disponibil în mai multe limbi, la cerere, iar abonaţii vor putea beneficia gratuit de acest certificat.

 


Adaugati un comentariu


 

*