Conducerea PNL și miniștrii Guvernului Orban intră în carantină. Consultările cu președintele Iohannis vor avea loc prin teleoconferință

13 martie 2020 | 0 comentarii |

UPDATE, 21.00: Veste bună este că testele pentru infecția cu noul coronavirus au arătat că premierul desemnat Ludovic Orban și miniștrii testați nu sunt infectați. Ei vor rămâne însă în continuare izolați, cele 14 zile indicate de procedurile în vigoare, timp în care vor mai fi testați de două ori. 

 

UPDATE, 15.30: Președintele Klaus Iohannis a anunțat că l-a desemnat pe Ludovic Orban, din nou, premier. Audierea miniștrilor, care rămân aceiași, va avea loc sâmbătă dimineață, iar în aceeași zi va avea loc votul de investitură a Guvernului Orban III.  Pentru respectarea normelor de limitare și prevenirea COVID-19, accesul în sala de vot va avea loc individual, iar cu 30 de minute înaintea votării, fiecare parlamentar va face testul rapid. Pentru viitor, va fi modificat regulamentul ședinței comune de plen, astfel încât în situații excepționale să se poată vota online.

 

Premierul Ludovic Orban a anunțat că deși nu are simptome, se autoizolează la Vila Lac1, după ce a intrat în contact cu senatorul Vergil Chițac, confirmat cu COVID 19, iar miniștrii se izolează în cabinetele lor, de unde vor lucra. În acest moment există 71 de cazuri de infecție confirmate. 

 

Situație fără precedent în România. În urmă cu câteva minute, premierul Ludovic Orban a anunțat că intră în izolare, din cauza noului coronavirus. El a precizat că „toți membrii Biroului Permanent Național al PNL se vor autoizola la domiciliu, iar miniștrii intră în izolare în birourile lor din ministere, de unde vor continua să lucreze, fără a intra în contact cu ceilalți angajați”, iar între timp a fost declanșată o anchetă epidemiologică, după ce conducerea partidului a intrat în contact cu senatorul liberal Vergil Chițac, confirmat cu COVID 19. Acesta a fost la Bruxelles la o întâlnire, după care s-a simțit rău. În loc să se autoizoleze, acesta a dat dovadă de o totală iresponsabilitate, a mers la întâlniri de partid și la Parlament, punându-i în pericol pe toți cei cu care s-a întânit. Ulterior, atât el cât și soția sa au fost depistați „pozitiv”.

Mă voi autoizola la Vila Lac1, de unde  voi continua să-mi exercit toate atribuțiile. Miniștrii, urmează să stabilim, probabil se vor izola în birourile lor, de unde își vor exercita atribuțiile, să nu aibă contacte cu angajații, să evite răspândirea. Solicit întregului dispozitiv de luptă împotriva coronavirusului să nu înceteze procedurile de luptă împotriva coronavirusului”, a declarat Orban, menționând că a fost anunțat și președintele Klaus Iohannis, cu care s-au întâlnit ieri, astfel că nu se știe ce se va întâmpla cu consultările programate astăzi pentru desemnarea unui nou premier.

 

Premierul interimar a mai spus că miniștrilor, secretarilor de stat și membrilor BPN li se vor recolta probe. La fel se va întâmpla și cu parlamentarii și cu toate celelalte persoane care au intrat în contact cu ei. De asemenea, accesul jurnaliştilor în Palatul Victoria a fost restricţionat temporar, ca măsură de „protecţie”, iar presa va primi informații prin intermediul platformelor de comunicare online.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a spus că „aceste măsuri sunt necesare”, că „procedura este aceeași, pentru toată lumea”, dar asta nu înseamnă că nu se va continua „lupta cu virusul”. Între timp, Ministerul Sănătății a început deja pregătirile pentru planul III de combatere a coronavirusului. Între tmp a fost confirmat un al doilea caz de infecție a unui parlamentar PNL. Până la ora actuală, în România au fost confirmate 71 de cazuri de infecție.

Totodată se impune o anchetă epidemiologică, pentru că trebuie identificați și parlamentarii care au intrat în contact cu senatorul PNL confirmat infectat, dar și ceilalți politicieni, ziariști și alte persoane care au intrat în contact cu acesta. Echipe ale Direcției de Sănătate Publică vor merge în Parlament pentru a vedea dacă parlamentarul depistat cu COVID-19 a infectat și alte persoane și nimeni nu va iești din Parlament până nu se fac testele specifice. Din păcate este posibil ca rezultatele concludente să fie posibile abia după câteva zile, astfel că s-a creat o situație aproape imposibilă.

 

La scurt timp, de la Palatul Cotroceni a fost transmis un comunicat prin care se anunță că președintele Iohannis nu renunță la consultările cu partidele parlamentare, dar acestea vor avea loc prin sistem videoconferință și nu la Președinție, pentru a se evita orice risc de propagare a noului coronavirus. Cert este însă că în situația actuală, Parlamentul nu se va putea reuni pentru a vota un nou guvern, iar partidele parlamentare îl critică pe Orban că ieri, când Guvernul Cîțu ar fi avut șansa să fie investit, a zădărnicit această posibilitate, sperând că el va fi desemnat din nou de președinte, iar acum este în situația de a fi izolat. Până acum au fost confirmate două cazuri de parlamentari infectați, iar dacă vor apărea și alte situații similare, este posibil ca si Parlamentul să intre în izolare, așa că nu va mai avea cine să voteze un nou Guvern.

Fostul președinte Traian Băsescu spune că speră ca „președintele să aibă luciditate” și să găsească o soluție de Guvern tehnocrat până la alegeri, păstrându-și opinia că cea mai bună soluție ar fi fost declararea „stării de urgență”, considerând că prioritatea „zero” în acest moment este luarea unor „măsuri aspre, consistente, de limitare a răspândirii coronavirusului”, pentru a evita un „dezastru”.

Și avocatul Poporului, Renate Weber, i-a solicitat președintelui Iohannis să declare „stare de urgență”, în contextul pandemiei de COVID-19.

După Italia, vecinii noștri din Cehia, Ungaria și Bulgaria au instituit deja „situație de urgență” pentru a opri coronavirusul.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*