SJU Buzău a primit banii pentru stimulentul de risc acordat personalului implicat în îngrijirea pacienților cu Covid-19

În acest scop, bugetul unității medicale a fost majorat cu suma aferentă, iar hotărârea a fost aprobată în ședința ordinară a Consiliului Județean.

 

Personalul medical și auxiliar din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău (SJU), implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților cu Covid-19, va primi acel stimulent de risc în valoare de 2.500 de lei pe lună, stabilit prin ordonanță de guvern, ca urmare a unei hotărâri aprobate în ședința din această dimineață, a Consiliului Județean. Aceasta se referă la majorarea bugetului unității sanitare cu suma de 600.000 de lei, necesară în acest scop, care a fost adăugată la secțiunea de venituri a spitalului. Reiese astfel că de acest stimulent financiar vor beneficia 240 de angajați ai spitalului, atât personal medical câr și nemedical.

Cei 600.000 de lei provin de la bugetul de stat, din fondul de 33.053.000 de lei, special alocat în acest sens, pentru cele 14.355 de persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și pentru rezidenții din întreaga țară.

Hotărârea vine într-un moment destul de dificil pentru personalul din cadrul SJU Buzău, unitatea medicală constituind la acest moment principalul focar de infecție cu noul coronavirus din județ, după ce mai multe cadre medicale și pacienți au fost depistați pozitivi în urma testărilor specifice. La acest moment, secția de Medicină Internă este închisă până pe 1 iunie pentru dezinfecție, iar cea de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice este pregătită pentru a primi cazurile urgente care ar necesita internare în această perioadă, la Boli Interne.

 

Aceeași hotărâre aprobată astăzi prevede și majorarea bugetului spitalului cu suma de 360.000 de lei, primită dintr-o sponsorizare, sumă din care 164.000 de lei vor fi alocați secțiunii de funcționare, iar diferența de 199.000 de lei va merge la secțiunea de dezvoltare.

Tot în ședința de astăzi, a fost însușit și validat și contractul de folosință gratuită a aparatului de plasmafereză pus la dispoziție pentru 12 luni de SC Besmax Pharma Distribution SRL, în vederea recoltării de plasmă convalescentă de la pacienții buzoieni vindecați de Covid-19. Aparatul instalat la Centrul de Transfuzii este folosit doar în acest scop, iar plasma recoltată este destinată tratamentului pacienților cu Covid-19 aflați în stare critică.

Președintele consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a reiterat apelul către buzoienii declarați vindecați de COVID-19, de a merge „la Centrul de Transfuzii Buzău pentru a dona plasmă convalescentă, după cel puțin două săptămâni de la externarea din spital, pentru a le da o șansă de vindecare celor care încă se luptă cu această boală”.

 

Tot în ședința CJ de astăzi au fost aprobate și planurile de măsuri pentru starea de alertă ale Muzeului Județean și Bibliotecii Județene, instituții din subordinea Consiliului județean care au avut activitatea suspendată în timpul stării de urgență. Un plan similar a prezentat și DGASPC, instituție care a funcționat permanent în toată această perioadă, și care trece de la planul de măsuri pentru starea de urgență la cel pentru starea de alertă. În centrele rezidențiale rămân în continuare suspendate vizitele de orice fel precum și activitățile de voluntariat. Angajaților li se recomandă să nu folosească transportul în comun, iar la intrarea în tură, fiecare completează o declarați pe propria răspundere cu privire la intrarea sau nu în contact cu persoane infectate dar și cu prezența sau absența simptomelor specifice Covid-19.

La nivelul instituției s-au reluat și activitățile de teren, cu respectarea unor reguli clare, precum purtarea obligatorie a echipamentului de protecție și dezinfectarea mijloacelor de transport după fiecare deplasare.

Programul de lucru cu publicul se desfășoară zilnic între orele 8.00 și 12.00, cu o pauză între orele 10.00 și 10.30, pentru igienizarea și dezinfectarea suprafețelor.

 


Adaugati un comentariu


 

*