Concerte caritabile pentru salvarea copiilor cu malformații cardiace

Luna aceasta, zece copii cu inimioarele bolnave vor fi supuși unor intervenții chirurgicale, iar costurile vor fi acoperite de Fundația Polisano, din fondurile strânse din donații.

 

O echipă de specialiști în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice din Marea Britanie se va afla, în perioada următoare, în România, la invitația Fundației Polisano, pentru a repara inimioarele bolnave ale unor copii născuți cu malformații cardiace grave, a căror unică șansă de a trăi este o intervenție chirurgicală pe cord.

Multă vreme, astfel de operații nu puteau fi efectuate decât la Târgu-Mureș sau în străinătate, întrucât în România nu existau medici specializați în cardiochirurgie pediatrică și nici dotările necesare pentru intervenții de acest gen. În ultimii ani însă, lucrurile au început să se schimbe. Șase spitale din țară au fost dotate, dar din păcate doar două dintre ele funcționează constant, cu echipă operatorie proprie.

Au fost demarate însă mai multe programe de formare pentru medicii români, cu ajutorul unor clinici și fundații umanitare din străinătate. În cadrul acestor programe, doctorii români operează împreună cu cei străini și s-a format, deja, un lot de specialiști care pot efectua astfel de intervenții pe cont propriu, însă numărul acestora este încă mic raportat la numărul de copii care au nevoie de intervenții chirurgicale pentru corectarea malformațiilor cardiace.

În aceste condiții, misiunile medicale în România ale medicilor străini continuă, iar luna aceasta, la clinica Polisano din Sibiu va sosi o echipă de specialiști britanici care, împreună cu medicii români, va efectua 10 intervenții de chirurgie cardiovasculară pediatrică.

 

The Archive Ravens

Deși vorbim despre o clinică privată, micii pacienți beneficiază gratuit de aceste operații, iar fondurile necesare sunt asigurate prin intermediul Fundației Polisano, care de 4 ani susține astfel de intervenții.

O mare parte din banii necesari provin din donații strânse în urma unor acțiuni caritabile, iar două astfel de acțiuni vor fi organizate la Sibiu și Curtea de Argeș, după cum au anunțat reprezentanții organizației. Este vorba de două concerte caritabile susținute de trupa americană The Archive Ravens, a cărei fondatoare, Ava Sauer a declarat că este „extrem de onorată și de bucuroasă că pot face parte din acest proiect special. Consider că un artist are și o misiune socială importantă și de aceea nu am ezitat nici un moment să accept această invitație, mai ales că este vorba despre salvarea vieții unor copii care vor fi redați familiilor”.

Primul concert va avea loc pe 17 iunie, în sala Aula Magna a Facultăți de Medicină din Sibiu, cu începere de la ora 18.00, iar două zile mai târziu, evenimentul se va repeta la Centrul de Cultura şi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeş.

 

Catalina Costache

Participarea spectatorilor la concert se va putea face pe baza unei donații voluntare în valoare de 20 de lei, care va putea fi făcută atât la intrarea în sala de spectacol, cât și on-line. Fondurile strânse în urma celor două spectacole vor fi folosite pentru decontarea costurilor intervențiilor chirurgicale de care vor benficia 10 copii cu malformații cardiace, care vor fi operați de echipa de medicii de la Polisano împreună cu cei din Marea Britanie.

Într-un comunicat al fundației Polisano se arată că în țară se nasc anual peste 1.500 de copii cu malformaţii cardiace grave, majoritatea dintre acestea necesitând operaţii.

„Doar 300-400 dintre aceştia beneficiază de intervenţia salvatoare într-unul dintre cele două spitale româneşti în care se efectuează astfel de intervenții, iar restul trebuie să găsească soluţii în străinătate, la costuri mult mai mari. De 4 ani, la fundaţia Polisano organizăm misiuni umanitare cu ajutorul unor echipe medicale internaţionale din Anglia şi Suedia, pentru ca aceşti copii să fie operaţi în România, cu sprijinul medicilor experţi din străinătate. Până acum, am organizat şi sprijinit financiar între 30 şi 40 operaţii cardiace pe an pentru copiii români care nu mai aveau nicio soluţie. În iunie 2019, alţi 10 copilaşi aflaţi pe lista noastră de aşteptare vor primi intervenţiile vitale, iar pentru a strânge fondurile necesare ne bucurăm de ajutorul sponsorilor, donatorilor, dar şi artiştilor precum The Archive Ravens”, a declarat directorul executiv al fundației, Cătălina Costache, citată în comunicat.

 


Adaugati un comentariu


 

*