Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu se mută în noul sediu de la Galleria Mall

Spațiul a fost oficial luat în primire, iar de săptămâna viitoare va începe mutarea efectivă a fondului de carte.

 

Procesul efectiv de mutare a Biblioteci Județene Vasile Voiculescu în noul sediu închiriat pe o perioadă de 10 ani în incinta complexului comercial Galleria Mall, va începe în câteva zile, directorul instituției, Sorin Burlacu, anunțând în cadrul unei conferințe de presă susținute în această după-amiază că, începând de luni,  biblioteca își va întrerupe pentru o perioadă activitatea cu publicul. La sediul actual de pe bulevardul Unirii, care urmează să intre într-un amplu program de consolidare și reabilitare, vor fi amenajate cutii speciale în care cititorii vor putea returna cărțile împrumutate, iar orice altă activitate cu publicul va fi sistată, întrucât în perioada următoare toate eforturile se vor concentra pe împachetarea, etichetarea și transportul fondului de carte, precum și pe amenajarea noului spațiu care a fost luat oficial în primire zilele acestea.

 

Mutarea sediului bibliotecii este necesară pentru începerea lucrărilor de reabilitare și consolidare a clădirii monument istoric în care instituția a funcționat până acum și care risca să aibă soarta celeilalte clădiri de patrimoniu din municipiu, cea în care a funcționat fostul spital Brătianu. Lucrările vor fi derulate în cadrul unui program cu finanțare europeană accesat de Consiliul Județean, proiectul fiind deja în a 11– a lună de derulare. O etapă importantă s-a încheiat recent, odată cu preluarea noului sediu în care se va muta biblioteca, ocazie cu care a fost organizată o conferință de presă la care au participat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, directorul bibliotecii, Sorin Burlacu și managerul de proiect, Liliana Nicolae.

 

Cu această ocazie, Petre Emanoil Neagu a anunțat că operațiunea de mutare a cărților, mobilierului și celorlalte dotări ale bibliotecii va începe în următoarele cinci zile, fiind vorba de o cantitate mare de volume, publicații și manuscrise care trebuie ambalate, etichetate, transportate și apoi rearanjate pe rafturi în noul sediu. „Sunt peste 400 de tone de cărți și alte aproximativ 200 de tone de mobilier și aparatură, deci o cantitate foarte mare. Nu putem muta totul oricum, pentru că la o așa mare greutate, există riscul detensionări clădirii vechiului sediu și atunci se pot prăbuși zidurile care și sunt deja afectate. Totul trebuie făcut calculat, sub supravegherea experților în construcții, iar la cel mai mic semn că apare acest risc trebuie să ne oprim”, a explicat președintele Consiliului Județean. Acesta a mai adăugat că autoritățile vor beneficia de sprijinul Armatei, care va pune la dispoziție câteva camioane pentru transport,  alte două camioane urmând a fi puse la dispoziție de firma care va executa lucrările la vechiul sediu.

 

La rândul său, Sorin Burlacu, directorul bibliotecii, a declarat că o dată cu mutarea, toate volumele și publicațiile vor fi supuse unui proces de dezinfecție, ceea ce va constitui o  premieră pentru România, pentru că o astfel de procedură nu a mai fost aplicată niciodată până acum unui volum atât de mare de cărți. „În mod normal, o astfel de procedură pentru întreg fondul de carte este dificil de aplicat, pentru că ar afecta activitatea bibliotecii, așa că am decis să profităm de această ocazie pentru a aplica acest tratament. Avem 17 volume foarte valoroase și o serie ce cărți cu semnătura autorilor, manuscrise, publicații vechi și ar fi păcat să le lăsam ca timpul să le deterioreze și să nu profităm de această oportunitate. În cazul lor va fi nevoie și de o atenție sporită atunci când le vom muta”, a mai precizat acesta.

Deși au existat voci care au criticat alegerea unui spațiu dintr-un mall pentru mutarea bibliotecii, președintele Consiliului Județean a mai precizat că aceasta a fost cea mai bună ofertă  primită în cadrul licitației organizate în acest scop, iar Sorin Burlacu a adăugat că, Biblioteca Județeană va dispune astfel de unul dintre cele mai moderne și mai bine utilate sedii dintre celelalte instituții de profil din țară, precizând că spațiul este suficient pentru a permite desfășurarea activităților specifice dar și a unor manifestări culturale care vor avea loc în viitor, după ce totul va fi pus la punct.

 


Adaugati un comentariu


 

*