Concurență mare la început de an, pentru posturile de asistent și infirmieră de la spitalul Râmnicu Sărat

Prima proba a concursului de angajare are loc luni dimineață, iar postul de asistent farmacie și cele de asistent medical generalist sunt cele mai râvnite de candidații înscriși în cursă.

 

Luni, 6 ianuarie, va avea loc prima probă a examenului de angajare pentru posturile vacante pe care Spitalul Municipal Râmnicu Sărat le-a scos la concurs la începutul lunii trecute. Este vorba de 21 de posturi de personal medical și nemedical, iar un interes deosebit au stârnit posturile de asistent medical și cele de infirmieră.

Etapa de selecție a dosarelor s–a încheiat la jumătatea lunii trecute, iar conform programării, luni urmează să aibă loc proba scrisă, pe care o vor susține candidații ale căror dosare au fost aprobate.

Astfel, pentru postul de asistent de farmacie debutant, pe perioadă nedeterminată, și-au depus dosarele și vor concura opt candidați. Va fi vorba de cea mai mare concurență pe locurile scoase la concurs în această sesiune, însă cei mai mulți candidați s-au înscris pentru a ocupa unul din cele șase posturi vacante de asistent medical generalist debutant. Pentru acestea vor concura nu mai puțin de 43 de candidați, rezultând astfel o concurență de puțin peste 7 pe loc.

 

Spitalul din Râmnicu Sărat a mai scos la concurs 8 posturi de infirmieră debutantă, pentru care s-au înscris 41 de candidate, ceea ce înseamnă că va fi o concurență de peste 5 pe loc. În același timp, pe cele cinci posturi de îngrijitoare s-au înscris 13 candidate, iar pentru postul de muncitor necalificat pentru curățenia și întreținerea blocului alimentar al spitalului și-au depus dosarele șase candidați. În total, 111 candidați vor concura pentru unul din cele 21 de posturi de personal medical și nemedical, cea mai mare concurență fiind pentru postul de asistent medical de farmacie debutant și cele de asistent medical generalist debutant.

Toți candidații înscriși vor susține luni proba scrisă, cu începere de la ora 10.00, la sediul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, urmând ca pe data de 8 ianuarie, cei care vor reuși să obțină punctajul minim de promovare, să susțină proba de interviu.

 


Categorii: Actual, Jobs, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*