Colegiul Medicilor Stomatologi a dispus măsuri de limitare a infecțiilor cu noul coronavirus

La nivelul organizației profesionale s-a constituit un grup de lucru care are ca principal obiectiv formularea de recomandări privind măsuri preventive şi de protecţie a medicilor stomatologi și a unităţilor sanitare în cadrul cărora aceștia își desfăşoară activitatea.

 

In contextul epidemiologic actual, determinat de evoluția infecțiilor cu noul coronavirus, nici medicii stomatologi din România nu puteau rămâne indiferenți, așa că organizația profesională care îi reprezintă a dispus un set de măsuri al căror scop este de a preveni și limita răspândirea epidemiei. Astfel, la nivelul Colegiului Medicilor Stomatologi s-a constituit „Grupul de lucru pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu Coronavirus”, format din membrii Biroului Executiv Național, care are ca principal obiectiv formularea de recomandări şi măsuri preventive şi de protecţie pentru unităţile sanitare în cadrul cărora se desfăşoară activităţi de medicină dentară.

Totodată, grupul monitorizează periodic evoluţia infecţiei cu noul coronavirus pe teritoriul României şi a impactului asupra desfăşurării activităţilor profesionale de către medicii stomatologi, precum și asupra exercitării atribuţiilor de către corpul profesional. În baza acestor date, grupul va formula recomandări ce vor fi comunicate structurilor teritoriale ale Colegiului Medicilor Stomatologi.

O primă recomandare vizează suspendarea activităţilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor parţiale pentru desemnarea membrilor consiliului teritorial şi ai biroului executiv la filiala din Timiș a colegiului.

 

De asemenea, grupul a recomandat suspendarea activităţii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi, până la momentul la care autoritățile vor confirma că riscul de răspândire a infecției cu noul coronavirus s-a diminuat.

Medicilor stomatologi din întreaga țară li se recomandă asigurarea dezinfecţiei periodice a suprafeţelor de lucru şi a cabinetului stomatologic, precum și a unei bune ventilaţii – dacă este posibil prin aerisirea naturală a spaţiilor aferente cabinetelor stomatologice.

O altă măsură se referă la trierea pacienților, care trebuie să se facă, pe cât posibil, telefonic, iar cazurile care nu reprezintă urgențe ar trebui reprogramate. Totodată, medicilor stomatologi li se recomandă să stabilească intervale mai lungi de timp între pacienții programați, pentru a putea asigura dezinfectarea și aerisirea corespunzătoare a cabinetelor.

 

Totodată, medicii stomatologi sunt sfătuiți să folosească echipament de protecție personală, urmând ca piesele de unică folosință să fie neutralizate, iar cele refolosibile să fie dezinfectate după fiecare utilizare. Aceștia trebuie să le ceară pacienților să completeze chestionare cu privire la deplasările în străinătate sau intrarea în contact cu persoane infectate cu coronavirus.

De asemenea, medicii din cabinetele stomatologice trebuie să pună la dispoziția pacienților halate de protecție și să urmărească modul în care aceștia se echipează și se dezechipează, totodată recomandându-li-se să pună la dispoziție spații pentru spălatul pe mâni, dotate cu apă și săpun precum și soluții de curățare a mâinilor, pe bază de alcool.  În cazul pacienţilor care refuză nejustificat să se conformeze măsurilor de igienă şi protecţie recomandate, medicul stomatolog poate refuza efectuarea actului medical.

Nu în ultimul rând, se recomandă atenţie la simptome precum tuse, febră, dificultăţi în a înghiţi sau în respiraţie precum și izolarea imediată a pacienţilor suspecţi şi informarea direcţiei de sănătate publică pe raza căreia se desfăşoară activitatea profesională, în vederea demarării procedurilor pentru efectuarea anchetei epidemiologice.

 


Adaugati un comentariu


 

*