Conferință aniversară la Nivel Înalt – OAMGMAMR, 20 de ani

20 iulie 2022 | 0 comentarii |

Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Conferința „A look back to lead forward: Tracing new paths to excellence in nursing and midwifery” a marcat 20 de ani de funcționare OAMGMAMR ca organizație profesională independentă.  

 

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a organizat Conferința Aniversară „A look back to lead forward: Tracing new paths to excellence in nursing and midwifery”. Evenimentul a marcat marți, 19 iulie, la Palatul Parlamentului, Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, 20 de ani de excelență în reprezentarea profesională a asistenților medicali și moașelor din România.

Peste 500 de asistenți medicali și moașe din toate filialele OAMGMAMR din țară, oficiali din sfera executivă și legislativă, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, alături de reprezentanți ai organizațiilor internaționale, instituțiilor europene, autorităților de reglementare partenere sau oficiali ai corpului diplomatic au fost alături de asistenții medicali și moașele din România la ediția jubiliară a Conferinței care, potrivit organizatorilor, „oferă un tribut asistenților medicali și moașelor din România și contribuției lor importante în protejarea sănătății și vieții românilor, considerând, în mod particular, eforturile acestora în contextul dramatic al pandemiei Covid-19”.

 

În deschiderea evenimentului, președintele OAMGMAMR, Mircea Timofte, s-a declarat foarte emoționat și a spus că nu poate exprima în cuvinte tot ce simte într-un moment „atât de special. În ultimii peste 20 de ani, organizația noastră a urmărit să răspundă tuturor provocărilor. Drumul nu a fost ușor, dar în aceste clipe, dacă ar fi să aleg din nou, aș alege același drum care ne-a adus atâtea satisfacții”, a afirmat președintele organizației profesionale.

Acesta a subliniat că alături de colegii săi se simte „mândru” de evoluția și impactul adus profesiilor de asistent medical și moașă. „Stau în fața dumneavoastră onorat și recunoscător pentru imaginea ce se desfășoară în fața mea. O imagine care întruchipează mai bine decât orice narativ cei peste 20 de ani de activitate, de muncă și eforturi pentru clădirea respectului pentru profesiile de asistent medical și moașă. Nimic din toate acestea însă nu ar fi fost posibile fără dumneavoastră, fără fiecare din cei prezenți astăzi aici și fără mulți alții care nu au putut fi alături de noi în această sală. Timp de mai bine de 20 de ani, parteneri instituționali, până la cel mai înalt nivel, personalități excepționale și prieteni extraordinari ne-au fost alături și ne-au sprijinit, pe cât s-a putut, să devenim un partener de încredere pentru sistemul românesc de sănătate”, a mai spus Mircea Timofte.

 

Președintele OAMGMAMR a evidențiat că „din 2001 și până în prezent, oameni deosebiți dintre membrii noștri s-au dedicat misiunii Ordinului, alcătuind o echipă puternică a unui Consiliu Național orientat către găsirea celor mai bune reglementări pentru a crește calitatea pregătirii dumneavoastră și implicit a îngrijirii”.

În toată această perioadă, spune Timofte, asistenții medicali și moașele din România s-au dovedit „remarcabili ambasadori ai profesiei”, iar „parteneri instituționali de anvergură din Europa și din lume și-au deschis porțile pentru a le împărtăși din practicile și cunoștințele lor. De mai bine de 20 de ani, suntem alături de dumneavoastră dragi colegi – asistenți medicali și moașe, în căutarea celor mai bune soluții pentru o practică a excelenței în profesie. Privind în trecut, am făcut pași importanți, dar cred că această aniversare este doar un moment din multe altele care vor urma către noi direcții de dezvoltare. Îmi doresc să acționăm cu cel puțin aceeași ambiție și determinare în fața provocărilor care vor veni. Iar dacă recunoștința este fundamentul unei vieți ghidate de valori și principii, permiteți-mi să închei cu un singur cuvânt care sper să transmită tuturor întreaga mea gratitudine, respect și considerație. Mulțumesc! Vă mulțumesc tuturor!”, a punctat Mircea Timofte.

 

Diana Paun

Medicul Diana Păun, consilier prezidențial pentru Sănătate Publică, a transmis asistenților medicali că această Conferință, organizată de OAMGMAMR sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, este „un model de profesionalism și empatie” prin „prin organizare și atmosferă”. „Alături de reprezentanți de seamă ai instituțiilor internaționale, în prezența unui număr record de participanți, discutăm despre leadership și investiția în competențe și abilități. Asistenții medicali se dovedesc, ca de obicei, o resursă inestimabilă a sistemului sanitar”, a afirmat conf. univ. dr. Diana Păun.

Consilierul prezidențial a dat apoi citire mesajului Președintelui Klaus Iohannis, carea felicitat Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cu prilejul împlinirii a 20 de ani de funcționare ca organizație profesională independentă care „de la înființare și până în prezent, organizația a înțeles să se adapteze în permanență, pentru a face față provocărilor și nevoilor de îngrijire într-o lume în continuă schimbare, construind imaginea unui partener important pentru sistemul de sănătate din România”.

 

Șeful statului a transmis, de asemenea, că în perioada pandemiei de CIVOD-19 „asistenții medicali și moașele au fost printre cei mai afectați de întârzierea reformei sistemului de sănătate, de lipsa de materiale sanitare și de personal, dar și de volumul foarte mare de muncă și de infrastructura precară”, subliniind că „cei 180.000 de asistenți medicali reprezintă nu doar cea mai numeroasă resursă din sistemul de sănătate, ci și o componentă esențială a echipei medicale, o forță a modernizării și a eficientizării sistemului de sănătate, precum și un vector important al reconstrucției încrederii populației”.

Președintele a menționat că sunt necesare eforturi comune pentru dezvoltarea unor programe de studii și de instruire competitive, care să le ofere abilități și competențe care se pot adapta, iar „având în vedere dinamica schimbării, trebuie să ne asigurăm că și în România sunt valorificate practicile inovatoare, iar accesibilitatea crescută a noilor tehnologii nu accentuează distanța dintre pacient și personalul medical”, a punctat Klaus Iohannis. „La ceas aniversar, vă îndemn să răspundeți cu hotărâre și profesionalism provocărilor care vor urma. Vă doresc sănătate și mult succes!”, a transmis în încheierea mesajului, Președintele României.

 

Nicolae Ciuca

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis un mesaj video prin care s-a declarat „onorat” că poate felicita Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cu ocazia celebrării acelor 20 de ani de activitate și a transmis recunoștința sa și a Guvernului față de profesionalismul și altruismul asistenților medicali și moașelor „care ne poartă mereu de grijă”.  

Aveți întreaga mea apreciere pentru munca dumneavoastră, profesioniști care aveți rol de liant între medici și pacienți. Sunteți esențiali pentru asigurarea unui act medical de calitate, centrat pe îngrijirea cetățenilor. Rămâneți cel mai aproape de oameni, de la naștere, pe tot parcursul vieții. Știți mai bine decât mulți dintre noi că drumul spre excelență în asistența medicală curativă, profilactică și de recuperare este dificil, presupune sacrificii și o acută nevoie de sprijin. Schimbările sociale și economice se reflectă imediat în activitatea sectorului medical. Cu toții am remarcat însă puterea de adaptare și eforturile echipelor medicale în perioada pandemiei de COVID-19, dedicarea dumneavoastră pentru tratarea fiecărui pacient. Misiunea de a oferi servicii medicale înseamnă o luptă continuă, adeseori nedreaptă cu timpul și resursele”, a spus, printre altele, premierul Ciucă, urându-le tuturor „multă sănătate!.

 

Andrei Baciu

Dr. Andrei Baciu, consilier de stat, Ministerul Sănătății, a subliniat la rândul său că „efortul uriaș al medicilor, al asistentelor a fost ceea ce ne-a ajutat să facem față crizei sanitare”, menționând că „puțină lume cunoaște însă efortul și sacrificiile făcute de asistenții medicali și de moașe. Pe lângă îngrijirea medicală, fizică, a pacienților, aceștia se îngrijesc și de inima și de sufletul bolnavilor. Pentru toate acestea, au toată recunoștința mea și sunt convins că și a societății noastre. Astăzi am fost invitat să discutăm despre leadership în cadrul domeniului medical. A fost un eveniment cum puține au fost în România. Cu o participare la cel mai înalt nivel. Orice criză, inclusiv aceasta medicală, vine la pachet și cu oportunități. Noi vrem să ne folosim de aceste oportunități pentru a forța progresul. Împreună, putem face, pas cu pas, un sistem de sănătate care să fie comparabil cu cele europene. Singura condiție este să acționam împreună”, a spus Andrei Baciu.

 

Haward Catton

La Conferința Aniversară „A look back to lead forward: Tracing new paths to excellence in nursing and midwifery” au fost abordate concepte de actualitate având ca scop promovarea importanței investiției în competențe și abilități pentru asistenți medicali și moașe, iar în același timp a fost subliniat rolul esențial al leadershipului profesiilor de asistent medical și de moașă „pentru un viitor rezilient al sistemului românesc de sănătate”.

Howard Catton – Director executiv Consiliul Internațional al Asistenților Medicali, invitat de onoare al evenomentului de la București, a transmis OAMGMAMR, cu prilejul aniversării a 20 de ani de activitate, felicitările ICN, mulțumind totodată organizației profesionale a asistenților medcali și moașelor din România pentru sprijinul acordat comunității globale în derularea campaniei „Asistente Pentru Pace!”.

 

Între cei care au mai rostit discursuri sau au conferențiat, fie în sală, fie online, s-au mai aflat Cordell Carter – Director Programul Socrate al Institutului ASPEN; Milena Angelova – membru CESE; Margrieta Largins – Asistent-șef OMS Biroul pentru Europa; Thomas Kearns – Director general Facultatea de Asistenți Medicali și Moașe a Royal College of Surgeons din Irlanda; Theodoros Koutroubas – Secretar general CEPLIS, consilier politic al președintelui Consiliului European al Asistenților Medicali; Pavlos N. Tedorakis – Consilier special pentru Politici de Sănătate al OMS, Biroul Regional pentru Europa; Paul de Raeve – Secretar general Federația Europeană a Asistenților Medicali; Mira Jovanovsky Dašić – Director Rețeaua de Sănătate din Europa de Sud-Est; Danco Relić – membru CESE, raportor SOC/720; Alteţa Sa Regală Prinţesa Muna Al Hussein a Iordaniei – reprezentanta OMS a asistentelor medicale şi a moaşelor în Biroul Regiunii Mediteranei de Est şi consilier onorific OMS în colaborarea cu Centrele pentru Dezvoltarea Asistenţei Medicale; Iulia Mihail – Director Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie pe lângă UE al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării; Viorel Jinga – Rector UMF „Carol davila”; Elena Ovreiu – Lector Universitatea Politehnică Bucureșri; Florentina Furtunescu, Prof. univ. UMF „Carol Davila”; Daniela Spânu – absolvent al Bursei de execelență în domeniul Cercetării a OAMGMAMR; Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății; Adrian Streinu-Cercel – Prof. univ. UMF Carol Davila, președinte Comisie Sănătate Senat; Nelu Tătaru – președinte Comisie Sănătate Camera Deputaților; Cristian Vlădescu – Director general Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar.

 

FOTO GALERIE (sursă OAMGMAMR)

 

 


Adaugati un comentariu


 

*