Concluzii la încheierea exercițiului de simulare „Seism 2018”

18 octombrie 2018 | 0 comentarii |

 

Cel mai mare exercițiu de simulare a unui dezastru desfășurat până acum în România s-a încheiat ieri, la capătul a 5 zile în care a fost testată din plin capacitatea forțelor de intervenție.

 

Timp de cinci zile, în București s-a desfășurat cel mai amplu exercițiu de simulare a unui dezastru natural, organizat de autoritățile române, exercițiu la care au fost mobilizați pompieri, polițiști echipaje le la Ambulanță și secțiile UPU ale mai multor spitale, paramedici SMURD, jandarmi și reprezentanți ai mai multor instituții și autorități abilitate să intervină într-o astfel de situație.

Exercițiul a simulat producerea unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, urmat de o replică de 5,8 grade, cele mai multe victime și cele mai mari pagube fiind înregistrate în Capitală. Scenariul exercițiului a prevăzut că s-au înregistrat peste 4.500 de decese, 8.500 de răniți și peste 800 de persoane dispărute, intervenția echipajelor de salvare fiind îngreunată din cauza clădirilor prăbușite și a căilor de comunicație distruse sau blocate în urma seismului.

Pe parcursul celor 5 zile au fost simulate mai multe situații care pot apărea în cazul unui astfel de dezastru natural, fiind mobilizate echipaje de intervenție din toată țara, dar și din străinătate.

Ieri, în ultima zi a exercițiului coordonat de Departamentul pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat a susținut o conferință de presă în care a prezentat bilanțul activității și concluziile care au reieșit în urma acțiunilor organizate.

 

În primul rând, acesta a precizat că exercițiul a avut un rol de pregătire, putând fi considerat „o investiție în viitor”. „Suntem un pic mai bine pregătiţi ca înainte de exerciţiu. Asta spun sigur, că am făcut câţiva paşi înainte, fără nicio îndoială. Nu a fost un exerciţiu să ne arătăm muşchii sau să ne lăudăm la sfârşit, a fost un exerciţiu în care, într-adevăr, am muncit cu toţii. Pentru prima dată s-au făcut evacuări militare reale, cu avioane care sunt venite din alte state, pe lângă ce am făcut cu Forţele Aeriene Române în interiorul României. Chiar dacă nu a fost perfect, a fost extraordinar de bine. Am identificat unele lucruri de îmbunătăţit, dar ce s-a făcut a fost fără precedent. Toate aceste lucruri  ne-au arătat cum putem să lucrăm împreună şi cum trebuie să o facem”, a declarat Raed Arafat în cadrul conferinței de bilanț.

Totodată, secretarul de stat a precizat că  autorităţile au identificat cu această ocazie o bază unde ar putea fi adăpostiți eventualii sinistraţi, fiind vorba de  Arena Naţională, care poate primi până la 20.000 de persoane.

 

Raed Arafat s-a declarat mulțumit și de cooperarea cu echipele internaționale care au participat la exercițiu, precizând că și șefii delegațiilor străine s-au arătat la fel de încântați de modul în care s-a desfășurat exercițiul. „Sunt convins că încă vor veni foarte multe observaţii de la cei care au umblat în toate zilele exerciţiului în spaţiile de lucru, cei de la Agenţia Federală de Management a Situaţiilor de Urgenţă din SUA, cei de la NATO, cei de la Comisia Europeană, deci încă concluziile se vor trage, cel puţin pe următoarele două-trei săptămâni până să avem o imagine completă”, a mai precizat secretarul de stat.

Acesta s-a referit și la problema obţinerii dreptului de liberă practică de la Colegiul Medicilor de către echipele internaţionale care au participat la simulare. „Asta e o problemă cu care se confruntă toate echipele internaţionale care pleacă în alte ţări. În România ştim că dreptul de liberă practică necesită un timp până îl obţii. Cu ministrul Sănătăţii au fost discuţii şi cu Colegiul Medicilor şi s-a făcut procedură, dar, foarte scurt, şi ni s-a acordat dreptul de liberă practică, ni s-a zis că asta va fi şi în caz de dezastru, dar poate că venim cu alte reglementări, care să intre în astfel de situaţii din momentul în care ai acceptat o echipă medicală dintr-o altă ţară trimisă oficial din ţara respectivă şi ştii pe cine accepţi, ar trebui să fie automat să aibă dreptul de liberă practică pe durata, de exemplu, stării de urgenţă care e decretată de Preşedinţie”, a susţinut Arafat.

 

O parte a echipei de la ISU Buzau care a participat la exercitiu

Referindu-se la cheltuielile pe care le-a impus acest exercițiu, Raed Arafat a precizat că acțiunea nu a beneficiat de un buget special alocat, fiind utilizat bugetul pentru exerciții al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. „Comisia Europeană a alocat un buget din care România a primit în jur de 120.000 de euro pentru partea organizatorică, cu care am rezolvat mai multe aspecte tehnice şi fiecare ţară a avut partea ei de contribuţie. Israelul a venit cu spitalul pe vapor şi cu echipa pe un avion, suedezii cu avionul lor, cu echipa lor, slovacii, acestea toate sunt costuri care s-au introdus în acest exerciţiu”, a adăugat acesta.

La exercițiu au participat și 100 de pompieri de la ISU Buzău, care au fost dislocați eșalonat la București pe parcursul celor 5 zile, împreuna cu 19 autospeciale de intervenție.

Echipajele de la Buzău au acționat în cooperare cu celelalte structuri de intervenție pentru rezolvarea scenariilor create, scenarii care au pus la încercare abilităţile salvatorilor şi viteza de reacţie a acestora în situaţii limită.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*