Consumul de lapte integral reduce riscul de AVC

28 iulie 2018 | 0 comentarii |

Deşi sortimentele de lapte degresat şi semi-degresat au fost menţionate ani la rând în recomandările nutriţionale convenţionale ca mult mai sănătoase în comparaţie cu laptele integral, un studiu recent sugerează că lucrurile stau exact invers.

 

Un studiu recent efectuat în Statele Unite demontează mitul legat de efectele nedorite ale laptelui integral, din cauza grăsimilor pe care acesta le conține. Cercetarea arată că, de fapt, laptele integral ar fi un foarte bun remediu pentru prevenirea producerii unui accident vascular cerebral (AVC), spre deosebire de laptele degresat sau semi-degresat, recomandate ca alternativă mai sănătoasă, de mulți nutriționiști.

Oamenii de ştiinţă americani nu au identificat nici o asociere semnificativă între grăsimile din lactate şi declanşarea bolilor de inimă sau a accidentului vascular cerebral, doi dintre cei mai importanţi factori de risc pentru sănătate, asociaţi cu o dietă bogată în grăsimi saturate.

În schimb, studiul a relevat că anumite tipuri de grăsimi din lactate pot oferi protecţie contra accidentului cerebral sever. „Descoperirea noastră susţine şi scoate în evidenţă numărul din ce în ce mai mare de dovezi care sugerează că, în ciuda credinţei populare, grăsimea din lactate nu creşte riscul de boli de inimă sau de mortalitate la adulţi. Pe lângă faptul că nu contribuie la riscul de deces, rezultatele sugerează că un acid gras prezent în lactate poate scădea riscul de mortalitate asociată bolilor cardiovasculare, în special ca urmare a unui accident vascular cerebral”, a declarat Marcia Otto, profesoară la Universitatea din Texas, coordonatoarea studiului.

 

Cercetarea, care a luat în calcul o perioadă de 22 de ani, a evaluat modul în care mai mulţi indicatori biologici ai acizilor graşi prezenţi în grăsimea din lactate a fost asociată cu decesul şi mortalitatea. În comparaţie cu datele autoraportate privind consumul, metoda utilizată în acest caz a permis obţinerea unor informaţii mai numeroase şi mai obiective cu privire la impactul expunerii pe termen lung la aceşti acizi graşi. Aproape 3.000 de bărbaţi şi femei, de 65 de ani şi peste această vârstă, au fost incluşi în această cercetare care a analizat nivelurile din sânge a trei acizi graşi diferiţi prezenţi în lactate, în 1992 şi mai târziu, peste 6 şi respectiv 13 ani.

Niciunul dintre tipurile de acid gras nu a fost în mod semnificativ asociat cu mortalitatea totală. În plus, un acid gras a fost asociat cu scăderea riscului de deces legat de afecţiuni cardiovasculare. Persoanele cu niveluri mai ridicate de acizi graşi, care sugerează un consum ridicat de produse lactate integrale, au prezentat un risc cu 42% mai mic de deces ca urmare a unui accident vascular cerebral.

„Rezultatele noastre subliniază necesitatea revizuirii actualelor linii directoare nutriţionale privind lactatele integrale, surse bogate de nutrienţi precum calciul şi potasiul. Aceştia sunt esenţiali pentru sănătate, nu numai în timpul copilăriei, ci pe tot parcursul vieţii, în special la o vârstă înaintată când subnutriţia şi boli precum osteoporoza sunt mai des întâlnite”, a mai precizat coordonatoarea studiului.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*