Turismul pe două roți, strategie sănătoasă de promovare a Ținutului Buzăului

6 iulie 2024 | 0 comentarii |

Cinci obiective turistice și priveliști de vis s-au revelat coloanei de cicliști care au  pedalat astăzi pe „Drumul Doamnei Neaga”, eveniment organizat, în premieră, de Consiliul Județean Buzău, cu scopul de a îndemna la mișcare și de a promova istoriz și turismul județului Buzău.

 

Cicliști din Buzău, București, Vrancea, Galați și Prahova  au pornit, sâmbătă, pe Drumul Doamnei Neaga, supranumită „Regina Buzăului”, din județul Buzău, în cadrul primei ediții a unui eveniment de promovare turistică pe două roți și de îndemn la mișcare, organizat de Consiliul Județean Buzău. Cei 100 de participanți la evenimentul cicloturistic au reconstituit, astfel, traseul marcat acum mai bine de 400 de ani de soția domnitorului Mihnea Vodă Turcitul, originară din Cislău, și de numeroasele ctitorii ale acesteia de pe Valea Buzăului și a Nișcovului.

Doamna Neaga este una dintre personalitățile feminine care a jucat un rol important în istoria Țării Românești. Născută la Cislău – Buzău, „Doamna Neaga a fost un exemplu de tărie, dăruire, moralitate și credință. Tura cicloturistică «Drumul Doamnei Neaga» este un eveniment ce pune în valoare obiectivele turistice care evocă personalitatea acestei mari Doamne, precum și faptele deosebite prin care a susținut statornicia și credința neamului românesc”, au transmis organizatorii.

 

Pentru eveniment, organizatorii au creat o sută de locuri, care au fost rapid ocupate de iubitori ai ciclismului, din Buzău și din alte județe. Startul cursei s-a dat la Sărata Monteoru, iar timp de aproximativ 10 ore, cicliștii au parcurs 101 kilometri pe un traseu în care natura subcarpaților de curbură se dezvăluie în toată spelndoarea sa și avut parte de 6 opriri, la obiectivele turistice întâlnite pe traseu: Mănăstirea Bradu/Haleș,  Biserica Veche și Mormântul Doamnei Neaga de la Buda Crăciuneşti, Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din Pârscov și  Centrul De Vizitare „GeoGate” din Sătuc, Berca

«Drumul Doamnei Neaga» este primul eveniment de promovare turistică a judetului Buzău pe două roți și sunt convins că Buzăul va cuceri inimile și ochii cicliștilor, care vor reveni să Descopere Buzăul”, a spus, la debutul evenimentului, Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău, care le-a urat succes tuturor ți le-a transmis că pe lângă obiectivele turistice incluse în eveniment vor avea parte și de numeroase surprize din partea locuitorilor satelor pe care le vor traversa.

Și a avut dreptate. Vremea caniculară nu i-a împiedicat pe bicicliștii din diferite colțuri ale țării să descopere locuri și povești din Județul Buzău și din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, iar așa cum s-a întrebat, retoric, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, aceștia au fost întâmpinați pe traseu cu pâine și sare, de copii îmbrăcați în costume populare specifice zonei, cu bunătăți culinare tradiționale, cu gogoși pufoase și tarte cu zmeură proaspătă, iar la obiectivele vizitate au aflat de la persoane avizate (preoți, călugări, istorici), legendele, istoriile și poveștile despre acestea, așa că a fost greu de stabilit dacă evenimentul a marcat „cultura turismului sau turismul cultural”.

„Atunci când pasiunea întâlnește disponibilitatea și viziunea tuturor celor implicați, poți avea într-un singur loc tradiții, cultură, artă culinară, monumente naturale, istorie, sport și sănătate sub același nume –  Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului”, a subliniat Daniel Costache

 

Cristi Mănăilă, coordonatorul evenimentului, spune că organizarea unui astfel de eveniment a fosto idee este ca o sămânță aruncată pe sol. Dacă solul este fertil, sămânța prinde viață. «Drumul Doamnei Neaga» a plecat de la o idee în a promova județul Buzău cu tot ceea ce reprezintă el din punct de vedere turistic: istorie, tradiții, religie, gastronomie, oameni, obiective turistice. Sămânța a fost ideea, terenul fertil a fost Consiliul Județean Buzău care, prin grupul său de lucru s-a implicat pentru a crea, a susține și a desfășura acest eveniment de suflet. Mulțumesc foarte mult celor care și-au rupt din timpul lor pentru reușita acestui eveniment cicloturistic de masă! Mulțumesc domnului Petre Emanoil Neagu pentru susținere, implicare și încurajarea desfășurării acestui mod de promovare a judeţului Buzău! Mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat acestui proiect și au crezut în el! Mulțumesc tuturor participanților la acest eveniment! Să sperăm că «Drumul Doamnei Neaga» nu se va opri doar la prima ediție și anul viitor vom reuși să deschidem ușa unui număr și mai mare de participanți. Felicitări tuturor!”, a transmis Cristi Mănăilă, cunoscut pentru inițiativele sale de a promova Buzăul pe două roți, atât în țară cât și în străinătate.

Pentru eveniment, organizatorii au creat o sută de locuri, care au fost rapid ocupate de iubitori ai ciclismului, din Buzău și din alte județe. Startul cursei s-a dat la Sărata Monteoru, iar timp de aproximativ 10 ore, cicliștii au avut parte de 6 opriri, la obiectivele turistice întâlnite pe traseu: Mănăstirea Bradu/Haleș,  Biserica Veche și Mormântul Doamnei Neaga de la Buda Crăciuneşti, Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din Pârscov și  Centrul De Vizitare „GeoGate” din Sătuc, Berca, după care s-au întors la Sărata Monteoru, unde au încheiat cursa și unde Cristi Mănăilă și Cristina Partal le-au înmânat diplome și câte un suvenir de la Buzău, tuturor participanților.

Mulțumesc tuturor partenerilor, care s-au alăturat cu încredere proiectului nostru încă de la prima ediție. Mulțumesc, Cristi Mănăilă pentru suportul oferit în organizarea și desfășurarea evenimentului. Felicitări tuturor participanților, ați creat o echipă frumoasă, care a demonstrat astăzi, la Buzău, că cicliștii sunt oameni care iubesc sportul, cultura și natura”, a transmis la finalul evenimentului, președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Mulțumiri speciale au fost transmise și Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Serviciului de Ambulanță Buzău, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

 

Foto: Consiliul Județean Buzău/Cristina Partal – Facebook

 


Adaugati un comentariu


 

*