Consiliul Județean Buzău accesează fonduri europene pentru echipamente medicale și de protecție
În ședința ordinară care a avut loc astăzi, a fost aprobată promovarea a două proiecte, de care vor beneficia Spitalul Județean de Urgență (SJU) și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
În această dimineață a avut loc ședința ordinară pe luna iunie a Consiliului Județean Buzău, care s-a desfășurat în aceleași condiții speciale ca și cele din lunile anterioare, pentru a se putea respecta distanțarea socială și celelalte reguli pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
Din păcate, pandemia de Covid-19 rămâne o problemă de actualitate la nivelul județului, iar o dovadă în acest sens sunt și două dintre proiectele aflate azi pe ordinea de zi, care se referă la dotarea cu echipamente medicale și de protecție a SJU Buzău și DGASPC, pentru a putea face crizei sanitare actuale. Este vorba de promovarea a două proiecte cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul unei axe prioritare privind protejarea populației, în contextul pandemiei de Covid-19, ambele fiind aprobate în urma votului consilierilor județeni.
Primul dintre proiecte vizează dotarea cu echipamente a SJU Buzău, având o valoare de 809.576 de lei, întreaga sumă fiind eligibilă. Din această sumă urmează a fi achiziționate combinezoane de protecție pentru personalul medical, măști chirurgicale și măști de protecție, mănuși chirurgicale, teste Covid-19, sisteme de purificare a aerului, un sistem de dezinfectare, dezinfectanți și alte echipamente medicale necesare în activitatea de zi cu zi a spitalului.
Tot în ședința din această dimineață a fost aprobat și un proiect ce prevede modificarea nivelului unor posturi în statul de funcții al SJU Buzău, ca urmare a solicitării adresate în acest sens de conducerea unității medicale. Astfel un post vacant de asistent medical principal (PL) la Compartimentul Internări se transformă în post de asistent medical principal (S), în timp ce un post vacant de medic primar la Secția Chirurgie Generală se transformă în post de medic rezident anul 4, specialitatea Chirurgie Generală. Totodată, un post de asistent medical debutant (PL) la Serviciul de Medicină Legală se modifică în post de asistent medical (PL).
Un alt proiect va fi promovat de Consiliul Județean pentru DGASPC Buzău, în scopul dotării instituției și a centrelor din subordine cu echipamentele medicale și de protecție necesare în această perioadă, pentru a preveni răspândirea virusului în rândul angajaților și a persoanelor vulnerabile care beneficiază de servicii de asistență socială.
Totodată, prin reducerea riscului de infectare în unitățile de asistență socială se evită și aglomerarea spitalelor cu cazuri noi de Covid-19.
Valoarea proiectului de care beneficiază DGASPC este de aproape 14 milioane de lei, sumă necesară atât pentru achiziția de echipamente noi, cât și pentru decontarea celor achiziționate până acum, înainte de depunerea cererii de finanțare.
Între aceste achiziții se numără măști și combinezoane de protecție, mănuși, săpun lichid, dezinfectanți, termometre, dispensere pentru dezinfectant, lenjerii de pat și alte materiale necesare.
Atât în cazul proiectului pentru Spitalul Județean cât și al celui în care beneficiar este DGASPC, sumele acoperă și serviciile de management, audit și publicitate.