Consiliului Județean Buzău se întrunește în ședință extraordinară

10 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Consilierii sunt convocați în prima ședință din 2018 pentru a aproba trei proiecte de hotărâre ce nu mai pot fi amânate, privind anumite alocări bugetare pentru infrastructură și dezvoltare locală, precum și proiectul european prin care se reabilitează Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”.

 

Prima sedință din acest an a Consiliului Județean Buzău va avea loc mâine dimineață începând cu ora 10.00, când consilierii sunt convocați într-o sedință extraordinară.

Pe ordinea de zi sunt incluse trei proiecte de maximă importanță care necesită aprobare, fapt pentru care a fost nevoie de convocarea ședinței extraordinare, respectivele hotârâri neputând fi amânatre pentru sfârșitul lunii, atunci când ar urma să aibă loc sedința ordinară a deliberativului județean.

Este vorba de două proiecte ce privesc alocări financiare și altul referitor la aprobarea unui nou proiect cu finațare europeană, referitor la consolidarea, restaurarea și dotarea Bibliotecii Județene Vasile Voiculescu.

Primul pe listă pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre pentru aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local a deficitul secțiunii de dezvoltare stabilit în anul 2017.

 

Cel de-al doilea proiect se referă la repartizarea către comune, orașe și municipii a sumei de 11,87 de milioane de lei din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean pentru plata arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare sau capital, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2018.

Așa dupa cum anunța la finale anului trecut, președintele Petre Emanoil Neagu, Consiliul Județean va continua și în 2018 să acceseze fonduri europene, la acel moment acesta precizând că priml proiect pentru care se va semna finanțarea va fi cel referitor la consolidarea, restaurarea și dotarea Bibliotecii Județene. Proiectul este gata și are nevoie de aprobarea consilierilor județeni.

Recent, Consiliul Județean a semnat proiectul cu finanțare europeană referitor la reabilitarea cladirii fostului spital Brătianu, iar în perioada următoare va intra în linie dreaptă proiectul privind extinderea și modernizarea secției UPU a Spitalului Județean, în valoare de circa 1,5 milioane de euro, care va fi sprijinit și de Ministerul Sănătății.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*