Coordonatorii de transplant s-au perfecționat la Cluj-Napoca
Cea de-a XV-a ediție a Reuniunii Naționale a Coordonatorilor de Transplant și a persoanelor responsabile cu declararea donatorilor din terapia intensivă (KPD- key donation person) a fost organizată de Agenția Națională de Transplant (ANT), cu sprijinul Ministerului Sănătății.
Un eveniment important din domeniul medical, a XV-1 ediție a Reuniunii Naționale a Coordonatorilor de transplant și a persoanelor responsabile cu declararea donatorilor din terapia intensivă – KDP (key donation person), care s-a desfășurat în perioada 7-9 iunie, în Aula „Iuliu Hațieganu” a UMF Cluj-Napoca, și care a trecut neobservată din cauza alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc în aceeași perioadă, a fost adus în atenția publică de Agenția Națională de Transplant (ANT).
Evenimentul, care a avut loc în format fizic, „a beneficiat de participarea și contribuția tuturor colegilor noștri implicați în activitatea de transplant din ţară, dar și din străinatate, recunoscându-se astfel rolul important al acestora în această activitate deosebit de dificilă, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere uman”, transmite ANT, printr-un comunicat.
Evenimentul a debutat cu o instruire a coordonatorilor de transplant, susținută de onf. dr. Carmen Pantiş, dr. Mihaela Agapie, conf. dr. Mihai Popescu și as. Petru Cotrău, care în prezentările tehnice au abordat subiectele cheie din activitatea de coordonare, de la identificarea donatorilor în moarte cerebrală până la comunicarea cu familia și legislația relevantă, instruirea având ca scop principal actualizarea cunoștințelor coordonatorilor, dar și formarea unor noi specialiști în domeniu, potrivit ANT.
A doua zi a conferinței a debutat discursul de bun venit al dr. Guenadiy Vatachki – director executiv ANT, urmat de alocuțiuni ale dr. Andrei Leșan – coordonatorul național al ANT și conf. dr. Florin Elec – coordonatorul echipei de transplant renal din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca.
Prof. dr. Mihai Oltean, de la Centrul de transplant din spitalul Sahlgrenska, Goteborg, Suedia, invitatul special al ediției din acest an, a deschis sesiunea de lucrări știinșifice, cu lucrarea „Transplantul de intestin. Când? Cum? De ce?”, vorbind despre indicațiile și tehnicile de transplant intestinal, dar și despre criteriile de selecție și menținere a donatorilor în moarte cerebrală eligibili pentru prelevarea de intestin.
Următoarele sesiuni științifice au inclus rapoartele de activitate a oficiilor regionale ANT, prezentate de conf. dr. Carmen Pantiș și o masă rotundă a KDP, moderată de orof. dr. Ioana Grințescu – KPD național și pentru regiunea Bucuresti, împreună cu conf. dr. Liliana Mirea, KPD Spitalul Clinic de Urgență Bucuresti.
La această ediție au fost prezenți și coordonatorii de transplant din Republica Moldova, care au prezentat provocările din sistemul propriu, iar din partea Ministerului Sănătății din România, Laura Năstăsescu a vorbit despre raportarea indicatorilor din programul național de sănătate pe donare și transplant și a discutat, împreună cu coordonatorii, despre cum aceștia pot fi îmbunătățiți.
Directorul executiv al ANT, dr. Guenadiy Vatachki, a prezentat cele mai recente inițiative și modificări legislative în ceea ce privește domeniul transplantului în România și interfața de utilizare al noului Registru Național de Transplant.
Agenția Națională de Transplant subliniază că își propune în continuare dezvoltarea activității de transplant, prin consolidarea și dezvoltarea capacității rețelei naționale de transplant, prin creșterea numărului donatorilor și prin îmbunătățirea și asigurarea transparenței activității, împreună cu toți specialiștii implicați.
„Este important de amintit că donarea de organe înseamnă viață, iar fără donatori, fără acordul familiilor pacienților aflați în moarte cerebrală, de a dona organele și țesuturile rudelor lor, nu pot fi realizate intervențiile salvatoare de transplant pentru alți pacienți aflați pe listele de așteptare”, a transmis conducerea ANT.
Cu prilejul acestui eveniment, Agenția Națională de Transplant le-a mulțumit echipelor de coordonatori de transplant și KDP pentru implicare, muncă şi efortul deosebit depus, iar împreună cu aceștia au transmis mulțumiri familiilor donatorilor, care au înțeles că prin gestul lor de generozitate supremă pot salva viețile semenilor.
Sursă foto: ANT